Bolsa Familia

Nu vrea să se certe şi pe chestia asta cu Leo. S-au cunoscut în liceu: clase vecine şi tot tacâmul, voia iubit sportiv, toate voiau, şi el intrase într-o echipă de fotbal, ştia să facă flotări şi avea un autograf de la Ronaldinho. Venise la profa de chimie să se scuze că nu fusese la oră, atunci l-a văzut prima oară. Profa asta nu scuza pe nimeni, până şi ea primea câte un patru când nu se aştepta şi pe urmă trebuia să se pună pe tocit tot semestrul să-şi îndrepte media. După liceu, ea şi Leo au rămas împreună şi acum au o fată de cinci ani, copia lui taică-su. Sunt învăţătoarea şi antrenorul de fotbal. Sună bine când o spune aşa, dar ea ştie că n-a auzit nimeni de echipa lui. El îi zice că n-are talent de învăţătoare, că nu ştie să-i determine pe copii s-o iubească. Drept răspuns ea arată spre fata lor care stă practic lipită de câte un picior de-al ei tot timpul, dar bărbatul dă din cap: nu se pune. I-ar spune că Daniel e de altă părere.

Daniel e tatăl unui elev de-al ei, vine des la şcoală în ultimul timp, a ajutat cu renovarea şi face tot felul de donaţii pentru clasă. Băiatul lui are ureche muzicală, au un pian acasă şi o să-i pună profesor când mai creşte puţin, acum e aşa mic, aproape n-ajunge la pedale. Ei îi place casa lui Daniel, e cu tavan înalt, ca marile case, şi are uşi duble care scârţâie când se deschid.

Stau pe terasă şi râd de cum s-a tuns iarba în curtea din faţă. Pe Daniel îl interesează acum treaba cu alegerile din Brazilia pentru c-a locuit un timp acolo şi e nostalgia. Fotbalul nu-l interesează. Nici pe mine, deloc, îi zice ea, o planetă întreagă obsedată de un joc cu mingea, dar filmul lui Sorrentino, ăsta nou despre Maradona, mi-a plăcut,mai spune şi el îi zâmbeşte distrat. Nu ştie dacă a înţeles despre ce vorbeşte.Râde când îi povesteşte cum auzea ea tot timpul când era mică: Cutărică aleargă cu balonul la picior. Ea nu vedea niciun balon cum ştia ea că arată baloanele frumos colorate. Îi mai toarnă nişte vin. Ea nu prea bea şi asta îl enervează pe Leo, că nu vrea niciodată să bea cu el. Nu-i place berea dar uite, vinul ăsta e altceva. Daniel îi spune despre Lula că are faţă de om bun, dar a făcut o groază de escrocherii, altfel n-ajungea la închisoare pentru corupţie şi spălare de bani. Ea dă din cap: da, da, dar nici Bolsonaro nu e mai breaz, adică totuşi a… O întrerupe şi-i arată nişte poze pe telefon. Pentru asta vine foarte aproape de ea şi ei i se face cald deodată. Uite, spune, în pandemie cum l-au ţinut afară ca pe un câine, ditamai preşedintele: l-au chemat la New York şi pe urmă nu i-au dat voie în restaurant pentru că nu era vaccinat. A trebuit să mănânce pizza aşa, pe marginea drumului. Ea încearcă să facă o glumă: e bine să mănânce ca tot omul, cred că i-a crescut popularitatea atunci cu gestul ăsta. Tot uitându-se începe să i se pară simpatic brazilianul. Până atunci credea că Lula e cel bun dintre ei, dar acum că i-l arată Daniel şi lui îi place, nu ştie, pare foarte hotărât şi e uman să faci gafe chiar dacă eşti preşedinte, şi are un râs adevărat. Şi pe urmă Daniel a trăit acolo, înţelege mai bine realitatea lor şi e sigur că el trebuie să câştige.

