Remember Amos Oz

Pe 4 mai 1939, s-a născut scriitorul israelian Amos Oz. A plecat dintre noi pe 28 decembrie 2018, lăsând un mare gol în literatura universală. Vă propunem, în acest număr al Literomaniei, un remember Amos Oz, scriitor publicat în România de Editura Humanitas Fiction, în seria de autor „Amos Oz”. (Literomania)

Amos Oz și jocul seducției

Shira Hadad a redactat romanul „Iuda”, apărut în 2014, ceea ce i-a oferit ocazia să-l cunoască pe Amos Oz și, mai apoi, să-l provoace la dialogul care a stat la baza volumului „Din ce este făcut un măr?…”. Nici nu a fost greu. Sincer, deschis, onest, Amos Oz, discret totuși cu viața sa privată, nu a avut niciodată rețineri în a-și exprima opiniile, expunându-se astfel diverselor critici și atacuri. Așa se întâmplă și în acest volum destul de provocator, vom vedea, unde discuția începe, cum altfel?, de la literatură. Mai exact, de la elementul vital al literaturii – povestea.

Ce stă la baza poveștii? Amos Oz are un răspuns simplu: curiozitatea. Cum ia nașterea povestea? Răspunsul este, din nou, unul simplu (cel puțin în aparență): „Să luăm, de exemplu, un măr. Din ce este făcut un măr? Pământ, apă, soare și puțin gunoi. Dar el nu seamănă cu nimic din toate astea. E făcut din ele, dar nu seamănă cu ele. Așa e și cu povestea, ea e făcută, desigur, dintr-o sumă de întâlniri, și experiențe, și ascultări”.

În ceea ce privește curiozitatea, ea este însăși dimensiunea morală a literaturii, însă noțiunea de „morală”, pentru Amos Oz, nu prea are nicio legătură cu etica tare, cea care caută în tot și în toate doar dihotomia bine/rău: „Pe tema asta discut mereu în contradictoriu cu A.B. Yehoshua, care pune chestiunea legată de morală pe primul plan al creației literare: crimă și pedeapsă. Eu cred că există o dimensiune morală într-un alt sens: să te pui pe tine însuți pentru câteva ore în pielea altui om, sau în încălțările altui om. Asta are o greutate morală indirectă, nu atât de mare, să nu exagerăm în privința asta. Dar eu cred, într-adevăr, că un om curios e un partener mai bun decât un om care nu e curios. E și un părinte puțin mai bun. Să nu râzi de mine, dar cred că un om curios e chiar și un mai bun șofer decât un om care nu e curios, fiindcă el se întreabă ce ar fi în stare să facă pe neașteptate acela care conduce pe banda paralelă. Mi se pare că un om curios e și un amant mult mai bun decât un om care nu e curios”.”

Articolul integral poate fi citit aici.

O poveste despre oameni, animale și întuneric

Pe 28 decembrie 2018 Amos Oz a plecat dintre noi. S-a retras discret – ce a avut de spus a scris în cărţile lui. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Într-un asemenea moment, este foarte greu să alegi una dintre cărțile sale pentru a-l evoca așa cum se cuvine. Alegerea cea mai firească ar fi, probabil, cartea sa autobiografică din 2002, „Poveste despre dragoste și întuneric”. Totuși, pentru acest număr al Literomaniei nu am ales acest volum, ci un altul, unul atipic, cred eu, pentru romancierul Amos Oz. Este vorba despre „Deodată în adâncul pădurii. O poveste”, carte publicată în 2005 și tradusă la noi de Ioana Petridean, la Humanitas Fiction, în 2017.

Pentru prozatorul specializat în investigarea mecanismelor psihologice care definesc, în diverse etape, relațiile umane (dintre care cele de dragoste par a fi fost privilegiate), un volum ca „Deodată în adâncul pădurii. O poveste” este o provocare. În primul rând, nu este o poveste pentru copii, deși poate fi spusă/citită și copiilor. Nu bizarul poveștii surprinde – în cele din urmă, bizarul este ingredientul de bază al unei povești reușite –, ci partea ei întunecată, aproape demonică în neliniștea pe care o creează. Probabil doar Frații Grimm sau Charles Perrault au avut curajul să surprindă în poveștile lor această parte întunecată a lumii. În al doilea rând, nu este o poveste cu un final clar, care să furnizeze cititorului leneș o rezolvare mulțumitoare, așa cum se întâmplă într-o poveste clasică.

Articolul integral poate fi citit aici.

DPA/Getty

„Foarte apropiat îmi este Amos Oz. Lui nu m-aș sfii să-i dau oricând un telefon. A fost în România de trei, patru ori. Îmi amintesc anul în care Amos Oz a luat Premiul „Ovidius” al Uniunii Scriitorilor, la Neptun, premiu luat și de Orhan Pamuk sau Vargas Llosa – Amos Oz a avut un comportament care m-a uluit. A cerut programul și a vrut să fie prezent la câte manifestări literare i-a fost lui posibil. Nu mi s-a mai întâmplat asta cu un alt scriitor străin invitat la un festival de acest fel. Avea interesul de a-i cunoaște pe autorii invitați, de a-i asculta, chiar dacă nu înțelegea ce se citea. O curiozitate efervescentă. La o lansare de carte din București, m-a rugat să-l duc să vadă unde a fost Blocul Carlton, care a căzut la cutremurul din ’40. L-am întrebat de ce – mi-a răspuns că l-a rugat soacra lui, care provine din Bucovina.” (Din interviul cu Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, interviu apărut în 2017, în Literomania nr. 49)