Flash fiction stories – februarie 2022 (III)

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Mortul

Raul Popescu

De la șaisprezecea ani se bărbierea cu lama. Nu a reușit să se obișnuiască cu aparatele moderne, care mai de care mai sofisticate. Nimic nu-l relaxa mai mult dimineața ca spuma întinsă pe față și apoi bărbieritul atent, milimetric, cu lama. Dar în acea dimineață, bărbieritul nu-l mai relaxa. Hârșâitul lamei parcă îl și enerva puțin. În minte îi reveneau cuvintele neveste-sii, atunci când a văzut-o ultima dată, adică cu vreo paisprezece ani în urmă:

– Pentru mine, Steriane, ești mort! Mă auzi? Mort!

Nu a intentat divorț. A crezut că e o toană a neveste-sii, că o să-i treacă și o să-l primească înapoi. Ce-i drept, la telefoane îi răspundea numai soacră-sa, care i-o reteza scurt, spunându-i același lucru – „Pentru noi, Steriane, ești mort!”, după care închidea. Când s-a întors în țară, a dat de vreo două ori pe acasă, dar nu i-a deschis nimeni. Stătea la frate-său, unde îi lăsase nevastă-sa toate lucrurile. I-a explicat în scrisori că nu pentru vreo femeie a rămas el în Turcia, ci pentru a face ceva bani cât mai e în putere. Avea aproape cincizeci de ani, încă mai putea să muncească. După un timp a renunțat și la telefoane, și la scrisori, iar când se întorcea în țară, nu mai dădea pe la vechea casă. Și-a făcut o firmă mică în Turcia. Totul a început să meargă, în sfârșit, bine și pentru el.

Totuși, se gândea Sterian în timp ce se bărbierea, în viață a făcut două greșeli. Prima – nu a divorțat. A doua – a crezut că o să-i păcălească pe turci.

Ajuns cu gândul aici, mâna lui Sterian a alunecat puțin, iar din mica tăietură de pe bărbie a început să curgă un firicel de sânge. Sterian și-a înmuiat un deget în gură și a dat cu puțină salivă pe tăietură, după care a continuat să se bărbierească.

Când autoritățile au descoperit că actele de ședere în Turcia îi expiraseră de ani buni, l-au expulzat. Întors în România, Sterian a încercat să-și legalizeze actele, pentru a se întoarce în Turcia, dar ce să vezi: el, Nicolae Sterian, era mort!

Nevastă-sa a solicitat în instanță să fie declarat decedat pe motiv că, timp de șase ani, nu mai primise nicio veste de la el. În cele din urmă, instanța l-a declarat decedat, așa că, de cinci ani, în România, el, Nicolae Sterian, era mort.

„Asta e, o să mă descurc, nu-i pentru prima dată când am înviat!” se încuraja în timp ce își privea chipul pe jumătate acoperit de spumă în oglinda de la baie. Însă nu-și putea scoate din cap cuvintele neveste-sii:

– Pentru mine, Steriane, ești mort! Mă auzi? Mort!

Mâna i-a alunecat din nou și lama a mai lăsat pe fața lui Sterian o mică tăietură.