Cultura din tastatură

Sunt redactorul rubricii de eseuri la revista „Látó” – și nu prea se scriu eseuri. Cel puțin varianta care-mi place cel mai mult, adică un text elegant, cult, cu perspectivă largă, un text care nu se frustrează în legătură cu tema lui. Poate sînt eu încuiat, dar abia dacă pot accepta că eseul este doar un fel de studiu mai lax.

Firește, vremurile se schimbă, din păcate. Acum cîțiva ani a murit Péter Egyed, un filozof clujean care se pricepea și la literatură, și la istorie, și la muzică, și la cosmogonie. Dar „se pricepea” e puțin spus: toate astea le avea în creier, în suflet și în tastatură.

Într-o zi, am observat un bibliobus în centrul orașului. M-am dus acolo și, căutînd pe raft, mi-a căzut în mînă volumul „Restul ca problemă a filosofiei” al lui Alexander Baumgarten, filozof clujean și el. Am fost fermecat de tematica aceasta și mai tîrziu, slavă Domnului, și de stilul textelor sale.

Pentru că și de asta ducem lipsă în ziua de azi: de texte care vorbesc despre teme creative. Cum trăiește o pereche de pisici și care sunt învățăturile care se pot trage din asta? Ce se poate spune despre gestionarea gunoiului în România? Ne uităm la un timbru – ce vedem de fapt? Huxley, Liiceanu și Brodski știau foarte bine ce e acela un eseu pursînge. Și știau asta mulți, mulți alții. Acum, se pare că trebuie căutați. Nu-i musai să-ți alegi o temă sublimă ca să scrii un eseu bun. Cultura îți e dată ca să vorbești despre toate, și să vorbești despre gunoi invocîndu-l pe Platon sau pe Simone Weil, dacă e nevoie. Și este nevoie pentru că ai nevoie tu însuți de dialogul pe care îl vei purta cu ei.

De aceea, m-am bucurat imens cînd am dat de cartea lui Alexander Baumgarten.