Meniu cu lupul în poală (poeme)

babel elevator

în turnul meu locuiesc toate semințiile, toate rasele, toate religiile
timpurile coexistă și se întâlnesc paralelele
nu mai trebuie să călătoresc ca să văd lumea, doar intru în lift și
cobor cu el până la parter
și lumea se dezvăluie, în funcție de partenerii de călătorie
cobor într-un timp – taciturn, învăluit, surd și orb, de acum două
secole
și urc într-altul – modern și socialmente comunicativ, necesar
politicos preț de câteva etaje
firește, există cazuri când sunt singură în lift și atunci lumea pare
golită de timp și de semeni,
de parcă aș trăi în an sau postistorie
firește că lumea are mască, dar eu nu o mai văd, de parcă nimeni
nu ar avea-o.
ieri a fost o zi interesantă o zi în care lumea s-a deschis odată cu
ușile liftului
în dreptul etajului 20 domnul rubicond cu ochi veseli pe sub
ochelarii vag fumurii mi-a spus
că ieri a fost un coșmar, nu a mers liftul și a urcat până la etajul 63
pe scări,
oo, îngrozitor, am spus eu,
n’est-ce pas? a întărit el,
c’est genial que vous avez eu le courage de…, am dat eu cu bâta-n
baltă, pardon, c’est pas ce
que je veux dire, am încercat s-o dreg,
mais oui, a râs amabil, c’est vrai și s-a bătut pe burtă
apoi ne-am despărțit dorindu-ne ce e mai bun ca între prieteni de-o
viață,
apoi mi-am făcut bezele și semne cu o puiuță de ogar și cu
însoțitoarea ei blondă,
gheața s-a spart când am râs împreună de doi tineri africani
care nu și-au dat seama că liftul ajunsese la parter
așa că, până să-și adune multele bagaje risipite pe podeaua liftului,
ușile s-au închis, liftul a
plecat cu ei și noi a trebuit să așteptăm să se-ntoarcă, ei să iasă și
noi să intrăm,
jessie de-abia învăța să asculte comenzi,
yesterday was such a terrible day, I thought we’re goin’ to die, we
took the stairs, the elevator was out-of-order, a zis,
awful, am zis și am dat să adaug că eu n-am avut curaj să ies ieri, dar
în loc de asta am zis ești
tânără, nu cred că…
da, a zis kat și a râs iar, my name is kat,
apoi în dreptul etajului 16 mi-a mai zis I’m from scotland, but I’m
leaving în two days, where are you from?
eu am zis țara în dreptul etajului 20, gândindu-mă „hm, iar voi
întâmpina tăcerea-aia”,
n-a fost așa, kat avea o prietenă româncă, actually I’m german,
a zis,
das ist ausgezeichnet, am zis,
la etajul 25 a intrat o domnișoară îmbrăcată într-un sari verde,
întâi s-a speriat de jessie,
apoi a explicat privind în jos că ei îi plac câinii, dar când era mică,
știți, s-a petrecut un unpleasant event,
eu am îngăimat, cam nepoliticos, oricum o pățim toți în copilărie,
ea a zâmbit,
mie mi-a părut rău că am fost iar profă,
apoi kat a zâmbit,
tânăra în sari verde avea un zâmbet cu aromă de frangipani
la a doua urcare
în lift am dat peste dobsze, a zis ea, uitându-se pe o hartă, oczywiscie,
a zis el,
nie rozumiem, aș fi zis eu,
nu ne-am salutat când am ieșit,
est-europenii nu sunt comunicativi,
nu e o noutate,
apoi a urcat un bărbat roșcat
politicos a apăsat pentru mine pe butonul cu etajul,
am zâmbit larg, of, sper să se vadă pe sub mască,
eu știu când cineva îmi zâmbește,
la etajul 25 a urcat un tânăr smead care m-a întrebat ce face fiica mea,
am zâmbit și m-am fâsticit, uite el o știe pe fiica mea și eu nu-l știu
pe el, I’m sorry,
l-am întrebat politicos ce face
și el mi-a zis că nu are vești bune,
acasă în liban e rău, i-a fost distrusă casa
apoi am zis și eu ceva, nu mai știu ce,
așa cu lumea căzută în cap cum mă aflam aș fi dat să-l îmbrățișez,
și oricum nu știi ce să faci
în astfel de situații
când casele cad și lumea se întâlnește într-un lift
stai așa cu lumea prăvălită în cap,
transpiri,
în nări ai miros de sulf
înveți să te dai cu liftul
între iad și rai
înainte și înapoi.
ai zâmbit.
am zâmbit.
a zâmbit.

când laplace stă la tine pe closet

azi-dimineață
din oglindă
s-a uitat la mine înapoi
o gheișă
avea obrajii albiți
de făină
și un pieptene de os înfipt în cap
în spatele meu
în oglindă
laplace stâtea pe closet
și-mi spunea că
dacă măsor și observ tot
în al totului tot
aș putea să-mi văd
viitorul
l-am înjurat
și l-am întrebat
ce mai face heisenberg
două măsurători nu ies niciodată la fel, cum de nu știi,
ce-mi spui
e un fatberg,
ultima zecimală e mereu alta
căci fluturele azi bate din aripi mai slab
frunza nu cade
iar norii nu mai aduc ploaia cum crezi,
lasă-mă mai bine
gheișă înghețată în oglindă
n-am fost până acum niciodată
n-am nici în clin, nici în mânecă,
dar merită să te răsfeți în făină
măcar până la micul dejun
până când năvălește în timpane mileniul

în mine

e un întreg cimitir

în vine
în cocoașa înaltă
în frunte
în cornul de țap,
duc de ani buni
înainte
tot felul de umbre
care-mi cad înspre umeri
din cap

diforme
filiforme
mari
mici,
vii-stafii
uscate-mumii,
stau îmbălsămate
în sicrie cuminți
vii-morți
înainte
ca eu să-i înghit.
am mâncat la micul dejun pe nemestecate
mutre scâlciate, eroine deformate,
sau bine mestecate
favorabil rumegate
de cărți, de bunici
și de cine se mai nimerea peste noapte

Poeme din volumul „Meniu cu lupul în poală” de Ohara Donovetsky, Editura Casa de pariuri literare, București, 2022