Cronici

Cella Serghi, un destin intelectual feminin

Inteligentă, talentată, având ceea ce francezii denumesc „esprit vif”, absolventă a Facultății de Drept, Cella Serghi (1907-1992) s-a îndrăgostit în anii 30, iremedibil, pentru toată viața, de complicatul scriitor Camil Petrescu. La îndemnul acestuia, va începe să scrie, iar debutul cu romanul ”Pânza de păianjen” (1938) va apărea în librării cu recomandarea lui Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. Irascibil, suferind din pricina surzeniei căpătate în timpul Primului Război Mondial, la care participase în prima linie, megaloman, sceptic, surprins în multe ipostaze, Camil este portretizat astfel: „trebuia să-i vorbești tare. Se enerva că-i vorbești tare convins că n-are importanță ce-i spui și că oricum numai el are dreptate. Îl supăra că lumea observă că nu aude și susținea lucruri care mi se păreau absurde (dar foarte multe sunt confirmate de evoluția evenimentelor și de evoluția mea)”. Dorința lui de a face filosofie, chinul de a-și termina teza de doctorat, lupta cu lipsurile materiale, cu sărăcia, orgoliul nemăsurat și elanurile intelectuale la limita rezonabilului – la un moment dat se apucă de matematică pentru a demonstra că… Einstein nu are dreptate – Camil Petrescu este figura centrală a acestei cărți. Plin de contradicții afective, cu reminiscențe provocate probabil de căsătoria ratată din prima tinerețe, din studenție (experiență din care se hrănește „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”) – cu o femeie care se pare că s-a sinucis –, atras și de alte prezențe feminine din jurul său, scriitorul este incapabil să-și asume relația de dragoste, deși Cella Serghi divorțează de inginerul cu care era măritată. Crize de orgoliu și de gelozie va face Camil Petrescu și la apariția romanului „Pânza de păianjen”, din pricina nesincronizărilor dintre ceea ce consideră el realitatea relațiilor de dragoste și imaginile din roman. Scrisă la maturitate, apărută în perioada postbelică (1977), mult după ce se derulaseră evenimentele, cartea autobiografică a prozatoarei reconstituie lumea culturală interbelică dintr-o perspectivă integratoare, ușor detașată și ușor nostalgică, dovedind înțelegere și acceptare a oamenilor așa cum au fost.

O altă figură importantă din viața Cellei Serghi și din lumea culturală interbelică este Mihail Sebastian, prietenul luminos, inteligent și generos, primul care i-a citit și apreciat romanul de debut. Suportând trădarea prietenilor din aceeași generație seduși de extrema dreaptă, precum și malițiozitatea maestrului Nae Ionescu, Mihail Sebastian a ținut să fie ”fair-play” și să publice prefața jignitoare scrisă de filosof la „De două mii de ani”. Dar, așa cum notează memorialista, „într-o zi Sebastian a deschis ochii, a văzut că există mari scamatori intelectuali în stare să scoată în slujba oricărei politici dialectica cea mai potrivită, cu dexteritatea cu care scamatorul scoate douăzeci de păsărele sau o sută de batiste colorate din fundul unui joben. Într-o zi și-a dat seama ce înseamnă o mare inteligență fără cinste sufletească, fără generozitate, fără scrupule, fără elan!”.

Dincolo de aceste întâmplări și portrete – aș putea adăuga secvența întâlnirii cu Eugen Lovinescu sau cu Fany și Liviu Rebreanu – , se constituie însă, impresionantă, vocea unui destin scriitoricesc feminin care are de luptat cu propriile temeri și cu prejudecățile sociale ale epocii. Înțelegând foarte bine lumea în care trăiește, venind dintr-o familie săracă, optând pentru domeniul juridic pentru a avea o meserie din care să poată trăi, căsătorindu-se fără dragoste, pentru ”acoperirea” socială și afectivă oferită, Cella Serghi ajunge să se revolte tăcut împotriva tuturor acestor convenții și trasee dinainte stabilite, fără să-i mai pese de consecințe. Cu banii primiți pentru a-și cumpăra o haină de blană pleacă la Paris pentru o lună, își părăsește soțul, scrie, renunță la mâncare pentru a avea bani să-și dactilografieze manuscrisul, trece demnă peste toate eșecurile. Având conștiința inteligenței și forței sale interioare, tânăra scriitoare trăiește într-o lume a bărbaților și a orgoliilor nemăsurate ale intelectualilor interbelici. Își construiește un destin în lumea lor, muncind cu seriozitate și implicare. Are și modele și admirații feminine, printre care Hortensia Papadat-Bengescu, observă și risipirea altor femei care renunță la propria carieră pentru familie sau pentru bărbatul iubit (evident, scriitor), cum ar Sanda Movilă, a doua soție a lui Felix Aderca, pierzând timpul ”printre cratițe”. Cella Serghi, cred, ar putea fi numită feministă, dacă termenul nu ar fi oarecum perimat.

Este printre puținii scriitori ai literaturii române cu vocația mării, a spațiului infinit, care se regăsește în proza ei atât ca imagine cât și într-o anumită atitudine, anumit tempo al scrisului. În memorii, scriitoarea născută la Constanța afirmă: ”«Toate diminețile de vară, pe plajă, sunt primele dimineți ale lumii», spune Camus. Cărțile lui nu le citisem, poate că nici nu erau scrise, dar el se născuse ca și mine la mare, și avea vârsta mea. Și dacă nu pot să spun «Toate serile de vară la mare dobândesc înfățișarea unui sfârșit de lume solemn», e fiindcă înaintea mea a spus-o Camus. (…) Ca și Albert Camus, m-am simțit copil bogat fiindcă, neavând casă, îmi petreceam timpul pe străzi și străzile erau ale mele și la fiecare colț de stradă apărea marea. Plaja era toată a mea și toate minunile puteau să apară de după un dâmb de nisip, de după o stâncă. Sărăcia am simțit-o când am pierdut orașul unde toate străzile coborau spre faleză, unde toate scoicile, toate pietrele, toată lumina, cerul cu tot albastrul din lume, copilăria liberă și fantastică, totul era al meu.”

Modernă, autenticistă, Cella Serghi este o mare scriitoare pe care critica literară a lăsat-o prea mult în umbră. Se spune că G. Călinescu ar fi fost contrariat că „Pânza de păianjen” se vinde mai bine decât „Enigma Otiliei”, roman apărut în același an.

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

Scrie un comentariu