Vă propunem, începând cu numărul 365 al Literomaniei, o serie de poeme semnate de Paul Verlaine – în traducerea lui Octavian Soviany – care vorbesc despre iubirea lui Verlaine (deopotrivă iubire filială și atracție erotică) pentru tânărul Lucien Létinois (mort la 23 de ani), fost elev la colegiul iezuit din orașul de provincie Rethel unde Verlaine a predat după cei doi ani de detenție în Belgia (în urma tentativei de împușcare asupra lui Rimbaud). (Literomania)
12
Încă te văd urcat pe cal
În timp ce glăsuiau trompete,
Iar micu-ți aer marțial
Scotea un sunet de trompete.
Încă te văd purtând mindir,
Pierrot lungan bun de corvoadă,
Dar elegant și în mindir,
Cu o ținută de paradă.
Încă te văd pe lângă tun,
Cercând să îmblânzești colosul
Cu-o mână fragedă și c-un
Braț moale învingând colosul
Visam în glorie să mori
De-o moarte de ostaș splendídă,
Dar Domnul a voit să mori
Într-un spital de tifoidă.
Să fie, Doamne, voia ta,
Chiar dacă n-o pot înțelege,
Slăvită, Doamne, voia ta,
Chiar dacă n-o pot înțelege!
13
Aflatu-mi-am un cuib al meu,
Doar mie scris,
Nădejdile blagoslovite mi-s
De Dumnezeu
Și cele ore vechi și-ntunecite
Mi-s răzuite,
Cadranul vieții mele curățit e.
Putui mă nevinovăți,
Răul trecu;
Inima-mi, cu Iisus de-acu`,
Ce-ar jindui?
Ah, sihăstrire, ajunare.
Mi-i pâinea tare
Și truda grea! Și grija tot mai mare!
Inimii-mi sufletul sfios
I-a juruit
Să-i dea anume un sfârșit
Blând și pios
Acestei vieți ce fu să fie
Distrusă până-n temelie
De un nesațiu crunt și-o lăcomie.
O, Doamne-ți mulțumesc din plin
Că mor așa
Că nu-n zadar fu lupta mea
Și-ntregu-mi chin.
Ah fie cerul să ne vadă
Întrând și eu și-ai mei deodată
În slava-ți, Doamne, binecuvântată.
14
Se isprăvi-n tristețe al nostru plugărit
Dar nu mă plâng de viața ce-am dus-o țărănește
Căci îți vedeam ființa cum dă în înflorit
În truda asta care pe trudnici și-i sfințește.
Și îți vedeam profilul în zare conturat
Cum ia de coarne plugul, ca un voinic nu glumă,
Și cum îndeamnă caii din gură la arat
Dar fără de mânie, ci doar cu vorba bună.
Mi te vedeam cu grapa, cu coasa uneori,
De vorbă cu bătrânii, privind un nor cu teamă,
Și iarna cu batoza sau dând la lemne zor.
Te ajutam, dar fără de spor, de bună seamă.
Duminica cărarea-ți trecea printre grădini,
Mergeai de dimineață întâi la liturghie,
Apoi mai către seară la han să bei puțin,
Tot așteptând ca dansul să nu mai întârzie.
Dar, vai, n-avurăm parte prea mult de-acest noroc,
De traiu-n doi, departe de toate-acele gloate
Ce le priveam cu milă. Ajunse la soroc,
Din pricină bănească se năruiră toate
Iar tu muriși. Cuprinse-s de doliu din belșug
Virtutea și mândria și visele trecute;
Au nu e spectru-ți cela ce umblă după plug,
Și-ncepe să mă cheme, cu brațe desfăcute?
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu