La Editura Polirom, a apărut ediția aniversară (40 de ani) a romanului „Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu.
„Dimineaţă pierdută este atât de strâns legată de cadrul sau de amănuntele bogate ale vieţii personajelor, încât e greu să o lauzi ca pe o ficţiune obişnuită. Pe de o parte, este un studiu foarte original al unor promisiuni uitate şi al unor vise neîmplinite. Dar poate fi citită şi ca un îndrăzneţ punct de vedere, de un modernism târziu, asupra unei societăţi întregi. Oricum ai lua-o, este o realizare uluitoare.” (Alan Brownjohn, Times Literary Supplement)
„De la un personaj la altul, de la Primul Război Mondial la perioada stalinistă, de la un câmp de luptă la închisorile unde putrezesc prizonierii politici, Istoria în manta roşie şi neagră defilează în această «dimineaţă» pentru totdeauna pierdută. Dimineaţă pierdută te arde, aţâţată de suflul magistral al unei proze incendiare.” (André Clavel, Lire)
„Autoarea se concentrează asupra unei figuri fascinante, fără egal în literatura europeană. Cu Vica hoinărim prin Bucureşti aşa cum hoinărim cu marii vagabonzi ai lui Flaubert, Döblin, Joyce.” (Andreas Platthaus, Frankfurter Allgemeine Zeitung)
„Dimineaţă pierdută este, fără îndoială, o capodoperă a artei narative europene.” (Karl-Markus Gauß, Süddeutsche Zeitung)
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...
Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...
Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Scrie un comentariu