„al treilea război mondial” de Darie Magheru

Pe 25 octombrie 1923, s-a născut, la Lunca Câlnicului (Prejmer, Brașov), scriitorul Darie Magheru. A murit în 1983, tot în ziua de 25 octombrie. Cu un destin sinuos și cu o proză de o stranietate aparte, Darie Magheru încă mai așteaptă o recuperare pe măsura operei sale, motiv pentru care i-am dedicat în acest număr al Literomaniei un dosar în care puteți citi o cronică semnată de Raul Popescu a „neo-antiromanului povestit” (cum a fost numit de către autor) „cărămida cu mâner” (cronică apărută inițial în Literomania nr. 3) și un fragment din același roman. De adăugat că opera lui Darie Magheru a apărut integral în trei volume, în 2014, la Editura Eikon, editură care a mai publicat, de asemenea, în 2018, și volumul de memorii al Olgăi Lascu, sora scriitorului, „Aduceri aminte despre Darie Magheru”. (Literomania)

„Subintitulată «neo-antiroman povestit», cartea («cărămida cu mâner» – n.n.) constituie fără doar şi poate unul din experimentele cele mai radicale ale momentului, care arunca în derizoriu ideea de literatură recurgând la mijloacele umorului negru, ale grotescului şi caricaturii. Poveste a unei umanităţi gregare, aflate într-o permanentă stare de torpoare etilică, textul lui Darie Magheru (care porneşte de la o intrigă vag poliţistă) deconstruieşte, cu o vervă satirică superlativă, toate locurile comune ale naraţiunii de tip recherche, promovate în context românesc de moda Noului Roman Francez , dar, mai ales, deconstruieşte însăşi ideea de naraţiune. Căci – contaminată parcă de delirul etilic al personajelor – vocea narativă nu face aici altceva decât să-şi etaleze ostentativ propria neputinţă de a povesti, printr-un joc al divagaţiilor şi al parantezelor care bruiază permanent povestirea, făcând-o să se risipească în crâmpeie incoerente, ce se alcătuiesc şi se dezalcătuiesc după metoda caleidoscopului….” (Octavian Soviany)

Darie Magheru

al treilea război mondial

(fragment din „cărămida cu mâner”)

când cel de al doilea al lui sen haucă a găsit grenada ofensivă ostrogotă – era cam după șapte seara și ploua…

tubul de beton de pe warthe_încă nu tăiaseră șoseaua spre poiană și serpentinele aveau o rațiune care nu era numai a lor, cum se întâmplă de câțiva ani încoace de când ele_serpentinele_ sunt „în sine”, încep deci și se gată, însă unde nu te aștepți… îl abandonaseră doi inși în salopete_și macaraua_de mult, foarte mult albastru_salopetele! și nu se mai știe de ce l-au părăsit…

grenada era [(lat. granatus „umplut cu grăunțe, cu material granulos”, milit.) mijloc de luptă format dintr-un înveliș, o încărcătură de explozie (sublinierea noastră) sau chimică (ibidem) și un focos destinat pentru (ibidem) lupta apropiată sau pentru lupta împotriva navelor (ce sens mai are să subliniem?)… etc. conform dicționarului enciclopedic român, 2, d-j, pagina 613, coloana trei roman, cuvânt 3] era, așadar grenada, uitată lângă acel stejar (quercus sessiliflora) pe warthe, sau pierdută și mai apoi uitată, sau_și de ce nu?_lăsată pur și simplu cu vreun scop acolo de către un soldat vizigot din cel de al doilea război mondial, când toate scopurile militare au fost integral absconse și când_în acest al doilea război mondial! s-a făcut dovada mai pregnant decât oricând că de la vercingetorix și până în zilele noastre militarismul (prusac doar în ultimele secole!) declanșează războaie totale care_după un susținut efort moral, material și civil: ciungi, văduve, orfani cu tată în viață, recrutându-se dintre ambuscați (tatăl!) le ratează irefutabil… așa că „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă… [după cunoscuta lege din chimie a lui lavoisier (a. 1.1743-1794) care_lavoisier a contribuit la înlăturarea definitivă a teoriei flonisticului el, în paranteză fie spus, se numește flogiston] totul se transformă!”… dar dacă grenada era_sau nu!_ofensivă și îndeosebi gotică nu o să mai putem afla vreodată! e o simplă presupunere că ea ar fi fost așa cum pretindeam la începutul relatării… pentru ca însă nu cumva să existe și dubii în ce privește buna noastră credință, vrem să precizăm de pe acum că despre o grenadă fantezist doar s-ar putea insinua că e de proveniență asiro-chaldeeană atâta vreme cât binecunoscutele popoare pe care le-am ales ca termen de comparație foloseau în nobilul scop de a se vătăma și în ultimă instanță de a se schilodi reciproc ori cu vecinii_tot niște amărâți de troglodiți!_bâta, sulița, cărămida smălțuită – poate și de aceea că pe teracota tehnicolor (spre deosebire de hârtia velină mată a zilelor noastre!) era dificil să transcrii în idiomele epocii niște explozii!… cu limba de la ur – „grenadă ofensivă” e foarte posibil să fi ocupat [dacă ea, grenada (lat. granatus, umplut cu… etc.) ar fi fost cunoscută și întrebuințată implicit – de aici necesitatea ardentă de a fi descrisă pe teracotă!] câțiva metri pătrați de pământ și apoi ars, ba, chiar metri cubi, și în concluzie mai mult decât expresia „bombă atomică în prima bulă papală (Pius al…. da!) de după hiroșima! bulă în limba lui nero („și-a făcut calul senator” era caligula!) imperator polisportiv, așa că au respins indignați inventarea ei – și din motivele enumerate… iar, până la urmă, îngăduiți-ne să presupunem a fi fost etnic ariană grenada!_și ofensivă (tot ea!) pentru că nu cunoaștem în împuțita de istorie a acestei planete cu nimic mai puțin împuțită (planeta!) o împrejurare când bestia blondă să fi procedat la un război mondial gratuit… și deci doar așa – ca să se apere cu el!

