Despre adevărata prietenie

Dragă cititorule, nu-i așa că-ți iubești prietenii? Atunci nu ești foarte diferit de Ghena, crocodilul care, în timpul zilei, ocupă funcția de crocodil la grădina zoologică, iar seara, după serviciu, joacă X și 0 cu cei mai buni prieteni ai săi – Ceburașka și Galia.

Pentru crocodilul Ghena nu există nimic mai trist pe lume decât un animal sau un copil fără tovarăși de discuții sau de joacă. Și cum poți schimba simplu și repede această situație regretabilă? Scrii un anunț (ha! să te văd, cititorule, dacă ai curaj să faci asemenea lui!) de felul celui care urmează, pe care-l împrăștii prin tot orașul.

„Krocodil tânăr de cinzeci de ani, vreau să-mi fac prieteni. Trimiteți propunerile la adresa: Strada Colțunașului Mare nr.14, corpul Î. Sunați de trei ori și jumătate.”

Și uite așa îi cunoaște pe Ceburașka, animalul inimos din pădurea tropicală, aparținând unei specii încă nedescoperite și, prin urmare, nedenumite, și pe Galia, fetița serioasă care lucrează la teatrul de copii. Ca o paranteză, e absolut delicioasă discuția lor despre identitatea lui Ceburașka și căutarea cuvântului „leopard” în dicționar. Pentru protagoniștii noștri poeți, cuvântul este realitatea, nu doar o denumește. De aici înțelegem mai bine anxietatea Ceburașkăi, care se teme inițial că noile sale cunoștințe vor fi speriate de condiția lui: „Dar, dacă n-o să aflați ce sunt, n-o să mai fiți prieten cu mine?”.

Noii prieteni simt și fac la fel ca toți ceilalți de dinaintea lor:

– dau dovadă de generozitate (ca atunci când Ceburașka îl cheamă la el în vizită pe Ghena, pentru a-l servi cu cafea, însă îl roagă să ia de acasă și ibricul, și cafeaua, și apa, și ceștile);

– se sprijină și se ajută la nevoie (cum a înlocuit-o, de exemplu, Ghena pe Galia în piesa de la teatrul de copii; imaginează-ți, cititorule, un crocodil serios în rolul Scufiței Roșii, ba chiar unul care uitase povestea de-a binelea și a început să improvizeze!);

– se încurajează reciproc (când Ceburașka își deplânge condiția de exemplar al unei specii nenumite, Ghena îi ia apărarea: „Cum așa, nu se știe cine ești?! Strigă crocodilul. Ba se știe foarte bine! Aș vrea eu să fiu un asemenea nu se știe cine!”);

– au proiecte comune (chiar dacă nu toate proiectele tuturor prietenilor sunt atât de lăudabile precum construirea unei case a prieteniei).

Animalele, ca și oamenii de altfel, sunt mofturoși, sau au cerințe foarte precise de la prietenii lor. Majoritatea își imaginează că prietenii trebuie să li se asemene în obiceiuri, apucături sau defecte. De exemplu, maimuțica Maria Franțevna, care-și ascunde comorile în gură,vrea pe cineva cu care să nu fie nevoie să vorbească deloc; girafa Aniuta își dorește un prieten cel puțin la fel de înalt ca ea; elevul Dima – unul care să-l întreacă în note de patru etc. Cât de departe de adevăr, scrie zâmbind autorul, prietenii potriviți fie te provoacă să te comporți diferit (și, de obicei, mai bine), fie dau sens comportamentelor tale bizare, le normalizează. Uite, de exemplu, ce bine se înțeleg girafa limbută cu maimuța tăcută.

În mica lume a lui Ghena nu lipsesc tentațiile: bătrâna Joben, colecționară înveterată de rele, încearcă să-i convingă pe cei trei prieteni să i se alăture, cu un argument foarte greu de combătut: „nu devii renumit cu fapte bune”. E clar că ceea ce-i protejează este proiectul și viziunea comună: vrem să facem numai bine”, răspund în cor prietenii.

Și ce poți face, dragă cititorule, dacă antagonistul devine belicos, urmând vechiul principiu al „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”? Noroc că ai prieteni noi care să te sfătuiască:

”– Vă e indiferent cui îi declarați război?

– Sigur, mi-e indiferent.

– Atunci declarați-l altcuiva! Noi suntem prea ocupați.”