De la tablițele sumeriene de argilă de acum mai bine de 5000 de ani până în epoca modernă, instrumentele de scris s-au tot metamorfozat, fie marcând diferențe uriașe, fie prin reluări ironice. Aceste evoluții tehnice au modificat inevitabil și modul în care comunicarea prin semne scrise a funcționat, s-a răspândit etc., schimbând de fapt lumea. Dalta și uneltele de os ori din bronz au fost folosite pentru tăblițele de pământ, pentru săpat în piatră, pentru lemn. Apoi, palimpsestele egiptene erau papirusuri șterse și rescrise utilizând tulpini de trestii și cerneluri colorate, obținute din rășini sau minerale. Romanii au inventat un stilus, un fel de condei de metal sau de os pe care îl utilizau pentru a însemna pe tăblițele date cu ceară. Din latinescul stilus avem cuvântul „stil”, cu semnificația de mod propriu de exprimare artistică. Și tot așa putem avea azi tableta cu stylus pen iPad (urmașa electronică a tăbliței cerate cu stilus din Antichitate). Scrisul pe hârtie cu pana de gâscă, de lebădă, de cioară etc. a cunoscut o lungă istorie, căreia doar tiparul lui Gutenberg, inventat la jumătatea secolului al XV-lea, i-a mai făcut concurență. Stând în scriptorium ani în șir pentru a copia viața unui sfânt, călugărul știutor de carte trebuie să fi simțit veghea eternității și a misterului. De când Petrache Poenaru a inventat, în secolul al XIX-lea, stiloul sau, cum i-a spus el însuși, „condeiul portăreț”, scrisul devine un act individual, personal, burghez. De când avem drept suport computerul și degetele noastre tastează neobosit în eterul ecranului, s-au schimbat din nou ritmul, rapiditatea, accesul. Acum ChatGPT are propriile „instrumente de scriere AI” și poate produce singur, miraculos, ca o nouă divinitate care dictează celor slabi și curioși, răspunsuri la orice întrebare, de la jurăminte de nuntă și nume de bloguri până la poeme. Am cerut și eu să îmi scrie un poem despre natură și mi-a fost rapid livrată o „odă” care se sfârșește așa: „O, tu natură, eternă și sfântă,/ Ne înveți să iubim și să fim,/ În fiecare pas, în fiecare cântă,/ Te purtăm cu noi, ne-nveți să trăim”. M-am gândit că este și chatGPT la începuturile sale creatoare, corupt fie de pașoptism, fie de poezia aservită din comunism.
Sursă foto: aici
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu