„The Secret Lives of Church Ladies” de Deesha Philyaw (fragment)

Cum faci dragoste cu un fizician? În avion, în drum spre casă, faci o listă cu toate lucrurile pe care le aveți în comun:

v-ați săturat de oamenii care vă întreabă de ce sunteți singuri;
vă plac copiii, dar nu vreți să aveți, la rândul vostru;
toamna este anotimpul vostru preferat;
nu sunteți fani Tyler Perry și v-ați săturat de oamenii care insistă să deveniți fanii lui;
amândoi aveți vederea extrem de proastă și ați fost tachinați în copilărie („Ai lentile așa de groase că poți să vezi viitorul” a fost una dintre replicile persistente preferate);
prima actriță care a interpretat-o pe mătușa Viv din Prințul din Bel-Air este preferata voastră;
dacă aveți de ales dintre Prince și Michael Jackson, îl alegeți pe Prince.

Până la sfârșitul conferinței, ați luat toate prânzurile împreună și ați vorbit ore în șir, dar tot au rămas atât de multe lucruri nespuse. De exemplu, că ai avut un iubit în liceu și unul în facultate și unul la masterat. Că bărbații te-au ales pe tine, iar tu ți-ai devotat ani din viață relațiilor, dar nu te-ai simțit niciodată chiar confortabil în corpul tău cu ei – un lucru pe care terapeuta te-a ajutat să-l înțelegi și să-l articulezi. Nu i-ai spus că ai stat până când bărbații aceia au hotărât să te părăsească pentru alte femei, care se simțeau mai confortabil în corpurile lor, mai sigure pe ele, mai drăguțe.

Nu i-ai spus că, oricât de siropos și de banal ar suna, ești mai obișnuită să vorbești prin arta ta. Picturile și schițele pe care le-ai înrămat și le-ai făcut cadou sau pe care le-ai agățat în propria casă. Dar în ultima vreme, în general, oferi tot ce ai elevilor tăi. E mai sigur așa.

Nu i-ai spus că, de-a lungul deceniilor, ți-ai pierdut una câte una toate prietenele bune în favoarea căsniciilor și a statutului de mamă, iar prieteniile voastre au fost reduse la petrecerile de ziua de naștere a copiilor și la rarele ieșiri cu fetele.

Nu i-ai spus că, în afară de flirturile ocazionale pe site-urile de întâlniri online și ceva pipăială cu un prieten din copilărie, când e între relații cu femei cu care chiar iese la întâlniri, trec luni în șir în care ești celibatară.

Mai târziu, terapeuta ta o să te întrebe de ce trebuiau spuse astfel de lucruri unui bărbat pe care abia l-ai cunoscut. Știi că are dreptate, dar nu ai alt răspuns decât că poate ești genul de femeie care ar trebui să vină cu un avertisment, cu o declinare a răspunderii.

Citește și „Sorry I’m Late, I Didn’t Want to Come” de Jessica Pan (fragment)

Dacă Eric ar fi ținut pentru el măcar o fracțiune din lucrurile pe care le-ai ținut tu pentru tine, tot ar fi mult. Când avionul tău aterizează, ești deja hotărâtă că nu o să ajungi niciodată să-l cunoști cu adevărat sau că nici măcar n-a fost sincer. Când îți iei bagajul, decizi că a fost vorba doar de entuziasmul de moment, că el o să se întoarcă la viața lui și o să uite cu totul de tine. Și că ar trebui să încerci să faci și tu la fel. Așa că îi ștergi numărul din telefon.

În noaptea aceea, când ești înapoi în patul tău de acasă, le trimiți colegilor de la catedra de matematică și științe un e-mail lung în care îți detaliezi dorința de a colabora cu ei în anul școlar următor.

Cum faci dragoste cu un fizician? Iei cărbunele și îi schițezi fața din memorie. Îi povestești terapeutei despre el și că nu te-a uitat, dar nu-i răspunzi la telefon, iar mesajele lui rămân doar „citite”. Pentru că tu nu te pricepi la lucrurile astea.

– La ce lucruri? întreabă terapeuta ta.

– La bărbați. Nu merge niciodată.

– Dar i-ai schițat fața. Și mi-ai povestit despre el. De ce?

– Pentru că am petrecut un moment minunat. Dar asta a fost tot.

– Atunci de ce îți mai scrie?

– E drăguț, atât.

Ea își înclină capul în felul ăla al ei de „Nu mai spune!”, cum face chiar înainte să te provoace. Întreabă:

– Este și ăsta un exemplu de situație în care te convingi singură să ieși din ceva care ar putea fi bun?

Cum faci dragoste cu un fizician? Continui să-i citești mesajele pe telefon, chiar dacă nu-i răspunzi. Îți trimite mesaje de câteva săptămâni, nedescurajat. Te întreabă ce mai faci, îți spune ce mai face el și cu ce se ocupă. Și-a susținut în fața consiliului propunerea de a organiza o tabără de arte și științe pentru copii și familiile lor. Îți mulțumește pentru inspirație.

Într-o duminică, după biserică, în timp ce ești la mama ta la cină, el îți trimite o fotografie cu un apus de un portocaliu și roșu intens, cu mesajul: Cea mai bună răspândire a razelor pe care am văzut-o vreodată. Nu-ți dai seama că zâmbești decât când te întreabă mama ta „De ce zâmbești?”. Pare mai degrabă suspicioasă decât curioasă. Și acum te întrebi când a fost ultima dată când te-a văzut zâmbind femeia asta care insistă să te trimită acasă în fiecare săptămână cu destule resturi de la cină cât să ajungă pentru zece oameni, iar pe urmă te întreabă când o să slăbești și tu ca să poți să cunoști un bărbat.