Andrei Panțu: „«Prăvăliile de scorţişoară» de Bruno Schulz – un mod inedit de a transforma cotidianul într-o poveste fantastică”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitorul Andrei Panțu. (Literomania)

1. Ce citiți în aceste zile?

Am avut o perioadă mai agitată, dar citesc de ceva vreme „Freeman’s. Cele mai bune texte noi despre schimbare”, Iulia Gherasim – „Ce văd păsările”, şi povestiri din revista „The New Yorker”.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Nu ştiu dacă pot să spun că există cărţi care mi-au schimbat viaţa. Însă o să îmi aduc mereu aminte când eram la bunici, la ţară, pe timpul vacanţei de toamnă, şi am citit pentru prima oară „Un veac de singurătate” a lui Gabriel García Márquez. O lăsam din mână doar ca să mănânc şi să dorm, aşa că am terminat-o în două zile. E unul dintre puţinele romane care mi-au schimbat felul în care mă raportez la literatură. De asemenea, mi-au schimbat perspectiva povestirile lui Dino Buzzati şi, mai ales, cele ale lui Julio Cortázar: odată ce îl citeşti, nu mai ai cum să mai vezi literatura în acelaşi fel.

3. Care este cartea care v-a influențat cel mai mult?

„Antologia nuvelei fantastice” (Editura Univers; cu prefaţă de Matei Călinescu şi studiu de Roger Caillois). Am citit-o pe la paisprezece ani şi m-a îndreptat, la vremea respectivă, către literatura fantastică.

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

James Joyce – „Ulise”. O să încerc din nou. Vreau să o reiau de la început, doar că am nevoie de timp şi de dispoziţia potrivită.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

În ultimii ani am dăruit foarte des Bernhard Schlink, „Culorile despărţirii”. Îmi place mult Schlink; dă dovadă de o fineţe psihologică pe care am întâlnit-o la foarte puţini autori.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?

Cărţile lui Stephen King. Urmează adesea aceeaşi formulă, pe care nici măcar nu o găsesc prea originală. Cărţile lui Paulo Coelho, la fel, mi se par supraevaluate. Sunt prea simpliste şi, de multe ori, previzibile.

7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

„Magazinul magic de jucării”şi „Nopţi la circ” de Angela Carter. Romane pline de fantezie, lumi fantastice, complexe şi pline de profunzime.

„Prăvăliile de scorţişoară” de Bruno Schulz. Un limbaj poetic, un mod inedit de a transforma cotidianul într-o poveste fantastică.

8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

„Fight Club” a lui Chuck Palahniuk. Un stil simplu, dark, neconvenţional şi satiric. Sau „Ceremonia vieţii” scrisă de Sayaka Murata. Tot aşa, un stil simplu, însă teme bizare, neconvenţionale, suprarealiste, abordări pline de imaginaţie.

9. Ce carte ați recitit cel mai des?

În adolescenţă am recitit de câteva ori „Suferinţele tânărului Werther” a lui J.W. Goethe. În ultimii ani recitesc periodic prozele lui Daniil Harms, dar şi „Despre ce vorbim când vorbim despre iubire” a lui Raymond Carver. E un volum din care am de fiecare dată ceva nou de învăţat. În acelaşi timp, încerc să rezist tentaţiei de a mă apropia prea mult de Carver. Fiecare prozator trebuie să aibă propria voce, oricât de mult i-ar admira pe alţii.

ANDREI PANȚU (n. 1983) a studiat filozofie şi literatură la European College of Liberal Arts, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la AUBG, apoi a obţinut o diplomă de masterat în ştiințe politice de la Universitatea din Leiden şi Universitatea din Manchester. În perioada 2014–2018 a fost editor al revistei academice „Romanian Journal of Political Science”. Lucrează de mai mulți ani în domeniul IT. A publicat până acum proză scurtă în revistele „Biserica de Lemn”, „Revista de Povestiri”, „ARGOS”, „Gazeta SF”, „Iocan”, „Revista de suspans”, „Helion”, pe platforma „Literomania”, precum și în antologiile „ARGOS DOI” și „Eroi fără voie”. Volumul de povestiri „Tonomatul” (Humanitas, 2019) reprezintă debutul său editorial. Povestirea sa „Cartea cu două foi“ a stat în 2021 la baza filmului de scurtmetraj „În numele tatălui“, cu Vlad Ivanov, Diana Cavallioti şi Alin Florea, şi regizat de Vladimir Dembinski.