Răsucind fir și făcând fuior

Vara și toamna, în fiecare sâmbătă, ajungea la Ieud aprozarul ambulant. Pe tăpșanul din fața primăriei. Ieudenii cumpărau roșii, ardei, castraveți, gogoșari, ceapă și cartofi. Așa era pe vremuri. De șaisprezece luni s-a deschis lângă primărie un mini-Penny Market.

Pe o laiță lângă poarta de lemn din fața gospodăriei Măriei Ilea a Hâitului, două babe cu lecrece, cu fuste largi, cu pantaloni de trening din bumbac pe sub fuste, învinețite de frig, mâncau două sendviciuri de post cumpărate de la mini-Penny Market. Foloseau mâinile stângi. Cu mâinile drepte răsuceau fir, făceau fuior, povesteau. Frig cu umezeală.

Și acum cincizeci de ani făceau același lucru în luna decembrie, fără să aibă pe sub fustele largi pantaloni de trening. Răsuceau fir, făceau fuior, povesteau.

„Îi trecut jumătate de secol, babo, de când stăm pă laiță, răsucim fir, facem fuior și cergi. Atuncea să merita, amu nu să mai trec. Nu trebe la nimenea”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului.

După taică-său îi a Hâitului. Acela i-o lăsat porecla.

„Dacă n-ai încă un nume, hai în Ieud că ț-or pune” zice baba Mărie Ilea a Hâitului, supărată.

„Amu nu și nu, ai dreptate, Mărie. Amu dai cerga cu o sută de lei, da nici așe nu ț-o ie nimenea” spune baba Ileană a lui Iusco.

Valer Ilea ridica sacii plini cu grâu ori cu mălai. Îi așeza în remorca tractorului. Sta la umbra unei batoze pe un câmp, sub un deal. Era cald și căuta umbră. Până odată… când s-a opintit într-un sac simțind cum îi coboară coaiele în gatii. Cu ele coborâte a rămas. Așa s-a hâit și de acolo i-a rămas porecla. Hâit a pierit, ducându-se în groapa lui din cimitir. Mărie Ilea a moștenit porecla.

„Amu mașina care te duce la târg în Bistrița ori în Cluj are biletu o sută trizăci de lei. Dacă vinzi numa o cergă, pui din jăb ca să te plimbi. Nu să merită, Ileană”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului.

„S-o gătat. Nu le mai trebe. O fo și bine, ce mai vremuri bune o fo, da ce folos, că s-o dus, și înapoi nu mai zin”, zice baba Ileană a lui Iusco.

„Faci o cergă cu tăte cele într-o săptămână și o dai cu o sută, Ileană. Așe de rău n-o mai fo. Amu-s trecuți douăzăci de ai, dacă mai ai ținere de minte, veneau coadă de mașini la poarta asta, lângă laița asta. Și oamenii ăia din mașini se așezau cuminți la coadă. O fo vremea cergilor”, zice Mărie Ilea a Hâitului răsucind fir, făcând fuior.

„Și anu trecut tăt rău o fo”, îi răspunde Ileană a lui Iusco.

„Atunci nu puteam face câte să cereau. Și cinci ori zăce vindeam o dată. Din alea flocoase cu fir lung, le plăceau tare, Ileană”, zice Mărie Ilea a Hâitului.

„Odată l-am luat pă Om cu trenu la București să grijească de cergi în vagon cât dormeam. Altfel, n-aș fi avut somn de grija lor. Am coborât în Gara de Nord și brusc m-o înconjurat mai mulți engleji. Erau ca un cârd de păsăroi care s-o pus pă cumpărat, io m-am pus pă vândut. Omu s-o suit în trenu de întors cătră casă. Când am gătat cu „păsăroii” ăia, mai că m-am scăpat de tăte cergile. Celea rămase le-am dat în Bucur-Obor, Mărie. Și-n dimineața care o urmat, eram în Ieud, cu tăt cu banii, aproape deodată cu Omu”, zice Ileană a lui Iusco.

„Amu tăți îs duși, oaminii… o rămas boșorogii, noi două avem cătă optzăci de ai siecare, da răsucim fir, facem fuior, ei numa apasă patu cu cururile. De-ți trebe bărbat, că doară ești muiere, n-ai de unde lua oricât ai da pă el. Nu-i!”, zice Mărie Ilea a Hâitului.

„Ăia putincioșii de la noi îs duși pân alte țări. Și aci o fo de lucru, da nu l-o lucrat nime. Dacă n-ai lucrat aci, nici acolo nu t-i speti. Asta-i clar, Mărie! O vezi pă Ioana lu Holdiș. Amu s-o dus pă drum, pă lângă noi, cătră biserica din deal. Are șaizăci și opt de ai și-i dusă de zăce pân Italia să-i spele la cururi pă boșorogii de acolo. Are șasă sute patruzăci de lei pensioară și mai capătă după bărbatu-său până la nouă sute. L-o dus și pă pruncu ei acolo lângă Florența. Amu acela s-o însurat în Săcel și s-o întors. Are firmă și face baloane pântru pensiuni”, zice Ileană a lui Iusco.

„Ia, Ileană, că-s duși aproape trizăci de ai de când nu-i mai avem pă comuniști, bată-i Ăla de sus să-i bată și nu le-ar muri mulți înainte. Ăia atâta ne-o hâit cu lucru, iară amu nu ne mai hâiește nime, și nici așe nu-i bine”, zice Mărie Ilea a Hâitului.