să nu ni se obiecteze că această grenadă tot așa de bine ar fi putut să fie anglo- saxonă sau direct transoceanică, nu!… la nivelul bussinesurilor_de la tirajele uzinelor ford și până la accidentul recent, cel cu o mie de limuzine în paisprezece secunde!_scara e diferită și, in medias res, pe parcurs, pe parcursul celui de al doilea război mondial yankeii au venit în contact direct cu noi (lăsând la o parte guma de mestecat neambalată care o să apară prin ’46-’47 și brevetul pepsi) prin intermediul bombelor [de greutatea și dimensiunile acelui porc purtat într-un coteț automat de-a lungul țării_apoi, și de-a latul ei!_care (porcul!) prezenta niște vagi urme de cicatrici (urme de urme, deci!) acolo pe unde strămoșii lui obișnuiau_cât și contemporanii de specie! ochi, picioare și etc., dar pe sub piele, diverși șobolani își făcuseră adăposturi antiaeriene; piele acoperind (șorici!) o pătură de grăsimi insensibile iar intrarea, a spectatorilor – de data aceasta, se făcea contra unei monede de cinci lei zimțată și cu efigia flăcăului țării, destul de bucălat și el, de altfel!]. e drept – trebuiesc consemnate aici acele fâșii de staniol, un fel de beteală plutind diafan în aerul cald al amiezelor verii din ’44, în timpul deci de după bombardamente și menite fâșiile de beteală! derutării unui soi de radar destul de primitiv pe care-l adoptaseră bateriile antiaerienei_tot „drang nachosten!”_ca să trecem ușor peste niște obiecte de uz imediat într-o lume civilizată cum ar fi stilourile ce explodau cu falange, carp, łnetacarp, (mâna propriu-zisă) cu tot, când încercai să le oferi posibilitatea de a-și etala însușirile născute dintr-o tehnică cea mai prima-ntâi pe planetă!…

grenada nu putea fi de proveniență americană! să procedăm sistematic: ar fi fost suficientă o încărcătură de grenade (fie ele chiar ofensive grenadele!) și descărcată încărcătura peste obiectivul acela de chirpici încropit de munteni și moldoveni necalificați (ca muncitori industriali!) în jurul fabricii de cuie costinescu pentru că în ziua întâia de paște a unui an în care lui antonescu i s-a demonstrat că e_pe ideea: dă-te, bă, în mă- ta! și tu te-ai făcut singur mareșal_un paranoic, după ce bombele americane de la cincisute de kilograme în sus nimiciseră „obiectivul” fortificat cu pământ, armat cu nuiele și văruit până la urmă din ultima chenzină a ei și svârliseră în aer priciurile strategice cu capacitate de război mărită ar fi fost destul deci o încărcătură de grenade pentru ca ion paisie al doilea (pe tac-su îl chemase popescu, nu paisie. dar nici ion) cu copilul său în brațe_de unsprezece luni copilul_să ajungă până la bonloc, distanță de aproape șapte kilometri, într-un timp pe care-l va jindui fără vreo nădejde încă mulți ani după aceea zatopek și în izmene (paisie al doilea) crăpate în față, cum se afla omul, și nu tocmai curate când începuse tărășenia dar urmat îndeaproape de către nevastă-sa fără cămașe de noapte pe dânsa (muierea!) și strângând la piept cu grijă_spre a nu îl vărsa!_ țucălașul celui mic’ olița de zi și de noapte a lui.

