Actualitate Nr. 316

Literatură și politică – o polemică aprinsă în Franța




O polemică aprinsă și de proporții ține „capul de afiș” – în mediile intelectuale, dar și în social-media – în Franța, de mai bine de două săptămâni. Fac aici o scurtă consemnare a evenimentului – important pentru dezbaterea de idei literare, dar mai ales pentru „pulsul” îngrijorător al vremurilor, pentru tensiunile politice și sociale care străbat azi Franța, și implicit, reverberează și la noi – fără să intru în detalii, fiindcă realitățile franceze ale momentului sunt mai complexe decât se văd ele, probabil, de la București. Totuși, un semnal de alarmă privind ascensiunea extremei drepte în Franța, pe fondul atentatelor islamiste și al războiului din Fâșia Gaza, trebuie tras, fără îndoială.

Pe 18 ianuarie 2024, în „Libération”, un colectiv de mai mult de 1200 de poete și poeți, editori, librari, actori ai vieții culturale franceze semnează o tribună prin care refuză numirea scriitorului Sylvain Tesson (scriitor bestseller de proză de călătorie) ca „parrain” al ediției Printemps des poètes 2024 (ce se va desfășura între 9-25 martie), scriitor considerat drept „icône réactionnaire” și apropiat de extrema dreaptă franceză. Reproduc, în traducerea mea, primele două paragrafe ale tribunei: „Sfârșitul anului 2023 a însemnat alunecarea celui de-al doilea mandat al lui Emmanuel Macron, un președinte auto-desemnat ca nefiind «nici de dreapta, nici de stânga», spre un proiect politic mai mult ca niciodată apropiat de extrema dreaptă, ilustrat în special prin votarea noii legi a imigrației – revendicată drept o «victorie ideologică» de către Marine Le Pen – și marcat de o ideologie reacționară prin prisma căreia schimbările sociale, cu toate acestea inerente oricărei societăți democratice, reprezintă un pericol.

Datorită acestui context, noi, poete, poeți, editoare și editori, librari, bibliotecari, profesoare și profesori, actori ai scenei culturale franceze, refuzăm numirea lui Sylvain Tesson ca „parrain” al Printemps des poètes 2024” (printre semnatari se află scriitoarea Chloé Delaume, alături de multe poete, poeți, editoare, editori etc. calificate/calificați în multe reacții pro- Sylvain Tesson drept „nume necunoscute”).

Polemica a luat proporții în mediile online și a stârnit replici din partea unor profesioniști ai culturii în presă: printre ele un manifest de apărare a lui Sylvain Tesson (în „Le Point”, semnat de mai mulți scriitori și intelectuali, printre care Pascal Bruckner și fostul ministru Luc Ferry), dar și foarte multe declarații publice de susținere din partea unor oameni politici ai establishmentului. În fața acestei polemici de proporții neașteptate, Sophie Nauleau, directoarea artistică a Printemps des poètes, și-a anunțat demisia pe 26 ianuarie.

În Franța – țara literaturii sociale și politice prin excelență – parcă literatura n-a fost niciodată percepută atât de politic ca acum. Sau e doar un fel de turnesol pentru puternicele tensiuni sociale și politice ale momentului…

Sursă foto: aici

 

Prima pagină Rubrici Actualitate Literatură și politică – o polemică aprinsă în Franța

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2021, la Editura Seneca, a coordonat, alături de Anastasia Staicu, volumul „Literatura la feminin. O antologie”. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.