Poeme de José María Piñeiro

Poet, pictor şi fotograf spaniol, născut în 1963 la Orihuela (Alicante), José María Piñeiro Gutiérrez este specialist în filosofie şi istoria artelor. A publicat volumul de versuri „El légamo de las estrellas”, o plachetă de aforisme („Hilas de papiro”) şi una de poezii („Margen Harmónico”). Numeroase creaţii ale sale au fost incluse în antologii lirice tipărite la Alicante şi la Murcia. În ultimele decenii, a colaborat frecvent la revista „Salamandra” din Madrid şi la alte prestigioase publicaţii culturale spaniole, precum „Ágora”, „Luna de Papel”, „Letras de Deusto”, fiind şi membru fondator al revistei de creaţie şi critică literară „Empireuma” din Alicante. S-a afirmat, de asemenea, prin expoziţiile de pictură şi fotografie pe care le-a organizat, atât singur, cât şi în colaborare cu alţi artişti iberici contemporani. (Rodica Grigore)

DEFINIŢIE CIRCULARĂ

Virtutea păsării: cântecul ei.
Cântecul păsării: virtutea ei.

TEORIA ETERNEI REÎNTOARCERI

În noaptea asta
toate extazele au avut loc,
toate lumile au explodat;
atât de sălbatic, atât de afectuos
s-au vâltorit imaginile şi
s-au succedat ritmurile,
încât m-am crezut prada absolută a fericirii;
am ascultat (şi înţeles)
mărturisirile cele mai nemaipomenite,
viaţa însăşi clocotind şi strălucind până la lacrimi.
Acum, clopotele acestei duminici atât de leneşe ce se iveşte
mă învăluie, cu o toropeală insuportabilă,
pentru a începe în cealaltă extremă a săptămânii
noi apoteoze care pot fi uitate.

DEVENIREA

Trandafirul n-o ştie nici el
şi e o revelaţie în sine.

ARTICOL DE ZIAR

Viaţa străluceşte şi sângerează,
rezistând în faţa asediului zilnic de morţi neîncetate.

PISCINĂ NOAPTEA

Galerie subterană de cristal

MEDALIOANE

I
Dacă ţi-ai aminti de ziua în care, sub impulsul unei pasiuni permise,
ţi-ai asumat adevăratele forţe,
ai putea inventa lumea.

II
Cuvântul rostit de mine
va face să se nască altele, diferite, în tine.

III
Eşti paznicul surd al anilor tăi,
scrib înflăcărat,
un bolid visând mereu frontonul monumentului.

IV
În nici o retortă alchimică
nu se poate determina adevărata puritate,
şi nici ţine sub observaţie mersul zilei.

V
Nimicul este o imensitate de euri.

VI
Te apără propria ta vulnerabilitate.

Citește și Poeme de Jordi Doce

DIN NOU TRANDAFIRUL

Trandafir tremurător, corolă unică mereu repetată,
descurajat în faţa grelelor încercări ale vieţii şi a cuvântului ei sărăcit,
ai fost inclus din nou în catalogul somnambul al metaforelor,
eşti din nou citat cu enervare retorică
pentru a îndepărta miraculos inconsistenţa şi risipirea efigiilor care-au mai rămas.

Îţi eşti obârşie şi operă,
eşti propria-ţi întîmplare, voluptuoasă ofrandă adusă nimănui,
hotar al pleoapelor:
în tine sau în oricare altă limbă,
în tine sau în oricare altă formă sau muzică
ne revine sarcina de a cerceta bogăţia comună atât de lipsită de insulte.

În clopotul de sticlă al serii trandafirul îşi răspândeşte strălucirea.
Oare încă mai aşteaptă simbolul său vreo nouă glosă?
După ce frumuseţile geometriei vor fi depăşite,
şi toate discursurile de neînţeles, descifrate,
poate că nu ne mai rămâne nimic altceva decât să-l vedem pentru a-l putea visa.

ESCALĂ

Încă o noapte ce înmugureşte din strachina de lut a mâinii tale
până îmi pune în lanţuri sigiliile cuvântului.

Din nou ore chemate în pânza aşteptării
pentru ca lumina să-şi strângă pumnul de oţel.

Încă mai nesfârşită e veghea
prin care călătoresc chipurile noastre
către următorul trandafir care se rupe şi nu mai e acolo.

Mai vastă e această clipă
ce ne decapitează dorinţa de dreptate:
în cele din urmă, doar astfel vor cunoaşte ochii
trupul care se tot învârte în penumbră
asemenea unui soare spart.

