Un neamț la Moscova

Se știe că mulți intelectuali occidentali au fost fascinați – sau măcar atrași – de mirajul Rusiei, țara aceea îndepărtată, cu ierni teribile, fostă imperiu, fostă Uniune Sovietică, și posesoare – în ciuda a tot și a toate – a unei culturi extraordinare (dintre scriitorii francezi contemporani, l-aș cita aici cel puțin pe foarte cunoscutul Emmanuel Carrère, autorul unor cărți precum „Un roman rus” sau „Limonov”). E și cazul scriitorului german Norris von Schirach – care locuiește în prezent la București –, autorul romanului „Cei mai frumoși ani din viața lui Anton”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Victor Scoradeț, și recomandat de Literomania. Avem de-a face cu un roman de debut – bine primit în Germania – cu tentă biografică, dat fiind că autorul – născut la München, absolvent de științe sociale și economie – a lucrat zece ani în Rusia, la începutul anilor ’90, chiar după căderea Uniunii Sovietice.

Dincolo de vocea unui personaj interesant și de aventurile lui ieșite din comun, „Cei mai frumoși ani din viața lui Anton” reprezintă o mărturie impresionantă a acelor ani tulburi, postsovietici ai Rusiei, după eșecul lui Gorbaciov de a reforma U.R.S.S. – e vorba de epoca Elțîn, și în special de zilele Puciului din august 1991 (tentativa sovietică de lovitură de stat), care eșuează, la rândul lui, grație intervenției ferme a lui Elțîn împotriva puciștilor. Degringolada economică și morală fără precedent a acelor ani – în fond, „cei mai frumoși ani” din viața protagonistului, anii tinereții sale, pline de pasiune, de hedonism rafinat și în egală măsură de dorința de libertate și de aventură – ne face să înțelegem poate mai bine terenul pe care se va instala ulterior regimul autoritar al lui Putin. „Cine vrea să înțeleagă Rusia de azi trebuie să citească romanul lui Norris von Schirach” – recomandă, de altfel, un mare scriitor rus contemporan (citat în carte), Viktor Erofeev.

Protagonistul, Anton, este un tânăr neamț de 32 de ani, blazat de Occident și, aș spune, în căutare de senzații tari – un personaj care se autosituează între romantism și o anumită senzualitate hedonistă (foarte rafinată, de altfel). Sedus, pe de o parte, de mitul – ideal – al „sufletului rus” (pe care i-l deconstruiesc înșiși intelectualii autohtoni, care-i vorbesc despre violența extremă, la fel ca bețiile, a țăranilor ruși), iar pe de alta, de farmecul – concret – al… rusoaicelor. Nerefuzând diversele aventuri amoroase și apoi îndrăgostit cu adevărat de Tania, medic aflat la început de drum – o tânără voluntară, plină de energie, care lucrează într-un spital unde face gărzi de noapte și aproape că nu este plătită, dar care nu ezită să dea primele îngrijiri pe stradă, atunci când e prinsă în mijlocul demonstranților în zilele puciului, alături de Anton – protagonistul traversează diverse medii moscovite (până la cele mai înalte, elita moscovită, politică și culturală) – dar preferă mediul intelectualilor ruși, cu o „situație economică precară” (spune el, nu fără umor), pentru a mai uita de „lipsa de moralitate” a afaceriștilor din compania la care lucrează – și, în genere, se delectează cu pitorescul oamenilor și situațiilor unui Est atât de îndepărtat de Occident, atât de haotic, încât o bună bucată de vreme are senzația că se poate bucura de o adevărată libertate (o iluzie, în cele din urmă).

La volanul unui Mercedes confortabil, Anton străbate arterele largi ale Moscovei postsovietice – zărind pe trotuare, prin fulgii de zăpadă ce anunță teribila iarnă rusească, zeci de femei ce se prostituează, încolțite de poliție. În sărăcie și haos, oamenii par a fi în stare de orice. Pe de altă parte, la firma la care lucrează – una din primele companii de tip capitalist, privite cu ură și ochi răi de nostalgicii comuniști, și mai ales de foștii agenți KGB, infiltrați pe post de angajați – afaceriștii ruși prosperă, fără scrupule, neezitând să facă afaceri cu diversele organizații mafiote locale. Anton însuși nu-și pune mari probleme de moralitate, conștient de mediul în care lucrează, dar suficient de detașat încât să fie mulțumit cu salariul bun pe care-l câștigă și cu confortul unei vieți de care puțini se bucură atunci în Moscova. Anton e, în fond, un hedonist, un libertin și deloc un moralist, el se delectează mai degrabă cu savorile locului, dând dovadă de un erotism și un rafinament gastronomic aparte. Cunoscător al restaurantelor, face observația că gastronomia rusească depășește cu mult gastronomia occidentală (deși frecventează, de asemenea, restaurante de lux japoneze, franțuzești etc. – ce par să prospere, totuși, în acei ani de sărăcie și derută generală).

