Flash fiction stories – septembrie 2023: „Greșeala” de Adelina Labic-Lungu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Greșeala

Adelina Labic-Lungu

Potârniche stă pe scările proaspăt văruite ale spitalului de nebuni și trage aer umed de primăvară pe nări. Potârniche se uită la papucii lui noi, mărimea patruzeci și patru, pe care i-a adus Nadia, sora medicală.

-Mergi drept înainte! Ultima casă, lângă biserică.

Nadia trăiește lângă biserică.

Potârniche dă să pășească, dar tot atunci vede cum din găurile de aerisire ale subsolului ies pe rând trei căței. Piciorul i se oprește la jumătate de drum. Îl pune la loc. Au poate o săptămână, poate două. După ce apar zburliți, se răstoarnă unul peste celălalt, orbiți de lumina de afară. Au ochii mici, parcă-s pastile din alea, pe care Potârniche le ascunde după gulerul cămășii.

Unul din căței, mai curajos, s-a proptit cu botișorul în pantoful lui. Potârniche nu se mișcă, nu poate să pășească. La geamul de la etajul 3, Grigore a scos mâna printre gratii și aruncă un hulub de hârtie. Hulubul e disproporționat, cu capul mare și aripile scurte. Planează un timp pe buza unei adieri ușoare de vânt, apoi, cu capul în jos, pornește spre pământ. Grigore chiuie. Geamul se închide cu putere. Hulubul se oprește în tubul de tinichea desprins de la colțul clădirii, ce servește drept bucătărie. În acel moment, Potârniche simte ceva cald în pantof. Unul dintre căței a făcut pipi, iar lichidul galben se prelinge peste ciorapii pe care îi uscase cu foehnul lui Folea.

Se apleacă și mângâie unul din căței. Cel care a făcut pipi, grăsunul, s-a dat într-o parte. Se simte vinovat. Așa sunt cățeii la casa de nebuni – educați și cu simțul vinovăției. Dar toți pe aici sunt așa.

Cel mai slab dintre ei a început să schelălăie a foame. Îl apucă de un crac al pantalonului și trage hotărât de el.

-Ho, că nu ți-s țâța mămucă-ti!

Scoate tartina pe care a împăturit-o în vreo două șervețele. Îi aruncă, mai întâi, cașcavalul, căci lui Potârniche nu-i plac cașcavalurile. Cățelul îl miroase și se uită la el ca la un mincinos. Îi dă și salamul.

-Pâine mâncați, Măria Voastră?

Cățelul dă din coadă.

-Iuhuuuu, geamul se deschide și Grigore aruncă încă un hulub din hârtie albă.

De data aceasta hulubul pare mai sigur pe sine, are aripile destul de îndrăznețe pentru a survola înălțimile cerului. Se ridică deasupra spitalului de nebuni și își clatină capul de parcă ar zice: „Zbor peste casa de nebuni!”. Dar vântul îi smulge vorbele și îl azvârle cu ciocul de peretele gardului de piatră. De sus, din ochiul de la etajul trei, se aud glasuri și un trosnet. Geamul se închide cu putere, iar celelalte geamuri de la etaj zângănesc. Casa de nebuni pare un acvariu enorm.

Cred că sunt vreo douăzeci de minute de când Potârniche încearcă să coboare scările albe ale blocului. Nu sunt decât trei trepte. Dar de vină sunt puii ăștia.

Unul dintre căței zâmbește. Ce frumos e un cățel când zâmbește! Seamănă cu o mătușă de-a lui, sora cea mare a mamei, moartă și ea, Dumnezeu s-o ierte!

De după gard îi face cu mâna portarul, cu o gură până la urechi. De obicei stă dincoace de poartă și mereu își caută de lucru. Oare ce-o fi căutând de astă dată dincolo de curtea spitalului? Potârniche pășește și calcă pe coada celui de-al treilea cățel. Are blana ceva mai rară, pesemne din această cauză tremură ca o vargă.

-Iuhuuu! Grigore mai aruncă un hulub.

De data asta l-a făcut dintr-un ziar. Hulubul dă anevoios din aripile sufocate de titlurile știrilor. Se învârte ca o pană în același cerc, deasupra unui salcâm. Rămâne, așa, spânzurat într-o creangă ciopârțită. De pe scări zărește, în coada hulubului, ochiul lui Putin și chiar o bucată din urechea lui. Deodată, din geamul care rămăsese încă deschis se aude medicul:

-Timofteeee!

Portarul intră repede în curte. Acum Potârniche înțelege că nu râdea la el, ci se rânjea de osteneala cu care trăgea o capră, care nu dorea nicidecum să intre pe poarta spitalului.

-Da, dom’ medic?!

-Măi Timofte, acela e Potârniche?

-Da, dom’ medic, da!

-Spune-i, bre Timofte, să vină înapoi!

Portarul e nedumerit. Potârniche zărește cum cei trei căței se înghesuie să intre toți odată în gaura îngustă a subsolului.

-Nu el trebuie să plece din spital! Eu l-am eliberat pe Coțofană, ăsta să vină mai repede să-și înghită pastilele! Mama ta de Nadejdă! Cum să încurci Potârniche cu Coțofană…

Din geamul de la sala de proceduri, Nadia își îndreaptă boneta și dispare ca și cățeii. Potârniche își șterge papucul pișat cu mâneca sacoului, apoi își ia aer în piept și sare toate cele trei trepte odată, fugind hotărât din spitalul de nebuni spre casa de lângă biserică.

Adelina Labic-Lungu s-a născut în anul 1976, în Republica Moldova, raionul Călărași, satul Meleșeni. A debutat în 2018 în revista „Rotonda Valahă” din România, cu un grupaj de poezii. În anul 2019 apare volumul de poezie „Pe aripile timpului” (Editura Pontos), iar în 2020 scoate de sub tipar cartea de povestiri scurte pentru copii „Semințe de Cer” (Editura Epigraf). În 2021 obține Premiul Special „Nicolae Dabija”, în cadrul concursului „Radu Cârneci”, ediția IV, organizat de Editura Betta, România, și publică volumul de poezii „Nervul metaforei” (Editura Betta). În 2023 iese de sub tipar cartea de poezii pentru copii „Într-un cuib de rândunici!” (Editura Bestseller).