„Minna, siameza” de Elsa Morante

Dominique Ilea ne propune o serie de traduceri dedicate pisicii, animal îndrăgit, a cărui fire nu a încetat să fascineze încă din cele mai vechi timpuri și până-n zilele noastre. În acest număr al Literomaniei, vă propunem – în traducerea lui Dominique Ilea – poemul „Minna, siameza” de Elsa Morante. (Literomania)

Elsa Morante

Minna, siameza

Am o vietate, o mâță: pe numele ei Minna.
Ce-i pun eu în strachină, aia mănâncă,
și ce-i pun eu în castronaș, aia bea.
Îmi vine pe genunchi, mă privește, apoi adoarme,
încât și uit de ea. Dar dacă, mai apoi,
amintindu-mi, o chem pe nume, prin somn o ureche
i se-nfioară: umbrit de-al său nume i-i somnul.
Ca să dea glas bucuriei, mulțumirilor, o ghitară micuță are:
când îi scarpin căpșorul, ori ceafa, dulce cântare răsună.
Când cuget la câte veacuri și lucruri ne despart pe-amândouă,
mă-nspăimânt. Pentru mine: ea de toate-acestea habar n-are.

Dar când o văd distrându-se cu-un fir de lână, când cat
în irișii ei de azur, voioșia din nou mă cuprinde.
De sărbători, pe când toți oamenii sărbătoresc,
milă de ea mi se face, că zilele nu le știe deosebi.
Ca să petreacă și ea, la prânz îi dau câte-un peștișor:
deși nu pricepe motivul, cu-aceeași încântare-l mănâncă.
Cerul, ca arme, gheare i-a dat, și colți pe deasupra;
dar ei, în marea-i blândețe, doar la joacă îi sunt de folos.

Milă mi se face la gândul că, și dac-aș ucide-o,
niciun proces nu m-ar paște, nici iadul, nici închisoarea.
Atâta mă sărută, uneori, că-mi închipui că mă-ndrăgește,
dar știu c-o altă stăpână, ori eu, pentru ea-s deopotrivă.
Mă urmează, de să-mi închipui că totul aș fi pentru ea,
dar știu că moartea mea n-ar putea-o atinge.

În românește de Anca-Domnica ILEA, după „Minna la siamese” (din volumul de versuri „Alibi”, 1952)

Sursă foto aici