nu! niște grenade_până și ofensive!_nu erau de ajuns pentru aceasta!…

grenada trebe să fi fost nemțească și pentru că în armata română de pe atunci_„uitată, pierdută, folosită chiar!_grenada se, fără discuții, impută!

***

…cel de al doilea al lu’ sen haucă prin urmare găsise o grenadă germană și_după cum am demonstrat mai sus: ofensivă_și l-a strigat la poartă pe al lui drândănă pe cel mare și a lăsat vorbă acasă la el, prin mezin, la modul „suntem la veronica, în coteț!”, după care amândoi_cel de al doilea al lu’ sen haucă (el poseda grenada și încă nu i-o arătase!) și cel mare al lui drândănă_au urcat pe warthe unde au nimerit după o vreme tubul acela de beton părăsit (tubul!), dacă vă mai amintiți, de către cei doi cetățeni cu salopete destul de decolorate (și macaraua!) și au intrat (cel de al doilea al lu’ sen haucă și cel mare al lui drândănă) în el, în tub, pe brânci și din direcții diferite și, când au ajuns față în față, au aprins lumânarea și i-au desfăcut siguranța (la grenadă) „ca să vadă cum se întâmplă pe urmă”… și ea_grenada!_a explodat!

Scurtă biografie

La 25 octombrie 1923 s-a născut în Lunca Câlnicului, județul Brașov, Aurel Zaharia Moldoveanu, cel care avea să devină poetul, prozatorul și dramaturgul Darie Magheru.

La împlinirea vârstei de trei ani se stabilește împreună cu părinții, Simion Moldoveanu, funcționar public și Valeria Moldoveanu, casnică, născută Niculescu, în Turcheș-Săcele, localitatea de naștere a mamei. Aici, cu ajutorul bunicii materne, părinții cumpără casa aflată acum pe str. Darie Magheru, nr. 39, devenită, după 1990, Casă Memorială.

Aurel Zaharia Moldoveanu urmează cursurile școlii primare din Turcheș, ca elev eminent. La vârsta de cinci ani descifrase deja, singur, taina literelor, decupându-le din ziarele și revistele la care era abonat tatăl. Urmează apoi cursurile liceului „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov și, ulterior, pe cele ale Facultății de Teatru din cadrul Institutului de Artă din Iași.

Debutează în literatură la 18 ani cu placheta de versuri „Cu barda-n porți de veac”.

Lucrează ca actor la mai multe teatre din țară: Brașov, Ploiești, Arad și Botoșani, apoi ca profesor de „măiestria actorului” la Școala Populară de Artă din Brașov, ca instructor artistic și inspector pentru artă.

În anul 1945 se căsătorește cu Melania Maftei, călugăriță și soră medicală la Spitalul militar din Brașov. Un an mai târziu se naște băiatul lor, Horațiu. Acesta, la vârsta de 31 de ani, moștenind spiritul liber al tatălui, căruia regimul comunist îi făcuse parte, în anii ’50, de un an și jumătate de detenție politică la penitenciarul din Suceava pentru implicarea în organizația subversivă a dr. Gheorghiu din Iași, semnează „Carta 77”, pleacă din țară și moare în Franța, în împrejurări neelucidate, la 41 de ani.

Despărțit de Melania, Darie se căsătorește în 1956 cu Lidia Popița, cineastul și scriitorul de astăzi – Lidia Popița Stoicescu.

Fără să fi fost bolnav, pe 25 octombrie 1983, Darie Magheru trece în eternitate. Există suspiciuni că a fost „ajutat” să treacă de către cei pe care îi incomoda cu atitudinea lui nonconformistă și „dușmănoasă”, prin refuzul de a scrie despre „realizările epocii de aur” sau refuzul de a lucra în redacțiile de la București ale publicațiilor vremii.

(Biografie de Olga Lascu, sora scriitorului, apărută în „Scrieri. Volumul I” de Darie Magheru, Ed. Eikon, 2013)