DE AICI

S-ar putea să fie provincială durerea
cu care pretind a pune sub semnul întrebării ordinea
acestui univers;
însă e de ajuns o mică fisură
în scut
ca să nu mai fie perfectă
consistenţa atât de crudă a suprafeţei.

MEMORIE

Din numerele complexe, Numărul.
Din izvor, izbucnirea lui virginală.
Din copac, arcada monumentului său frunzos.
Din iubită, mătăsurile ei furişate.
Din trandafir, imaginea trandafirului.
Din amurg, înserarea de vară.
Din cele scrise, acelea pe care vântul deşertului
Le şterge, transformându-le în hieroglife.
Din zori, orizonturile posibile.
Din hărţi, teritoriile imaginare.
Din cuvinte, verbul increat.
Din timp, abandonarea în prezent.
Din buze, sărutul.
Din aşternut, baldachinul privirii tale.
Din Orfeu, magia pierdută a unei seminţii.
Din harpă, umbra ei.
Din poeme, poezia.

DAGHEROTIP

Pentru că nesocotesc moartea
nimfele se îmbracă în nori crepusculari şi leneşi
deasupra unei coloane.
Şi din această abandonare ludică,
amănuntul nevinovat, împodobit, cel pictat în fundal,
izbucneşte ca un delicat scenariu de alegorii.

Ce consistenţă tainică are timpul aici:
imagini îndepărtate de odalisce, oglinzi, baldachine si ulcioare,
transformate, pentru amintirea visătoare, în monumente pieritoare.

DOUĂ LABIRINTURI

În diferite puncte ale metropolei mari panouri luminoase
indică ordinea străzilor şi bulevardelor,
înşirarea templelor şi hotelurilor, vespasienelor, grădinilor
şi centrelor comerciale.
Departe de oraş, şi rupt cu desăvârşire de el,
se întinde, nesfârşit, deşertul.

LĂCOMIA RĂDĂCINILOR

Rădăcina arbustului sapă în cuarţul stâncii
mergând spre seva ce murmură,
şi căutând flacăra secretă a zorilor.

SEMNIFICAT, SEMNIFICANT, REFERENT

În gradina ecourilor, trandafirul necuprins;
dar ce trandafir e aflat într-un solemn naufragiu,
cel gramatical, cel mistic sau cel vegetal al mătăsoaselor seve?

TURN DE FILDEŞ

În liniştea neatinsă a încăperii
fac speculaţii cu termenul
care să evoce armonic multiplicitatea,
şi sunt fericit visând acest poem;
afară,
acolo unde se întâmplă totul,
nimic nu e memorabil fără de verb,
totul e doar un hotar vertiginos de chipuri şi trupuri care nu se cunosc.

NU EXISTĂ VĂLURI AUSTERE PENTRU FRUMUSEŢE

Nu există văluri austere pentru frumuseţe,
nici presupuse armonii care să lipsească
din mesajul supranatural al ploii atunci când începe să cadă.
Teoria, cea care crede că ne cunoaşte, ştie doar cifre, date tehnice,
Adevărate centre comerciale de desfacere a conceptelor.
Clipa de acum e frumuseţea posibilă, ocazia de a înfrunta timpul risipindu-l,
Şi ceea ce clipa ne descoperă, mireasmă a eternităţii.

CRUZIMEA VREMURILOR

Trandafirul atacat
până în zorii stingerii sale

Lăstarul arămiu rănit
până când i se desface persistenţa nervurilor

Ce lege obscură respectăm
pentru a transforma orice posibilă delicateţe
în umbră a unei frumuseţi umilite.

FURTUNĂ

Să plouă deasupra mării
e o ciudată tautologie.

Mai mult decât o simplă corespondenţă
ale cărei sensuri ascunse am încerca să le descifrăm,
mai mult decât o descriere vie
a textului sfânt,

să plouă deasupra mării
e o repetiţie enigmatică,
o metamorfoză
anterioară distribuţiilor verbului,
origine anterioară oricărei origini.

Contemplăm, tu şi eu, furtuna
din turnul nostru cald de pază.
Chipul meu străluminează alături de al tău
în vreme ce privim fascinaţi şi puţin derutaţi
acest spectacol mitologic
al apei ce se întoarce în apă.

Traduceri şi prezentare de Rodica Grigore din „Profano Demiurgo” de José María Piñeiro, Universidad de Alicante, 2013.

Sursă foto aici