Concurs de cronică literară

Începând cu acest număr al Literomaniei (nr. 320-321), vă propunem o rubrică nouă și un concurs de cronică literară pentru tinere/tineri!

Considerăm că – așa cum e cazul prozei sau poeziei – și cronica literară presupune experiență pentru a fi cu adevărat profesionistă. Cu cât viitorul critic/cronicar literar (nu avem încă un feminin pentru meserie) începe mai devreme exercițiul în acest domeniu, cu atât șansele să devină mai târziu profesionist(ă) sunt mai mari. Așadar, ne-am gândit să le/să-i încurajăm, printr-un concurs, pe acele tinere/acei tineri dornice/dornici să-și exprime în scris, cu argumente și într-un mod nuanțat, opiniile despre cărțile citite din literatura română sau străină contemporană.

Condiții de participare:

Vârsta între 15-30 de ani
Textele trebuie să aibă între 5.000-8.000 de semne
Cărțile cronicate pot fi cărți de literatură română sau străină (eseu, proză, poezie), apărute în ultimii cinci ani

Cronicile primite la redacție (pe adresa de mail literomania2017@gmail.com) vor fi publicate în cadrul noii rubrici și, la finalul fiecărei luni, redacția va desemna o câștigătoare/un câștigător; premiul va fi în cărți din colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas.

Vă așteptăm!

Biografia unui tenismen admirabil: Roger Federer

Robert Gabriel Popa

Să tot citești biografii sportive, cum este cea dedicată lui Roger Federer, pe care a realizat-o cu atâta grijă Rene Stauffer.

Este ceva uimitor să intri în viața unui personaj atât de marcant în lumea tenisului, dar și mai uimitor este să afli cum și-a clădit superba carieră, dar, în același timp, cum a reușit să o ia de la capăt în momentul când gurile rele îl vedeau deja retras (și totuși, Federer a demonstrat că poate triumfa din nou la turneele de Grand Slam, ceea ce s-a și întâmplat) și ce a lăsat în urma sa (o mulțime de recorduri, cum ar fi aproape patru ani consecutivi pe locul 1 în lume).

Caracterul, mai presus de orice

Pe lângă trofeele cucerite la Roland Garros, Wimbledon, US Open, Australian Open, aurul olimpic în proba de dublu, plus multe alte trofee în celelate competiții din tenis, vom mai vedea câte sacrificii a trebuit să facă sportivul născut la Basel (unde a cochetat și cu fotbalul pentru o scurtă perioadă) pentru a ajunge să câștige atât de multe trofee (perioada în care a locuit departe de părinți în primii ani ai carierei, faptul că a apelat la psihologi sportivi pentru a-și putea gestiona mai bine emoțiile, plus problemele de sănătate care au apărut odată cu anii adunați în slujba sportului de performanță).

Rene Stauffer ni-l mai prezintă pe Roger drept un personaj modest (care se străduiește să lase amintiri speciale tuturor fanilor pe care îi întâlnește, prin poze cu el sau prin autografele pe care le oferă), unul comunicativ (dispus să vorbească în trei limbi la conferințele de presă: engleză, franceză, limbă care îi amintește de adolescență fostului tenismen, și elvețiană, limba lui de bază, unde intră în mai multe detalii în dialogul cu reporterii, inclusiv cele legate de viața personală), unul implicat în problemele tenisului (s-a luptat pentru creșterea premiilor în bani la turneele majore, unele fiind dublate, altele triplate), dar și în problemele sociale (a înființat o fundație, cu ajutorul căreia vine în sprijinul copiilor din țările sărace, cum ar fi cele de pe continentul african). De asemenea, ni-l mai arată pe Roger drept un om care își respectă până și marii rivali, de exemplu, pe Rafael Nadal (cu care a dus multe lupte pe terenul de tenis, iar în afara lui, amândoi lăsau deoparte orgoliile).

Destinul marelui sportiv putea fi altul

Este o carte care ne mai invită să facem un exercițiu de imaginație. Cum ar fi arătat viața lui Federer dacă părinții acestuia, care s-au cunoscut în Africa de Sud, în 1970, ar fi ales să locuiască tot acolo? Cum ar fi arătat viața lui Federer dacă, la mijlocul anilor ’90, părinții lui și-ar fi dus la bun sfârșit planul de mutare a întregii familii în Australia (pe atunci, Federer s-a întristat că nu a ajuns în Țara Cangurilor)? Iată că viața fostului mare tenismen putea la fel de bine să urmeze un alt curs decât cel pe care îl cunoaștem acum.

O familie împlinită

Înainte de a încheia recenzia, mai trebuie amintit faptul că Federer este și un familist convins, fiind căsătorit de aproape 15 ani cu o fostă tenismenă (cu aproape patru ani mai mare decât Roger), care a renunțat la propria carieră pentru a-l susține în lungul și dificilul drum spre glorie în tenis. Împreună au patru copii, două fete gemene și doi băieți, tot gemeni.

Nu în ultimul rând, cartea lui Stauffer e un bun manual pentru familiarizarea cu limbajul specific tenisului, cu regulile sale de joc, cu avantajele și dezavantajele pe care le pot avea rachetele de tenis (în funcție de greutate și materialul din care sunt fabricate), cu avantajele și dezavantajele pe care le poate avea tenisul jucat pe zgură sau pe iarbă, în sală sau în aer liber.

Durerea de a pierde un mentor

Nu putem ajunge la final fără să amintim de un moment care l-a îndurerat în mod special pe Federer. Unul dintre primii lui antrenori, australianul Peter Carter, a decedat la începutul anilor 2000, într-un accident rutier. Alături de Carter, a devenit cel mai valoros junior la nivel mondial, apoi a intrat între primii 50 de jucători din lume la seniori.

Lecția primordială pe care ne-o predă Federer este următoarea: indiferent cât de mulți bani câștigi, indiferent cât de celebru devii, indiferent cât de mult ești lăudat, să nu uiți să fii om, pentru că faima și banii sunt lucruri trecătoare, dar caracterul este ceva ce rezistă tot restul vieții (și rămâne și un model de urmat pentru generațiile viitoare).

Robert Gabriel Popa

Cluj-Napoca