Avanpremieră Verba Woland [Remix]

„Submarinul iertat” (ediția a doua). Fragmente din epistolar

Epistolarul dintre Ruxandra Cesereanu și Andrei Codrescu s-a desfășurat între septembrie 2006 și octombrie 2007, adică între scrierea cărții „Submarinul iertat” și publicarea ei (plus lansarea cărții în diferite orașe: București, Sibiu, Cluj, Frankfurt). Primul mesaj datează din 29 septembrie 2006. Partea cea mai intensă, creator vorbind, s-a desfășurat în luna octombrie 2006, când a avut loc, prin mail, scrierea efectivă a cărții și când autorii au schimbat, uneori, mai multe mesaje pe zi, mai scurte ori mai lungi. Evident, cei doi scriitori care au corespondat și care au scris pe mail „Submarinul iertat” nu s-au gândit, acum 10 ani, și la publicarea corespondenței lor. De aici exagerările, hiperbolele, freneziile și uneori chiar patetismele discuțiilor din epistolar, care își aveau viața lor în funcție de reacțiile, exaltările umane și literare ori de polemicile efemere dintre cei doi autori. Am eliminat foarte puțin din acest epistolar (doar chestiuni mai intime ori locuri unde erau implicate elemente perisabile sau persoane firave), neintervenind decât prin aplicarea diacriticelor. În rest am păstrat așa cum era epistolarul (cu toată aluviunea sa de subiecte și emoții, inclusiv confesiuni personale, cu sau fără legătură cu scrierea „Submarinului iertat”) care ni s-a părut util de publicat la această ediție a doua a cărții tocmai pentru viața metaliterară intensă ce mărturisește despre cum a fost conceput și scris un amplu poem la două mâini. Acolo unde s-au pierdut mesaje, am indicat acest lucru. De asemenea, acolo unde am eliminat pasaje (epistolarul este uriaș, are mai multe sute de pagini, așa încât am păstrat doar cele 150 de pagini de corespondență de-a lungul unui an de zile), am indicat acest fapt prin formula […]. Nu am corectat anumite americanisme din mesajele lui Andrei Codrescu, întrucât acestea își au farmecul lor. Diversitatea și polimorfismul epistolarului sunt datorate și paralelismului pitoresc, precum și diferențelor între viața de la Cluj (și din câteva călătorii) a autoarei clujene și viața americană multiplă și cromatizată a lui Andrei Codrescu.

Am indicat identitatea expeditorului în așa fel încât să fie limpede pentru cititor, culegând scrisorile cu caractere distincte: caractere drepte pentru mesajele trimise de Ruxandra Cesereanu și caractere cursive pentru mesajele trimise de Andrei Codrescu. Acest lucru a fost necesar, având în vedere că uneori semnăturile lipsesc, unele mesaje fiind trimise ca niște telegrame sau reacții spontane și concise, dependente de caracterul paradoxal de oralitate al corespondenței prin mail.

„Submarinul iertat” a apărut într-o primă ediție la Editura Brumar, în 2007, cu o prefață de Mircea Cărtărescu și șase ilustrații de Radu Chio (prezente ca atare și în această a doua ediție). Ediția a doua apare acum la Editura Charmides. „Submarinul iertat/ The Forgiven Submarine” a apărut bilingv (în traducerea engleză a lui Andrei Codrescu) la Black Widow Press, în 2009, în două variante editoriale: o ediție simplă și una cartonată cu semnăturile olografe ale celor doi scriitori. (Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu)

 

Dragă Ovidiu din Baton Rouge
(dragă Andrei Codrescu),

mi-au plăcut foarte mult poemele românești, drept care
am și făcut un potpuriu din ele și ți-am dăruit puhoi
de scoici (cu care nu știu ce ai făcut, bănuiesc că
le-ai aruncat sau pierdut, helas).

în curînd am de gînd să citesc și „Wakefield”.

după ce termin lectura, ai fi dispus să facem un
dialog scris despre cele 2 cărți (Instrumentul negru &
Wakefield) pentru revista „Steaua” din Cluj (unde ai
și debutat) unde sînt redactor (pe lîngă slujba mea
principală la departamentul de literatură universală
și comparată de la facultatea de litere)?

m-aș bucura să avem acest dialog, dacă ai timp și
poftă. mă interesează un răspuns în principiu,
întrucît va mai trece ceva timp pînă voi și formula
întrebările.
deci?

cu bune gînduri poheticești și clujevite,
Ruxandra Cesereanu

 

 

Dragă Ruxandra: Să vezi ce farrago: am luat scoicile și am deschis punga grăbit că aveam o întîlnire în 15 secunde — am dat de poezia mea frumos transcrisă cu mîna de tine și m-am încălzit deodată din inimă pînă-n degete. Ce cadou frumos și ce omagiu! Ți l-aș face și ție dar scrisul meu arată ca stenogramele unui doctor-spion. M-am dus la întîlnire și am fost iluminat de un zîmbețel secret cînd tot la poezie și scoici mă gîndeam. Bon. A venit dimineața și a trebuit să plecăm imediat: am pus punga în geamantan și basta. În New Orleans cînd am deschis valiza m-a asaltat un miros de pește și mare, o surpriză nu numai pentru că este complet interzis să aduci peste graniță „seeds, fruit, sea-food, any organic materials,” dar pentru că mi s-a părut că am tras Marea Neagră după mine și că reușise să vină pînă la Mississippi și Golful Mexic. Așa că m-ai dărîmat în trei mișcări precise: mi-ai dăruit scrisul de mîna ta, m-ai ridicat la rangul de infractor, și ai trimis Marea Neagră peste Ocean. Săru-mîna și te pup și pe obraji. Am spălat scoicile și o să le duc prin locurile unde țin altare, în primul rînd în munți unde-i izvor.

Cît despre dialog, da, absolument. Și dacă-mi dai adresa o să-ți trimit și alte cărți, deși n-aș vrea să complichez prea mult arcul acestui dialog despre alpha și (nu chiar, sper) omega,

Cucerit, Andrei

NB: De vreun an mă joc cu niște forme bilingve pe care le-am numit „poezii ameri-române.” Le atașez aici, dacă-ți plac poți să le adaugi conversației.

 

   DUPĂ FURTUNĂ: POEZII AMERI-ROMÂNE

      de Andrei Codrescu

      12.30.05 ozarks

      Pencils, turkey feathers, bare woods.

      Life pulses in everything.

      You cannot let one subject dominate your life.

      Penițe, piulițe, șuruburi, conservă plină.

      Pană de curcan găsită-n pădure. Bate inima în toate.

      Nu te lăsa unui subiect unic.

12.31.05

      a sfîrșit sfîșietorul 2005

      pentru alții mai sfîșietor

      insesizabilul s-a jucat cu noi

      un pic dur cu labe de urs

      dar să fim sensibili aici

      fiecare zi e un cadou din cer

      și animalului răgușit i se cuvine

      lauda jucătorilor să trăiți

      să-nfloriți și să fiți liniștiți

      în 2006 că suntem obosiți

      noi zeii vioi noua generație

      basta heart-wrenching 2005

      wrenched mostly the hearts of others

      luckily for us but purely arbitrarily

      or who knows maybe merciful

      and precise like scrimshaw lost art

      let’s face the sky each day

      is a gift from the playful gods

      a new generation of them

      they played heart let’s hope

      they rest in 2006

      avem îngeri

      we have angels

[…]

 

Dragă Andrei,

tiens, tiens, va să zică chiar ai luat scoicile cu
tine, la asta chiar că nu mă așteptam! cît despre
poemul transcris, nu este poemul tau, ci un poem al
meu, dar făcut din versurile tale din diferite poeme
din „instrumentul negru” (dar așa de bine îți știi
poezia scrisă în românește că nici măcar nu ți-ai
recunoscut versurile disparate din diferite alte
poeme, halal auctore, deși ar trebui să spun
bogdaproste, măcar nu ești narcisiac întru totul!).

în seara banchetului am vrut să îmi iau rămas bun (că
tot segregați am stat unii de alții, voi, străinii cum
ar veni, la Mangalia, noi, băștinașii, la Neptun), dar
erai atît de înconjurat de camarila scriitoricească și
scribească încît nu s-a putut nicicum măcar să spun un
clasic noapte bună (deși am aflat că numai noapte nu a
fost, ci zaiafet în toata legea, Vasile Ernu mi-a
povestit a doua zi că ați stat în grup la povești pînă
dimineața).

Deci așa cu scoicile, la altarele din munți duse vor
fi, voila, iată cum se împletesc elementele opuse.

firește că putem, mai exact că pot, folosi poemele
ameri-române ca niște textulețe adiacente dialogului
nostru.

după ce am citit „instrumentul negru”, care m-a întors
pe dos, atît de puternic este, m-am tot gîndit că dacă
ai fi rămas în Romania ai mai fi putut publica în
stilul acestea încă vreo 2-3 volume, nu mai mult, din
1971 după ce a început restalinizarea la noi, poemele
tale ar fi fost considerate cu adevărat periculoase, ca
niște grenade. au o asemenea tărie încît produc
explozie pe metru pătrat.

așa că e bine că ai plecat în Amerika, atîta doar că a
trebuit, helas, să îți schimbi stilul poetic,
vrînd-nevrînd, datorită experienței flowerpower și
beat. sper să nu mi-o iei în nume de  rău, dar eu cred
că poemele tale americănești nu mai au tăria poemelor
din „Instrumentul negru” care pur și simplu au ceva
sfredelitor și copleșitor în ele, atît sînt de
puternice. te lovesc în moalele capului și în inimă
deodată. și în corp.

bon. mă pregătesc în săptămîna ce vine pentru dialogul
nostru. mai trebuie să citesc „Wakefield”, plus alte
interviuri de-ale tale, ca să văd cam ce fel de
întrebări ți s-au pus pînă acum, să nu le repet.
pactul cu diavolul e o chestiune care mă interesează
și pe mine, a propos de „Wakefield”.

warmest,
R

 

 

Dragă Ruxandra: Poate că ai dreptate, dar nu mi-am schimbat „stilul” peste noapte. Prima mea carte de poezii în engleză, „license to carry a gun” și vreo cinci după aveau aceeași intensitate poetică și speriau fetele la „readings” ca și mine că eram extrem de miop. Cît despre viața mea paralelă în România, îmi place cum o descrii — cam așa o vedeam și eu. Aș dori mult să citești „Miracol și Catastrofă,” cartea-interviu cu Robert Lazu — am scris-o în limba română și am terminat-o cîteva săptămîni înainte de Katrina. Cîteva din aceste cestiuni gravișoare sînt abordate cu entuziasm acolo. Deja m-ai pus pe gînduri și nu am încă luxul gîndurilor de genul ăsta — am deadlinuri și studenții așteaptă să vadă dacă le-am citit romanul colaborativ, „the katrina decameron” pe care l-am solicitat ca să scap de școală. Îmi pare rău și mie că n-am stat de vorbă și nu ne-am spus la revedere comme il faut or comme il ne faut pas, dar îmi revin momente de comunicare cu tine din cele mai alese. Adresa mi-o dai? Andrei

Dragă Andrei,

îmi cer scuze că răspund cu oarecare întîrziere. Dar
am fost plecată la București unde am filmat cu trupa
de prieteni și scriitori (bărbatul meu Corin Braga,
Marta Petreu și Virgil Mihaiu […]) pentru 2 emisiuni la TVR experimentul nostru
din vara lui 2005, la Moscova, pe urmele personajelor
din „Maestrul și Margarita”) (care este romanul favorit
al celor 4 care am ajuns acolo). Drept care fiind la
București nu mi-am putut verifica mailul.

În altă ordine de idei, a început școala universitară
și am cursuri în fiecare zi (despre tragedia greacă,
Shakespeare, teatru existențialist și absurd, dar și
despre literatură și totalitarism). Am ore inclusiv
sîmbăta cînd am propus în cadrul Centrului de
Cercetare a Imaginarului (intră pe site-ul nostru,
cînd ai timp, centrul nostru se numește Phantasma) un
al doilea atelier de creative writing (primul l-am
ținut în 2003) pe poezie onirică și psihedelică
românească din anii 70 și 80. Încă nu știu cîți
studenți vor veni la atelier, dar în orice caz trebuie
să îmi revăd teoria despre DELIRIONISM (ismul pe care
l-am teoretizat de cîțiva ani, cu aplicație pe poezia
și proza mea). Dacă vei avea timp vreodată, ți-aș
putea trimite și ție acest manifest ca să îl vezi.

Apoi sînt titulara unui curs masteral experimental
despre Imaginarul filmic, unde lucrez cu voluptate pe
filme de Tarkovsky, Fellini, Bergman,
Lars von Trier, Greenaway, Wenders, Jarman, Lynch,
Jodorowski. Problema este că doar acum am primit din
Amerika cărțile din bibliografia critică, și am de
citit de îmi sar capacele, ca să vorbesc mai
golănește.

Iată de ce sînt năucă de cap și încerc să strecor pe
undeva și dialogul nostru.
Poate că ai dreptate cu ceea ce mi-ai explicat despre
poezia ta. Ce este sigur este că eu am făcut un coup
de foudre pentru „Instrumentul negru”. Am citit ceea ce
ți s-a tradus în română de Ioana Ieronim (Alien
Candor). era o poezie bună, dar nu avea tăioshenia
poemelor din I.N. și energia lor debordantă. În orice
caz nu vreau să mă grăbesc cu dialogul nostru. Mă
interesează chiar să discutăm pe diferitele etape ale
poeziei tale.

Wakefield este acum citit de bărbatul meu Corin (care
este directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului
și șeful departamenului de literatură comparată). Cum
el predă un curs despre toți Fauștii, este foarte
interesat și de romanul tau.
Așa că voi ajunge la roman, după ce îl va termina
Corin.

Firește că am să citesc cartea de interviuri realizată
cu Robert Lazu. Deși mă enervează fotografia ta de pe
copertă, cu telefonul mobil în mînă. Foarte iritantă
fotografie. Pe lîngă cea fatală și fascinantă de la
vîrsta Instrumentului Negru, cea cu telefonul mobil
este un soi de caricatură.

Am uitat să îți spun că am scris un poem despre Sibiu,
în care poem vorbesc, printre altele, despre 3 poeți
sibieni, Mircea Ivănescu, tu și Iustin Panța (am fost
prietenă cu el, a murit după cum probabil știi, foarte
tînăr). Și în acest poem povestesc cum mustața ta se
întinde din Sibiu pînă în marile orașe americane, ca
un fel de plapumă. Nu mai am poemul respectiv, l-am
scris de mînă la Neptun și i l-am dat lui Ioan Radu
Văcărescu pentru antologia de poezie despre Sibiu pe
care o face.

cu prietenie (cred că ți-am făcut capul calendar),
Ruxandra

 

 

Dragă Ruxandra: Tu ești aproape mai prinsă decît mine — eu nu mai listez tot ce fac fiindcă ține prea mult și mă sperie — dar îmi pare bine că mi-ai spus — sunt gelos de atîta intensă activitate intelectuală în spații poetice. O să caut pe internet cînd revin la hi-speed (stau în munți cu puțin internet pînă vineri) centrul imaginarului. Pe Iustin Panța l-am cunoscut la Sibiu, era frumos și tăcut — avea o prietenă foarte tînără și ochioasă — am stat la un restaurant unde s-a petrecut o scenă suprarealistă, cu o ceartă mare cu lacrimi și un „strip show” pe o scenă îndepărtată la care numai prietena lui Iustin se uita — ceilalți se certau (o să-ți povestesc o dată!). De poezia ta nu știu, trimite-mi-o. Andrei

 

/MESAJE LIPSĂ; A FOST TRIMIS MANIFESTUL DELIRIONISMULUI IAR SCHIMBUL EPISTOLAR A FOST RELUAT DIN ACEST PUNCT/

 

 

 

Mi se pare că am fost din pururi delirionist! Pe parcursul lecturii

manifestului tău m-am cufundat în el pînă credeam că l-am scris, ajuns la punctul despre care ne avertiza Ted Berrigan în „People of the Future: „People of the future/ when you are reading these poems/ Remember/ You didn’t write them/ I did.” Mi-a produs delir și plăcere că manifestele „Dada” care încă funcționează cu maximum de

energie și prospețime. Mă încrîncenez reflexiv la cele supra și postsuprarealiste și zecile după. ac

 

 

dragă Andrei, mă bucur de asemenea feedback aiuritor legat de manifestul meu delirionist, ca să vezi potriveală! […]păi ce să îți spun? poate vom scrie cîndva, împreună, un poem delirionist. mi-a și venit o idee în minte. Tu să îți scrii jumătatea ta americană, eu pe cea românească.

cu prietenie, Ruxandra

 

să începi tu

eu aștept avionul la 7 dimineața în aeroportul din Springfield,Missouri pt Jacksonville, Florida unde o să conferențiez despre creativitatea copiilor (ce nu facem pt un „buck”?), dar am un crîmpei de conversație auzită la un restaurant japonez ieri seara, pe care-mi construiesc conferința:

copilul (8 ani) „There are dead people in England”

bunica (stînjenită): „There are dead people everywhere, Tom.”

 

totuși va trebui să ne hotărîm în ce limbă lucrăm la poem, căci m-am gîndit bine și nu merge ca eu să scriu în română, iar tu în engleză (este prea aiuritor și zăpăcitor și pentru cititori, și pentru mine ca autor). trebuie să scriem amîndoi în aceeași limbă. deci ori în română amîndoi, ori în engleză tot amîndoi. eu nu știu engleza ca tine, dar totuși o știu binișor. aș prefera însă ca poemul să fie scris în română. r

 

atunci în română-l scriem și eu o să-l spun sotto voce în engleză cînd îmi vine — dar să știi că nu îndrăznesc să deschid fișierul azi fiindcă-s obosit după zbor în Florida și pastelurile hotelului mă deprimă 

avanti

 

Foto 1 și 2: Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu (Sibiu, 2007)

Foto 3: Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu (Sibiu, 2007)

 

Fragment din volumul „Submarinul iertat” de Ruxandra Cesereanu și Andrei Codrescu (ediția a doua, adăugită, prefaţă de Mircea Cărtărescu, ilustraţii de Radu Chio, Editura Charmides, 2017)

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu