„Ești o mamă nepromisionată”

Minu stă nemișcat. Nu, nu e o glumă. Minu stă nemișcat. La televizor, ce-i drept. Aici, în televizor, se petrec lucruri nemaivăzute, nici în viață întâlnite, nici în basme povestite. O fată cu părul bălai zburdă fericită într-un câmp de flori. Veșmintele sale flutură în bătaia vântului, iar ea e toată numai zâmbet, pentru că aerul din jurul ei miroase frumos.

–Mama, ăsta e unul din filmulețele care îmi plac cel mai mult. De fapt, de aceea mă și uit la „Draculaș, vampirul iepuraș”, pentru că dau de multe ori în pauză și filmulețul cu fata asta frumoasă.

-Mută pe alt post, nu e nimic interesant, îi taie mama entuziasmul. E doar o reclamă.

-Cum să fie doar o reclamă? protestează Minu. E mai frumoasă și decât desenele animate povestea asta din televizor. Uite, rochia fetei zboară și ea e atât de fericită. E vorba despre iubire aici. Fata îl lasă pe cavaler să o pupe. Dar apoi îl împinge și se bagă înapoi în așternut. Și zice că se simte bine cu balsamul de rufe. Îți dai seama ce bine miros așternuturile, dacă fata se bagă la loc în pat chiar dacă venise cavalerul după ea?

-Dar nu te-ai plictisit de reclama asta? întreabă mama, care îl preferă dintr-odată pe Draculaș, vampirul iepuraș acestei minciuni aromate cu care sunt îmbătați mamele și copiii aflați în fața ecranelor.

-Să mă plictisesc? Tu nu înțelegi că eu caut mereu la televizor reclama asta? Pentru că de mult vreau să ți-o arăt. Vreau să îmi cumperi și mie balsam de rufe frumos mirositor.

Mama tace. Nu se aștepta la această întorsătură de situație. Balsamul trebuie să rămână doar la televizor. Mamei nu prea îi plac mirosurile despre care la televizor se spune că sunt frumoase. Cu atât mai puțin balsamurile de rufe, chiar dacă ar fi folosite de prințese așteptate de cavaleri nerăbdători (oare cavalerilor le place balsamul de rufe?).

-Să știi, mama, că eu nu te las până nu îmi cumperi balsam de rufe, insistă Minu. Toți colegii mei de clasă folosesc balsam de rufe acasă, numai noi nu folosim.

-Ei, ce vorbești? De unde știi? Ai fost la ei acasă?

-Nu am fost, dar colegii mi-au spus, și ei urmăresc reclama asta. Și mămicile lor urmăresc reclama asta, răspunde Minu, menținându-se tare pe poziții.

Mama fierbe. Totul are o limită. Iar limita ei e balsamul de rufe. După o zi agitată, tot ce își dorește este ca așternutul să nu miroasă a nimic.

-Dar acum o săptămână mi-ai promis că îmi vei cumpăra ce vreau eu, mârâie Minu. Iar acum nu te ții de promisiune. Ești o mamă nepromisionată!

Mama însă nu îl mai ascultă. În camera alăturată, Rumbi plânge și el. Un lucru tot e bun în toată hărmălaia asta. Rumbi sigur nu plânge din cauza balsamului de rufe.

Nu, Rumbi plânge din cauza spirtului.

-La noapte va fi iar singur, scâncește el neconsolat.

-Despre cine vorbești? se interesează mama.

-Despre prietenul meu iubit, șoptește Rumbi printre lacrimi, indicând către un obiect neidentificat aflat pe raftul bibliotecii.

-Ursulețul ăsta? întreabă mama, punând mâna pe plușul primit recent în dar de la bunica.

-Nu, celălalt prieten! tremură Rumbi.

-Trenulețul? Albumul cu cățeluși? mai încearcă mama.

-Nu! Tu chiar nu vezi, mama? E vorba de prietenul meu, spirtul!

Sticla de spirt stă într-adevăr pe raft, printre jucării și cărți, martor uitat al ultimei dezinfectări a clanțelor sau poate al vreunei răni de la genunchiul băieților.

-Ce sticlă frumoasă de plastic, cu valuri pe ea! se tânguie Rumbi. Și înăuntru e atât de albastru, ca marea din vacanță. Și face un zgomot așa limpede când o agit, parcă ar pluti o barcă. Dar sticluța mea e departe pe raft acum, nu pot ajunge la ea. Sticluța mea cu spirt va rămâne singură.

Rumbi nu mai contenește cu oda adusă spirtului.

-Rumbi, sticla aia e murdară pe dinafară și dacă o verși cumva, o să te usture pielea o săptămână, îl lămurește mama.

-Dar nu ai spus tu că spirtul face cea mai mare curățenie?

-Așa am spus, dar sticla în care e spirtul nu e la fel de curată.

-Înțelege, te rog. E prietenul meu, spirtul. Promit să nu deschid sticla, doar să mă uit la ce e în ea. Dacă nu mi-o dai, să știi că ești o mamă nepromisionată!

-De unde știi tu cuvântul ăsta? se miră mama.

-Așa a zis mai devreme și fratele meu jos. El e mai mare și știe ce zice, așa că zic și eu.

Da, fratele mai mare are întotdeauna dreptate. Și nu e păcat că în seara asta lucrurile stau așa?

La culcare, Rumbi mângâie duios sticla de spirt, privind albastrul de Mare Egee din ea, albastru aflat în siguranță sub dopul bine strâns. Sticla de spirt și-a aflat, în sfârșit, locul binemeritat în pat, după o prealabilă dezinfectare cu spirt, desigur. Iar pe lista de cumpărături de mâine se află și un balsam de rufe. Căci balsamul ăsta, la urma urmei, e din singura reclamă cu iubire de la televizor.