Roman-document și roman de atmosferă, „Cei mai frumoși ani din viața lui Anton” nu duce lipsă de umor și grotesc și, în plus, ne propune perspectiva unui personaj interesant – un occidental cultivat, libertin și hedonist – care observă cu un ochi atent, perspicace, dar și relaxat realitățile tulburi ale Rusiei postsovietice.

Anton nu se dă înapoi însă și de la câteva scene dure – în timpul puciului –, scene de violență stradală care-i vor rămâne întipărite în memorie și care îi prilejuiesc câteva considerații interesante, pe care aș vrea să le semnalez în aceste rânduri: „Gândul că, la numai câteva străzi de aici, oamenii luau parte la acțiuni monstruoase și-și riscau viețile pentru niște idei ciudate îl fascina. El venise în Rusia ca să trăiască experiențe mai multe și mai intense decât la Londra sau la New York. Era halucinant să se afle în mijlocul unui conflict arhaic. Și era altfel decât își închipuise el, altfel decât deschiderea voioasă a Zidului din Berlin, cu patru ani în urmă, când cei buni au triumfat și apoi s-au îmbrățișat cu toții. Cu cât ajungea mai departe în est, cu atât mai nemiloase erau conflictele. Ca un romantic ce era, tânjise după astfel de trăiri, iar acum, dădea aici deodată peste această patimă demențială de a muri pentru o idee sau pentru o cauză. Patosul ăsta revoluționar i se părea de un kitsch și de un artificial fără măsură. Anton prețuia valoarea de entertainment a nebuniei și voia să-i absoarbă toată teatralitatea, să fie un martor aflat în miezul evenimentelor, fără să fie nevoit însă să aleagă o tabără sau alta. Era conștient și amuzat de prostia grotescă a acestui demers, nu mai era în stare să se gândească la nimic altceva. Răvășit, încerca să-și imagineze cum aveau să continue lucrurile afară”.

Iată un observator detașat și ironic, ai spune, uimit de furia primară și de spiritul de sacrificiu – la fel de primar, găsește occidentalul blazat – al rușilor, însă evenimentele pun stăpânire pe el aproape fără să-și dea seama. Jocul lui rațional, intelectual are limite, în această dezlănțuire „arhaică” (mai e o scenă puternică, în care riscă să o pățească, în curtea Parlamentului, ce poartă numele… „Casa Albă”) – în scene în care grotescul se îmbină cu spaima brută. Într-o scenă comic-grotescă, de pildă, încercând să fugă de mulțimea dezlănțuită, Anton și Tania se refugiază într-un gang, unde sunt atacați de niște boschetari, stârniți mai ales de „domnu’ subțire”, pe care îl identifică drept străin după… paltonul elegant (pe care, ulterior, îl va da jos, la sugestia Taniei…).

Și aș mai da un citat – care surprinde atmosfera ce domnește în interiorul firmei în zilele puciului (firmă în care activează sub acoperire foști agenți ai serviciilor secrete, comuniști nostalgici și ei, asemenea puciștilor): „Întors la birou, fu rugat ca, în ziua următoare, să-și înlocuiască Mercedesul cu un Moskvici, era doar o chestie de rutină, pentru mai multă siguranță. Nu i s-a dezvăluit cui îi venise ideea asta și nu era clar nici dacă măsura urma să protejeze mașina firmei sau pe el. De fapt, biroul, ca și toate celelalte, avea și o krîșa, ceea ce-nseamnă acoperiș, și era echivalentul unui contract de prestări servicii cu o organizație infracțională locală. Dar mai existau și consilieri de securitate plătiți, care se recrutau din rândurile serviciilor secrete de odinioară. Mii de astfel de inși fuseseră puși pe liber în primii ani sub Elțin și, de atunci încoace, își ofereau serviciile. El bănuia că una dintre aceste cârtițe venise cu ideea schimbării mașinilor. Juristul firmei îi lăsase lui Anton pe birou cheile și o aprobare notarială cum că de acum încolo i se permitea să conducă Moskviciul model 2141. Un vehicul înfricoșător, în care se oglindea întreg tragismul economiei planificate”.

Mă opresc aici cu detaliile (deși ar mai fi multe de spus). Roman-document și roman de atmosferă, „Cei mai frumoși ani din viața lui Anton” nu duce lipsă de umor și grotesc și, în plus, ne propune perspectiva unui personaj interesant – un occidental cultivat, libertin și hedonist – care observă cu un ochi atent, perspicace, dar și relaxat realitățile tulburi ale Estului postcomunist – fiindcă situația Rusiei anilor ’90 seamănă mult cu aceea a României din aceeași perioadă. Când Putin va păși pe scena politică, Anton va fi nevoit să părăsească Rusia, făcând o ultimă vizită Taniei, fosta lui iubită – care între timp ajunsese și ea la o situație (căsătorită și cu doi copii, înființase o clinică de chirurgie plastică, vânzând, pare-se, insulină la modul ilegal). Una peste alta, un roman de debut pasionant, pe care îl recomand.