O poveste de iubire imposibilă în Casablanca anilor ’90

Născută în 1990 la Casablanca, tânăra scriitoare franceză de origine marocană Abigail Assor își face intrarea în literatura franceză cu un roman foarte reușit: „Aussi riche que le roi” (Gallimard, 2021), tradus rapid în română la Editura Litera, cu titlul „La fel de bogat ca regele” (2021, traducere de Aurelia Ulici). Romanul ei de debut – plasat tot la Casablanca (un oraș cu violente contradicții sociale, departe de imaginea hollywoodiană oferită de celebrul film cu Ingrid Bergman și Humphrey Bogart) – reprezintă o frescă acidă a Marocului anilor ’90, guvernat de un regim religios autoritar și marcat de clase sociale între care există o adevărată prăpastie: pe de o parte cartierele de lux, pe de alta, cartierele de periferie (les bidonvilles) de o sărăcie extremă. În acest decor al anilor ’90 (a cărui violență îmi amintește întrucâtva de aceiași ani postcomuniști din România), se desfășoară povestea de iubire dintre Sarah și Driss. Sarah este o adolescentă de 16 ani, franțuzoaică, ce trăiește împreună cu mama ei la limita sărăciei (și la limita teritorială unde începe zona cea mai săracă a orașului) și care – profitând de faptul că este frumoasă – își propune să „parvină” social, să scape de sărăcie seducându-l pe Driss, unul dintre tinerii cei mai bogați ai Casablancăi („la fel de bogat ca regele”, cum spune și titlul romanului).

Pentru că e franțuzoaică, Sarah are dreptul de a merge la liceul francez din Casablanca, frecventat numai de copiii familiilor bogate ale orașului. Acolo – înțelegând rapid că e singura ei șansă – își folosește farmecele pentru a-i cuceri pe tinerii din familiile bune, pentru diverse avantaje (dejunuri, plimbări cu mașina sau motocicleta, haine etc.), practicând un epuizant joc al eschivei sociale, prin care încearcă să-și ascundă sărăcia (evită să spună unde locuiește, care este familia ei, recondiționează haine de firmă la mâna a doua etc.). Abigail Assor dă dovadă de o acută observație socială – și de o adevărată frenezie stilistică – în surprinderea acestor detalii fine (care fac diferența) în cursa neobosită – demnă de un Julien Sorel! – a acestei adolescente spre ceea ce ea consideră a fi salvarea și libertatea ei (și anume bogăția, mariajul cu un bărbat bogat – de altfel, singura șansă a tinerelor marocane în acei ani, dar și mai târziu, dispuse fiind să facă și operații estetice în acest scop!). Trăind în sărăcie alături de mama ei Monique – ajunsă în Maroc cu un bărbat care o părăsește, fugind cu economiile ei cu tot, și nevoită să se prostitueze pentru subzistență –, Sarah își petrece însă zilele în cartierele de lux, în compania adolescenților din clasa dominantă. Iată contextul în care își propune să-l seducă pe cel mai bogat dintre toți, pe Driss – care se dovedește, în schimb, un băiat aparte:

„Driss, ca băiat, era complicat, pentru că nu era ca ceilalți. Sarah văzuse cum funcționau cu toții, între specimene precum Kamil, Badr, micii idioți de anul trecut și, de asemenea, bătrânii din cercurile mamei ei, care nu erau atât de diferiți, cu excepția faptului că erau urâți. Învățase că băieții sunt mereu cu ochii pe tine, mai ceva ca poliția. Nu contenesc niciodată să le măsoare pe fete din cap până-n picioare, să aprobe, să sancționeze și să supravegheze, ca și cum ar fi fost proprietatea lor personală. (…) Chiar dacă locuia în cea mai frumoasă casă din Anfa, ai fi zis că Driss, cu ochii lui care alunecau peste lume, nu avea nimic al lui. Vorbea puțin. Sarah remarcase totuși că băieții se apucau mereu să răcnească în fața ei, poate pentru că ea rămânea tăcută; știa foarte bine că fetele care spun ce gândesc, chiar așa frumoase ca ea, îi enervează la culme. Vorbărețele ca Chirine, și erau multe, sfârșeau întotdeauna prin a-i irita, ca și cum ar fi fost agasați să-și vadă spațiul de manevră limitat astfel de către un corp aflat de obicei sub control, lucru care le părea periculos, sălbatic. Asta îi speria, lipsa asta de supunere. Pe scurt, băieții erau în general fragili și trebuia să acționezi cu multă prudență pentru a nu-i tulbura”.

