În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a zecea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
13
De cele mai multe ori, peste drumul forestier zace o hidoasă imagine a părăsirii, a delăsării. Drumurile forestiere sunt drumuri ale violenţei, saturate de crengi rupte, contorsionate, hăţiş de rădăcini, aşchii, bucăţi de scoarţă. Ani în şir se pot vedea urmele trunchiurilor căzute şi târâte. Era nevoie de timp ca să se reinstaleze o oarecare armonie. Dar ceea ce-i caracteristic drumurilor forestiere sunt mirosurile ce le însoţesc. Aici dai peste cele mai bogate arome ale lemnelor. Acrişorul miros înălţat din rănile cireşului sălbatic. Cel amărui amintind de otrava lemnului de tisă. Elixirul răcoros al arinului. Amărăciunea explozivă a proaspăt tăiatului frasin era reperată de la mare îndepărtare. Apoi jugastrul de munte, acest lemn curăţat de crengi, care mirosea puternic a sevă pietroasă. Răşina pinului, uleiul acelor de brad, esenţe tari, înţepătoare.
Pe un asemenea drum forestier l-am întâlnit pe Sepp, un lucrător forestier de-o statură uriaşă. Fără exagerare, individul era capabil să mă strivească doar cu degetul gros. Era un om al capriciilor care se legănau în el, precum berea cea spumoasă. Mă privea ca pe-o scamă rătăcită pe cărarea îngustă, cărare pentru iepuri. Fără a mă saluta, trecea pe lângă mine de parc-aş fi fost din aburi. Alteori se oprea la câţiva paşi înaintea mea şi se urina, ca şi cum prezenţa mea era obligatorie pentru o astfel de lucrare. Între timp, şoptea spre mine peste umăr: „Trebuie să facă spumă”.
Se întâmpla se vină pieptiş şi agresiv, mârâind: „Aşa!” Acest „Aşa” însemna: „Stai, vreau să vorbesc cu tine”. Discuţia nu era stufoasă. Vremea prea uscată, pericolul unui incendiu în pădure, defectuoasa plată în acord şi alte nimicuri. Marinar ar fi vrut el să se facă, să alunece din port în port până în Africa, până acolo la Cap. Sau dincolo, şi-mi arăta cu arătătorul spre pământ, privindu-mă provocator. Ai vrea să ştii ce zace sub încălţările tale. Pietre, mi-am dat cu părerea. Pietre şi stânci şi iarăşi pietre şi stânci apoi lavă şi iadul, care-i tot aşa mocirlos şi înalţă duhoare cerului… Încetează cu tâmpeniile, mă întrerupse el. Nu sunt idiot. Spre Australia aş fi dorit, asta-ţi arătam, şi mai doresc încă. Fain trebuie să fie acolo, foarte fain. Cu oi poţi deveni bogat acolo. Nu trebuie decât să stai blând deoparte şi să priveşti cum se înmulţesc, încât îndată nici nu le mai poţi număra. Lână albă până la orizont. Şi aur se găseşte, diamante şi femei frumoase. Cine are bani găseşte, fără eforturi, o femeie frumoasă, iar aceasta găseşte, tot fără eforturi, bani. Astfel dai o dublă lovitură.
O dublă lovitură. De multă vreme cunosc femei şi nu le cunosc. Alt mod de a gândi. De a fiinţa. Corpurile lor deosebite. Aveam faţă de ele respect, uneori chiar o umbră de pudoare. Îmi erau de neînţeles, îndepărtate. O dată, pentru scurt timp, să fii femeie, să afli cum se trăieşte într-un corp de femeie, unul plin cu simţuri de femeie, pentru asta aş fi dat jumătate din producţia de lână a Australiei.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Sursă imagine aici
Scrie un comentariu