Daniel stă pe marginea fotoliului ei, lipit de ea, şi-i explică: nu i-a plăcut lui Bolsonaro programul iniţiat de Lula: Bolsa Familia, sigur ai auzit. Ea se uită în jos pentru că nu ştie despre ce vorbeşte, dar nu vrea să se facă de râs. El continuă: tot ce aduce cu numele nostru ne flatează, dar dacă nu are de fapt legătură cu noi ne enervează. Bine, e doar un nume şi nu asta l-a deranjat pe el, ci cel care a venit cu ideea. Programul părea o chestie bună împotriva sărăciei: li se dădea celor paişpe milioane de brazilieni săraci un fel de venit de bază de 170 de reali pe lună, adică 26 de euro. Am o amică în Rio, spune Daniel, şi ea se uită puţin urât la el, dar nu-şi dă seama, o cheamă Ana şi are portofelul plin de carduri şi cupoane, biata de ea. Mi le-a arătat pe toate, ştie exact unde să meargă cu fiecare, ce reduceri există, la ce produse şi în ce perioade. Ana asta credea în Lula, chiar a plâns când l-au acuzat, şi am întrebat-o ce are împotriva noului program, cel bun, al lui Bolsonaro, care se numeşte mai ca lumea: Auxilio Brazil. N-a ştiut să răspundă pentru că n-avea ce să spună, îi era frică doar că nu ştia unde să se încrie, dar era fericită că o să ia în schimb 400 de reali, e ceva, nu? Danielo priveşte şi ea e de acord că 400 sună mai bine decât 170, cum să nu. Cred că-i căzuse cu tronc Lula, continuă el, asta era tot, pentru că am întrebat-o cum a stimulat programul ăsta al lui Lula şcolarizarea, cum a redus sarcinile adolescentelor. Ne cunoaştem bine şi mai glumim, aşa că Ana mi-a zis: au luat băieţii prezervative cu banii ăia. E logic tot ce spune Daniel, aşa i se pare acum, înainte nu, deşi nu-i place numele femeii ăleia, Ana, dar îi place cum stă el aşa aproape de ea, o priveşte fix şi în treacăt o mângâie pe umăr.

Seara Leo vrea să se uite la meci, ea îi spune că are treabă, trebuie să verifice dacă doarme fata, dar el nu se lasă: nu vrei meci? Putem să vedem un film atunci, bine? Nu e hotărâtă dacă să rămână sau să se ridice. Spune: dă la ştiri, sunt alegeri în Brazilia, vreau să ştiu cine câştigă. El pufneşte în râs şi o întreabă: ce ţi-a venit? De când te interesează Brazilia pe tine? Oricum câştigă Lula, celălalt e un fanfaron. A arătat ce poate, e timpul să se care. Un fascist care s-a pozat cu Trump şi cu Orban, asta spune tot, nu?

Ea se aşază în colţul opus al canapelei: nu e aşa, sunt idei preconcepute, măcar n-a ajuns la închisoare.

Leo râde iar: îi vine rândul şi lui.

Termină, de ce să-i vină? E popular, îi stă bine în galben şi are un program adevărat.

Leo aruncă telecomanda pe măsuţa din faţă unde sunt nişte desene de-ale fetei, o revistă cu decoraţiuni, cheile şi suporturi de pahare.

Lasă-mă cu programul lui, îşi bate joc de oameni, de când îl aperi pe-ăsta? Cine ţi-a spălat creierul?

Se aşază mai bine în colţul ei şi-l priveşte pe Leo, care s-a cam delăsat, e antrenor, dar are burtă, i se vede printre nasturii cămăşii, ba chiar răsare şi câte un fir de păr şi asta ar amuza-o în mod normal, dar acum i se pare scârbos de-a dreptul.

Am vorbit la şcoală despre spălatul creierului, începe ea, şi un copil ce crezi c-a zis? Cum e, doamnă, asta? Sună ca şi cum scoţi ceva din buzunar şi cineva vine cu duşul şi dă drumul la apă. Dacă creierul e în cap, cum să-l speli, doamna? Toţi elevii au râs.

Leo nu râde: ce tâmpenii spui, eu nu sunt unul dintre elevii tăi tembeli, îi aruncă şi schimbă, dă la meci.

Ea se ridică şi, înainte să iasă din cameră, îi zice: o să câştige Bolsonaro, na, n-ai trăit tu în Brazilia. Bărbatul mai bombăne ceva, dar ea a trântit deja uşa de la camera fetei şi nu se mai aude clar.