Poeme de Ioana Geacăr

lumina pe care o lasă în urmă cântecul rândunelelor apoi seara
vorbele de duh se ivesc în singurătate dar momentul acela nu s-a deschis pentru mine acum
în loc de stele drone de supraveghere au acoperit cerul
fiecare cu drona lui
care o fi drona mea?

pantofii tăi habar n-au c-ai murit
desfăcuți cu șireturile atârnate
mai ales după-amiaza
când lumina soarelui bate spre holul de la intrare
îi asez
şi pe ai mei
alături

într-o parte un pește uriaș verde înghite o broască țestoasă
în alta un crocodil face pâș pâș
locuim într-o rulotă și o ia la vale și soțul meu decedat de curând
mă privește îngrozit nu știe că e vis că-n vis poate conduce ca atunci când era viu ramâne imobil și îngrozit
rulota nu se mai oprește

imaginea mentală când beau apă cu jumătatea de buză anesteziată la dentist e grafică o secţiune pe verticală jumătate de buză bând din jumătate de pahar
de la o anumită vârstă nu mai aşteaptă nimeni nimic de la tine doar să te dai la o parte fără avertizare dacă nu vrei să fii doborât
o cârmă jonglează mult timp pe vârful micului ciclon care caută în pubelă
dacă obosesc să citesc mă așez în poziție de fetus strâng cărțile în brațe
ce marinar ar pune clopoţei pe furtună
am tras de ușa glisantă
un pește cu coada unduitoare se ferește puțin de curent și se retrage spre geam
în căușul mâinii țin apă până se strecoară cu ultima picătură luna o separ ca pe un gălbenuș
imediat ce pleacă sufletul se înalţă duhoarea

cobor pe rulantă deasupra alte scări în sens invers
reclame luminoase mărfuri indecente agaţă
mă intersectez cu propria imagine glisantă şi nu ajung nicăieri de teamă că mai departe
nu mai e nimic doar întunericul cineva aşteaptă liniştit cu un ziar fosforescent făcut sul
pe bancă un bărbat cu capul plecat mâini neputincioase o femeie cu o ceaşcă de cafea între ei
de partea cealaltă altă femeie cine povesteste cine tace cine aude
sar cu telefonul în mână mi-e teamă să nu mușc din el

sunt zile care pur și simplu se duc
fără să pot spune ceva fără să mă agăț de ele
atâtea lucruri de rezolvat obstrucționează calea către
să-mi pun eticheta pe frunte sau într-o parte?
prietenii te ajută când ești la necaz te pun în picioare și dacă te prind că ai reînvățat să stai drept gata te lasă ca atunci când pui un corp inert să stea în picioare dar pentru foarte puțin și dacă ai răbdare să stai până pică chiar pică se-ntorc la viețile lor la computerele lor vând aripi care-și caută echilibrul voce: se oferă cineva?
fiecare prieten(ă) a(l) me(u)a are o(un) prieten(ă) mai bun(ă)
umbra de brotăcel sare pe umbra de nufăr

așa neștiutoare florile de pe morminte
întuneric aproape o pasăre mare fâlfâie deasupra dudului
pe ultimul val de întuneric se uită pe fereastră se străduiește
să stea în același loc în aer
de dimineață am fost la cimitir cu flori
o clădire fără ferestre cu mărfuri diverse probam ceva și o tipă repede în spatele meu a închis ușa strigând ha ha te las până mâine în întuneric apoi spre seară înainte de somn aud în interiorul țestei: ție îți crește părul? primesc pe whatsapp o fotografie cu o fereastră zidită în mijlocul unui perete turcoaz plin de mucegai bucuria ca și întristarea mă împiedică să scriu
ce largă e lumea fără obiecte

intru pe fb să aflu că afară plouă
un general face naveta cu avionul de luptă a crescut producţia de lapte de oaie şi de capră
noaptea lumea înflorește pe fb ca regina nopții
toată dragostea nedăruită se răstoarnă în furie
toamna toți prietenii pleacă în țările calde
o dungă de umbră le apleacă şi mai mult capetele
un desiş de blocuri cenuşii în faţă
viața mea parcă a sărit câteva pagini
un telefon vechi alb abandonat pe jos în staţie
să-ţi faci un selfie cu efemeride în contre jour
strigă atât de tare vânzătorul ambulant de rodii că între mine şi mine
nu se aude decât făina ritmică din razele prăfoase

(din volumul în lucru „iarna umbrele copacilor sunt verzi”)