Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Reptile
Gabor Brok
– Ajunge, mamă, am zis AJUNGE! Mă disperi când îmi umpli farfuria! Vrei să vomit?
– Spune, dragă, nu vreau să te forțez!
– Din iubire îți pune, așa își arată ea iubirea. Dac-aș fi în locul tău, nu m-aș opune, dar pe mine nu mă mai forțează nimeni cu iubirea…
– Ia mai taci, Nelule, din gură, nu vezi ce burtă ai? Uită-te și tu la săracul fii-tu, e numai piele și os! Nu știu cu ce îl ține Ana, dar sigur nu prea gătește, eh, femeile astea moderne…
– Ți-am zis că e foarte ocupată, lucrează pentru niște americani. Și, oricum, ține dietă.
– Și maică-ta ținea dietă la vârsta ei, dar aveam și eu grijă de ea să-i ofer iubire, nu-i așa, mamă?
– Mai ține-ți gura și mai încet cu berile alea! Dacă Robert nu bea, nu înseamnă că trebuie să faci curat prin cămară! Iar slăbănoaga aia nu știu la ce mai ține dietă, că și așa…
– Mamă, nu mai începe iar cu Ana!
– Nu-ncep nimic, dar putea să vină și ea cu tine, sau măcar să lase copiii! Ce ziceai, că are de lucru pentru americani? Duminică?
-Da, pentru americani. Lucrează de la maică-sa. Unde a plecat cu copii cu tot. De trei zile.
– De ce, Doamne, iartă-mă? Avea prea multe treburi p-acasă? N-avea timp de unghii și…
– Elena, nu te mai băga în viața lor, știi că nici ție… V-ați certat rău?
– Nu, tată, nu ne-am certat. Doar că se pare că vom divorța.
– Ah! Cuvinte mari… ai habar despre ce vorbești?
– Știam eu de la-nceput că nu ți se potrivește fătuca aia! De câte ori ți-am zis…
– Tocmai de aia am luat-o, pentru că m-ai bătut la cap! Ca să-ți arăt că o iubesc!
– Ei, poftim, și-acum spală-te pe cap cu ea!
– Dă-mi și mie o bere, tată!
– Poftim! Calmează-te, Elena, nu mai boci. Nu e sfârșitul lumii, n-a murit nimeni. Păcat de copilașii ăia doi… cât au acum?
– Andrei 5 și Daria 7. Da, am vrut să fiu un tată bun, pot spune că ultimul an a fost jertfit pe altarul paternității…
– Lasă balivernele. Când vorbim de jertfă, atunci totul s-a dus dracu’. Mă rog, Ana pe ce altar se jertfește?
– Nelu, dă-mi un calmant, că nu mai pot!
– Habar n-am. Pe altarul muncii, al copiilor… nu știu, că ne evităm reciproc. Nu prea mai avem ce discuta, fiecare cu treburile proprii, poate copiii mai sunt singura legătură dintre noi.
– Nu vă certați deloc? Nici măcar un pic??
– Nu, tată, suntem oameni maturi. Ne putem gestiona emoțiile.
– Vă puteți gestiona emo… Doamne, ce tâmpenie! Unde ai auzit asta, într-un film american?!
– Nelu, termină, te rog, mă agiți și mai tare.
– Facebook. Acolo am găsit, acum vreo doi ani, un curs de gestionare a emoțiilor, cred că se numea Pax Aeterna sau așa ceva.Am urmat cursul împreună cu Ana, i s-a părut o idee excelentă. Poate nu știți, dar înainte ne certam cam des din toate nimicurile, bineînțeles în șoaptă, să n-audă copiii. Dar după aia am început să…
– …vă evitați reciproc, așa-i?
– Nu, tată, de ce mă întrerupi? Nu-i frumos. După aia…
– Să-ți spun eu ce e frumos, Robert. Eu și taică-tu ne-am ciondănit toată viața, ne-am tachinat întruna, dar nicio clipă nu am încetat să-l iubesc. Taci, Nelu, acum eu vorbesc! Așa că păstrează-ți aptitudinile de gestionare însușite la cursul lu’ pește ca să-ți gestionezi timpul liber petrecut cu Ana, iar în momentul ăsta te urci într-un taxi și teduci la ea, oriunde o fi, la mă-sa, la tac-su, te duci la ea acum și îi spui că o iubești! Ce sunteți, măi, două reptile cu sânge rece?!Tu nu vezi că ați ajuns în ultimul ceas?!
– Mamă, calmează-te, te rog, n-am chef să… liniștește-te…
– Mă liniștesc atunci când vei aduce copiii la noi, iar voi vă ocupați de problemele voastre! Iar dacă nu aveți probleme, atunci faceți-vă!! I-auzi, biata Ana, stă de trei zile la scroafa aia de maică-sa…
– Cred c-ar fi bine să-i cumpăr și un iris, dar în decembrie…
– Ia nu mai căuta tu pretexte, iris, garoafă, păpădie, nu contează, să fie de la tine! Nu de la o reptilă, auzi?!
****
– Da, clar e un semn de maturitate, își stăpânesc emoțiile… maturitatea socială a unor suflete imature. Bravo.
– Reptile, ce mai! Hai, vino-ncoace să-ți iau tensiunea că ești roșu la față. Câte beri ai băut?!
Gabor Brok (Gabi) s-a născut la Brașov în 1976 și a început să scrie în 2020. L-a inspirat foarte mult proza și viața lui Hrabal, faptul că a lucrat în atâtea meserii plus experiențele acumulate din diverse locuri, de la diverși oameni, Hrabal scria stând în fața mașinii de scris turnând pe foaie ce-i venea, așadar și Gabi încearcă să adopte un stil asemănător când scrie proză, adică un fel de poezie ne-zip-uită, încercând să analizeze lucrurile așa cum sunt ele în aparențe, dar aparențele înșală și de multe ori scrie ce vor să audă alții. Gândește în maghiară, lucrează în engleză, scrie în română și vorbește pe limba tuturor, fie că-i Gigel, fie că-i domn’ profesor, uneori mai face gafe și atunci gigeii se supără, dar drege frumos din vorbe, trebuie să vorbească până când ceilalți sunt răpuși sau pierduți în idei și până când i-a convins că nu vrea să-i convingă și că au dreptate dar totuși și el. Dacă îl deranjează ceva în această lume, atunci este superficialitatea și încearcă să lupte împotriva ei cu arme ascuțite cum ar fi ironia, satira, sarcasmul sau alte forme de manifestare a inteligenței autodeclarate, că de fapt știe că poate păcăli pe oricine, că pare un om foarte serios, cu barbă, ochelari, ton grav al vocii, și vorbește lent și cumpătat. A mai terminat și medicina în 2002.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu