Ieri am văzut „Joker” pe HBO. Am butonat acolo la insistențele unui prieten care știe cît de reticent și lipsit de cultură pot fi cînd vine vorba despre filme, și n-am putut să-l părăsesc pe ucigașul simpatic. Cred că Joaquin Phoenix își face rolul vieții – cum bine credeți, nu pentru că aș fi văzut toate performanțele sale, ci pur și simplu pentru că face un rol extraordinar. Clovnul trist care are sindromul Tourette și nu se poate opri din rîs, care este exploatat și umilit de lumea din jur, care avusese o copilărie grea și o viață așijderea, cîștigă empatia noastră. Înțelegem – și dacă ne gîndim bine, acest lucru este teribil – că nu mai are resurse umane să admită minciunile, agresiunile, neînțelegerea care-l înconjoară, și cînd trei derbedei bogați îl atacă în metrou, își începe cariera de ucigaș în serie.
Derbedeii bogați sunt un topic fierbinte în lumea de azi. Bogați numai relativ, în film (călătoresc totuși cu metroul), dar parc-ar fi niște rotschilzi, se leagă de o fată care citește în metrou, apoi de Arthur Fleck (acesta este numele real al lui Joker). A doua zi, afaceristul la care mama lui lucra acum treizeci de ani, și căruia îi tot scrie scrisori pentru a-l îndemna să-i ajute în sărăcia lor, declară la televiziune că cei trei fuseseră angajații lui, iar ei sunt de fapt o familie, și că ei au făcut totuși ceva în viața lor, lucru ce va fi mereu invidiat de cei care nu făcuseră nimic – niște gogoși servite mereu de cei care nu pot înțelege că sunt și alte lucruri pe lume decît banii, contul și performanța, și care au bani, dar n-au stil, nici empatie.
Bineînțeles că nu asasinarea este reacția indicată. Tragedia lumii însă este că nu mai știi care ar fi reacția potrivită, totuși. Poliția îi va favoriza mereu pe bogați și deci puternici. Un om sărac poate fi umilit oricînd. Argumentele lui Arthur, cînd șeful lui îl mustră pentru că pierduse sigla unei firme, argumente adevărate căci fusese într-adevăr atacat de niște adolescenți și bătut, nu-l interesează nici măcar pe șeful lui, care nu crede că sigla aceea putea stîrni o astfel de reacție. Bogații sînt niște aroganți țîfnoși, săracii niște egoiști măcinați de mizeria lor. Ce mai rămîne? Pentru un tulburat ca Arthur, nici iubirea, nici religia, nici psihiatria nu sînt o soluție.
Problemele societății de azi ne sînt arătate cu o cruzime artistică nemaipomenită în filmul lui Todd Phillips. Robert de Niro apare, cred, mai mult pentru rolul extraordinar făcut în „Taximetristul” decît pentru că ar fi cel mai potrivit showman de pe lume. Dar și „Taximetristul” ne vorbește despre reintegrarea eșuată a unui om. Mîncăm hamburgeri, avem Cadillac-uri, dar oare mai avem suflet? Nu vă grăbiți să răspundeți.
În foto: Joaquin Phoenix în „Joker” (regia: Todd Phillips, 2019)
Sumar Literomania nr. 181
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu