Poeme

C. Aranjuez

Îmi vei scrie, zice el,
Da, cu siguranță, zice ea,
O stea luminează draperia îmbâcsită,
Îmi va fi dor, zice el, îi caută mâna-n întuneric,
Ea se ferește,
Știi, zice ea, totuși,
Eu nu pot, chiar nu pot să…
Nu o să ne mai vedem niciodată,
Deloc, adică,
Absolut deloc, înțelegi?!
Eu am pe altcineva acasă, la mine-n Slatina,
El nu zice nimic, e un gol în creier, în piept, în tavan, în ochiul sterp al papagalului, un vid
În fiecare din ei,
Un mărfar gonește în dreptul geamului, noapte fără noroc,
Nu-i stres, înțeleg, adică încerc…
Vocea sugrumată ca o pisică strivită de tramvai,
Plouă și-n pieptul său se strânge o băltoacă,
Firea mea e de vină, zice el și ochii i s-au umezit ca niște marinari beți, înecați.

Ra

1.

În blocul turn de pe Libertății, tinerii chicotesc
Există iubire și dincolo de izotopii de Ra
În spații mici
Colorațiile irizante ale ionizărilor repetate
Sus e un mormânt incandescent
Câțiva gândaci se încumetă să caute de-ale gurii.
A existat un vis pentru câteva secunde/undă de șoc în
Spațiu suntem inexistenți, transpirație trecătoare
A unui aurolac.

2.

Radium stă pe același scaun în bucătărie
Spune și tu ceva, Radiule, zic, și el nu răspunde
Cu ochii topiți, verzui privește în gol
Înjură-mă, spune că sunt o proastă, că nu fac nimic, că doar tu aduci bani în casă
Dar Radiumul meu e tăcut, dar eu știu
În inima lui de lantanidă, Radium e aprins după mine.

*

Singurătatea este o pasăre prinsă-n geamlâc
Se zbate, dar nu o auzim.
O mamă ademenită,
Dar nu o auzim, așa cum
Nici Cel de Sus nu ne aude
Ne prinde în geamlâc și se miră de penele noastre.
Fiecare stea are o pasăre-n geamlâc
Cu pene viu colorate, omul-stăpân
În cutiuța de metal din cutiuța de metal,
Singurătatea,
Noi nu o auzim, deși avem atât de mult nevoie de ea,
În cutiuța toracică din cutiuța toracică.

Noapte de noapte pieptul devine violent,
Dar singurătatea este în mâinile stăpânului,
Speriată, cu o inimă prin care trec
Rădăcinile cireșului din bătătură.
Când o descoperă Ilinca, pasărea singurătății se liniștește
Și mâinile zbârcite îi oferă libertate, Ilinca zice:
Ionuț, las-o, maică mare, să plece!