Cartea săptămânii Nr. 281

Un Samson al anilor ’90




Poetul și prozatorul Cosmin Perța a publicat de curând o nouă carte, „Ca să nu se aleagă praful de toate” (Polirom, 2023, în colecția „Ego. Proză”), „o poveste violentă” cum precizează deja subtitlul volumului, ce reconstituie – prin intermediul personajului de prim-plan – ceva din atmosfera „toxicilor ani ’90”, cum mai ține să adauge autorul sub forma unei dedicații pe pagina de gardă. Roman concentrat și puternic, „Ca să nu se aleagă praful de toate” este de fapt monologul-mărturie al protagonistului, un tânăr de 22 de ani din nordul țării, de o putere/talie ieșită din comun (doi metri și 140 de kg), care, în plus, nu simte durerea. Născut în ’79, tinerețea lui se consumă în tulburii ani ’90, într-un orășel de provincie la granița cu Ucraina (sic!), imediat după căderea comunismului, când domnește haosul într-o societate săracă și confuză, și când mafioții și infractorii prosperă, într-un climat de violență și teamă. Cazul lui Samson – așa e supranumit protagonistul, datorită forței sale nemaiîntâlnite – este unul ieșit din comun și cu atât mai impresionant pentru cititor, și el vorbește în egală măsură despre societate și natura umană, neezitând să apeleze la ingredientele senzaționale (scene de maximă violență). Remarcabil e modul în care Cosmin Perța proiectează observația socială – mediile marginale ale confuzilor ani ’90 – într-o poveste cu iz biblic și universal despre destinul uman, condiționarea exterioară (socială și de familie) în viața individului și semnificația binelui vs răului în acțiunile și alegerile aceluiași individ.

Crescut la țară și mai mult în sălbăticie (la gater, în pădure), departe de civilizația urbană, Samson (numit cu numele său alegoric, biblic) rămâne orfan de mamă la 4 ani și de tată, devenit alcoolic, în adolescență. Ajuns la oraș, nu reușește să se integreze în societate – e un uriaș temut de toți, mânat de dorința de a face dreptate, dar neputându-și controla pornirile violente –, începând cu liceul, și sfârșind cu toate posturile precare pe care le ocupă (bodyguard la restaurante și localuri de noapte etc.), cu intenția declarată de a strânge bani (mărci) pentru a pleca în Germania (unde ar fi trecut granița ilegal). Visul lui – care dă un sens existenței sale singuratice, cu nostalgia infinită după mamă, în care proiectează toate atributele de „sfințenie”, de inocență și puritate feminină – este acela de a pleca din țară, din orașul fără ieșire și fără speranță, într-o lume a civilizației și a prosperității, un vis comun multor români în postcomunism și sursă a migrațiilor importante din acei ani ’90.

Și totuși, nu cheia realistă mi se pare miza acestui mic roman conceput ca un monolog (la persoana I) al unui personaj care, așa cum putem bănui, nu pare să o sfârșească prea bine în rolul lui de erou (sau antierou, sau supererou, cum doriți) inadaptat și revoltat. Mult mai pregnantă este latura simbolică, biblică a acestei povești cu interlopi, drogați și proxeneți de provincie (lipsită de orice corectitudine politică!) – o lume marginală în care „răul” se manifestă cu o violență poate sporită, și în care Samson intervine mereu cu dorința de a face „bine” și dreptate. Numai că binele și răul nu sunt niciodată ușor de departajat, natura umană e mult mai complexă și – contrar filmelor cu supereroi – acțiunile lui Samson eșuează, nu restabilesc o presupusă dreptate, ci se întorc împotriva lui, într-un gest sinucigaș:

„Și dacă oamenilor le plăceau drogurile și ce le făceau la creier? Și dacă unor fete le plăcea să fie purtate prin bordeluri și li se părea că așa au o viață mai bună decât ce lăsaseră în urmă? Și dacă greșisem tot până atunci? Are răul grade de comparație sau este pur și simplu egal? Un psihopat care le transformă celor din jur viața în iad pentru propriul amuzament este de preferat sau mai scuzabil decât unul care își ucide victimele? Sau un psihopat care torturează animale este mai puțin rău decât unul care torturează oameni? Odată trecută o linie, se poate reveni din rău? (…) Este răul o fază trecătoare? Merită să îți sacrifici propria viață pentru a întoarce pe cineva de la rău? Poate fi cineva «întors» de la rău sau e doar o iluzie?

Cred că oamenii se pot schimba, eu m-am schimbat de nenumărate ori, dar singurele modificări pe care le putem face sunt asupra noastră, și acelea cu mare dificultate. E sinucigaș să crezi că poți «salva» pe cineva”.

Ultima frază citată pare a fi un avertisment la adresa protagonistului însuși. Cu toate acestea, Samson, îndrăgostit de Ilona – tânăra de 16 ani din Moldova, racolată, pentru bordelul lui, de Olandez, un proxenet local revenit din Amsterdam – încearcă să o salveze, trimițând-o la Chișinău (cu bani cu tot), unde pare să-l aștepte, pentru a pleca împreună să-și facă o viață „în Occident”. Evident, această „salvare” îl aruncă în mijlocul bandei de mafioți a Olandezului, cu scene sângeroase, episoade la spital și închisoare, uciderea unui prieten și trădarea de către un altul, și un final nu tocmai fericit.

 

Mult mai pregnantă este latura simbolică, biblică a acestei povești cu interlopi, drogați și proxeneți de provincie – o lume marginală în care „răul” se manifestă cu o violență poate sporită, și în care Samson intervine mereu cu dorința de a face „bine” și dreptate. Numai că binele și răul nu sunt niciodată ușor de departajat, natura umană e mult mai complexă și – contrar filmelor cu supereroi – acțiunile lui Samson eșuează, nu restabilesc o presupusă dreptate, ci se întorc împotriva lui, într-un gest sinucigaș.

 

Cosmin Perța pune la bătaie, cu bună știință, o întreagă recuzită a violenței (din filme și jocuri pe calculator), plasată însă într-un context social românesc, al anilor ’90. Latura aceasta senzaționalistă și comercială, ai zice, problematizează, de fapt, chestiuni mult mai profunde, legate de destinul uman, de libertatea individuală, de posibilitatea alegerii, de condiționările sociale. Samson uriașul –omul marcat de moartea mamei în copilărie, furios pe tatăl devenit alcoolic, care îl abandonează simbolic, și moare și el, în adolescența personajului – rămâne un inadaptat social (e un om frust, al sălbăticiei și nu al civilizației), dar și un caz patologic, pentru că singur recunoaște că nu-și poate reprima violența (se apucă el însuși de băutură). În goana lui după un sens al vieții, după iubire (vede în Ilona, în ciuda aparențelor, puritatea pe care o asociază cu figura maternă), în dorința de a ajunge în Occident reprezentat ca o lume mai bună (ca evadare, ca propria salvare), peste tot acest Samson modern eșuează, invocând – dincolo de familie și societate – un soi de fatalitate care nu-i lasă, în cele din urmă, dreptul la alegere:

„M-am întrebat uneori dacă nu cumva facem tot ceea ce facem pentru că nu avem de ales. Adică, da, mereu pare că avem o opțiune, însă de multe ori opțiunea aceea e doar o amăgire, iar de alte ori, orice ai alege, rezultatul e același. Oare eu am ales să fiu un om violent? (…) Cu toate astea, sunt un om violent, orice aș face și oricât m-aș feri. Cred că există ceva în trecutul nostru care declanșează o cale de la care nu te mai poți abate. (…) Ceva din tine te împinge de la spate, ca pe o mașinuță stricată, cu o roată înțepenită, pe care un copil încăpățânat o târâie pe ciment până o rupe. Mereu ai de ales, spun toți. Dar eu nu simt asta. (…) Unii dintre noi nu trăiesc, supraviețuiesc, nu iau decizii, urmează instincte, nu au viitor, doar prezent”.

Aș dori să închei aceste rânduri cu mărturisirea impresionantă (și din nou premonitorie) de mai sus, a protagonistului. Samson, uriașul care nu simte durere, trăiește, într-adevăr, într-un prezent al forței brute, fizice, temut, dar și respins de oameni (pentru excepția pe care o reprezintă), însingurat și trădat, într-un final, de prieten și, după toate aparențele, de femeia iubită. Romanul începe și se încheie cu o imagine șocantă a câinelui sinucigaș (pe linia de cale ferată) – o metaforă crudă, poate, pentru comportamentul autodistructiv, sinucigaș al protagonistului, ale cărui acțiuni se plasează mereu pe linia fină și ambiguă dintre bine și rău.

Cosmin Perța, „Ca să nu se aleagă praful de toate”, Editura Polirom, Colecția „Ego. Proză”, Iași, 2023

 

Prima pagină Rubrici Cartea săptămânii Un Samson al anilor ’90

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2021, la Editura Seneca, a coordonat, alături de Anastasia Staicu, volumul „Literatura la feminin. O antologie”. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.