Revolta tinerească a protagoniștilor împotriva condiției lor sociale – a cărei prospețime și energie impresionează, cu atât mai mult cu cât ghicești că va fi „înghițită” de nemilosul joc al perpetuei dominații sociale (visul lor e de a evada în țările „libere” ca America sau Franța!) – se izbește continuu de obsesia banilor, motorul social, cel care dictează implacabil relațiile sociale și mișcările individului.

Așa începe relația stranie de afecțiune (între inițiere erotică și camaraderie fraternă) ce se înfiripă între cei doi tineri din clase sociale opuse, dar uniți de o dramă – și revoltă – comună a condiționării sociale (și a lipsei de libertate): dacă Sarah suferă de lipsa banilor, Driss, la rândul lui, suferă de povara pe care o reprezintă banii, averea familiei, la ale cărei reguli trebuie să se supună orbește (trebuie să preia și să dezvolte mai departe marea companie de blugi deținută de tatăl său). Două personaje pregnante, care te impresionează prin tinerețea și drama lor, surprinse cu finețe de scriitoare: „Driss și Sarah rămaseră astfel încremeniți, unul lângă altul, pe bancheta din La Notte, cu un surâs încremenit pe fețele lor de-aici încolo, cu trupurile tensionate între umbrele și reflexele siropului de mentă, în fața oamenilor în carne și oase, focoși, vii, în fața târfelor care se distrau”.

Revolta tinerească a protagoniștilor împotriva condiției lor sociale – a cărei prospețime și energie impresionează, cu atât mai mult cu cât ghicești că va fi „înghițită” de nemilosul joc al perpetuei dominații sociale (visul lor e de a evada în țările „libere” ca America sau Franța!) – se izbește continuu de obsesia banilor, motorul social, cel care dictează implacabil relațiile sociale și mișcările individului: „Nu uităm de bani așa, cu una, cu două, or el, Driss cel tăcut, nu vorbea decât despre asta. Era limba lui – chiar când nu spunea nimic, era în monologul lui interior. Nu numai din cauza Rolexului sau a casei uriașe, a arborelui de araucaria, a piscinei, a Rolls-Royce-ului din garaj; ci pentru că, Sarah vedea limpede, totul în viața lui fusese modelat de bani – ceea ce era valabil întocmai și pentru viața ei. Din acest motiv, își dăduse seama că erau frați. Plecările și venirile lui Driss însemnau bani, la fel ca pentru ea, mișcările lui însemnau bani, la fel ca pentru ea, și chiar gândurile și momentele de furie”. Povestea celor doi (a tinerei frumoase, dar sărace, și a băiatului urât, însă „la fel de bogat ca regele”) – neacceptată, firește, de familia băiatului, cu reguli stricte de castă (deși tânăra rămâne însărcinată!) – plutește, la final, într-o ambiguitate care lasă loc și speranței că, într-o bună zi, lanțul dominației (a femeilor de către bărbați, a săracilor de către bogați, a bogaților de către propria condiție etc.) va putea fi spart, aici și aiurea.

„La fel de bogat ca regele” este și un roman senzual, plin de savoare orientală – iar orașul Casablanca este în sine un personaj –, în siajul celebrilor compatrioți ai scriitoarei, Tahar Ben Jelloun și Leïla Slimani (laureați ai Premiului Goncourt; de altfel, Abigail Assor a primit și ea un premiu, Premiul „Françoise Sagan” 2022 pentru acest roman de debut, acordat de un juriu prezidat de Denis Westhoff, fiul lui Françoise Sagan). Această senzualitate (mirosuri, savori ale străzilor și cartierelor, gastronomie marocană, vegetație exuberantă a locurilor) se îmbină – în stilul scriitoarei – cu frenezia extraordinară a protagonistei, în dorința ei intensă de a-și depăși condiția socială.

Abigail Assor, „La fel de bogat ca regele”, traducere din limba franceză și note de Aurelia Ulici, Editura Litera, București, 2021