Evenimente culturale Nr. 110

Gala Premiilor revistei Observator cultural (ediția a XIII-a)




Pe 9 aprilie 2019, la Teatrul Odeon, începînd cu ora 19.00, va avea loc cea de-a XIII-a ediție a Galei Premiilor Observator cultural, în cadrul căreia se vor premia cele mai bune cărți din anul precedent la categoriile Proză, Poezie, Debut, Memorialistică, Eseu/Publicistică și Critică/istorie/teorie literară. Este o gală de înaltă ținută, care – prin palmaresul ediţiilor precedente şi prin prestigiul juriului care le acordă – a devenit un punct de reper pe scena culturală contemporană. „Conştienţi că vitalitatea unei culturi depinde în mare măsură de capacitatea celor implicaţi de a lansa şi de a promova dezbateri consistente, precum şi de disponibilitatea de a-şi recunoaşte şi susţine valorile, ne-am propus să contribuim şi în acest fel la configurarea axiologică a peisajului cultural autohton.“ (Carmen Mușat, redactor-șef)

Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural va acorda Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun“ unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. De asemenea, pe lîngă Premiul Observator Lyceum (aflat la a patra ediţie), acordat pentru proză de către un juriu alcătuit din liceeni proveniţi de la Colegiile „I.L. Caragiale“, „George Coşbuc“, „Iulia Hasdeu“, „Gheorghe Lazăr“, „Mihai Viteazul“, „Sf.Sava“, „Gheorghe Şincai“, „Tudor Vianu“, noutatea acestei ediţii constă în introducerea Premiului Observator Universitas, care se va acorda unui volum de poezie (dintre cele aflate pe lista de nominalizări), de către un juriu alcătuit din studenţi de la Facultăţile de Litere din Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai“ (Cluj-Napoca), Universitatea „Al.I. Cuza“ (Iaşi) şi Universitatea „Lucian Blaga“ (Sibiu).

În cadrul Galei, vor fi omagiaţi traducătorii Angela Hondru (pentru traduceri din limba japoneză) și Doru Mareș (pentru traduceri din limba franceză).

Premiul Special al revistei se acordă, anul acesta, cărţii Care dintre noi, realizată de Chris Simion-Mercurian şi Cătălina Flămînzeanu.

În cadrul Galei va cînta, la harpă, Daria Cristiana Văcăroiu (15 ani, elevă în clasa a IX-a la Liceul de muzică „George Enescu“, Bucureşti şi la Mozarteum Pre-College University, Salzburg, Austria, profesor Katharina Teufel Lieli).

Intrarea la Gala Observator cultural este liberă.

Parteneri principali: Teatrul Odeon, Muzeul Naţional al Literaturii Române, High Contrast, Caracteristic, Gramma, Magnolia, Librăria Cărtureşti, Sert-IT.

Parteneri media: TVR 3, Radio România Cultural, București FM, LiternetSuplimentul de Cultură

Sponsor: Mușat&Asociații

 

Nominalizările la Premiile Observator cultural 2019

Memorialistică

Mircea CărtărescuUn om care scrie. Jurnal 2011-2017, Humanitas

Sanda GolopenţiaBulevardele vieţii, Spandugino

Marius OpreaRola 800. Omul care a umilit Securitatea, Corint

Stelian TănaseConversaţii cu Regele Mihai, Corint

Ion VianuÎntre violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru, Polirom

 

Eseu/publicistică

Ştefan AfloroaeiFabula existenţială, Polirom

Christian Ferencz-FlatzFilmul ca situaţie socială. Eseuri fenomenologice, Tact

Valeriu GherghelRoata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?, Polirom

Cătălin GhiţăColiba din mijlocul palatului. Frica şi marile idei, Cartea Românească

Vintilă MihăilescuEtnogeneză şi ţuică, Polirom

Stejărel OlaruAgentul nostru Victor, Polirom

Ioana PârvulescuDialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor, Humanitas

 

Critică/istorie literară/teorie literară

Paul CernatVase comunicante. (Inter)feţe ale avangardei româneşti interbelice, Polirom

Dan GuleaNouă tipuri de lectură. Cu o excursie în critica (şi teoria) literară, Cartea Românească

Gheorghe LăzărescuCaragiale, o lume într-o operă, Herg Benet

Ion PopPoezia românească neomodernistă, Şcoala Ardeleană

Anamaria SeluSpectacular şi carnavalesc. Guy Debord – o viziune a frumuseţii subversive, Limes

 

Poezie

Ana BlandianaVariaţiuni pe o temă dată, Humanitas

Romulus BucurOdeletă societăţii de consum, Tracus Arte

Ruxandra CesereanuScrisoare către un prieten şi înapoi către ţară. Un manifest, Paralela 45

Robert Gabriel Elekeso dronă care să mă vrea în sfîrşit doar pe mine, Casa de editură Max Blecher

V. LeacMonoideal, Nemira

Mihai IgnatFrigul (o elegie), Nemira

Cosmin PerţaCîntec de leagăn pentru generaţia mea, Paralela 45

 

Debut

Iulian BocaiCiudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu (proză), Polirom

Albert DennÎmi pipăi cu frică tălpile (poezie), CDPL

Irina-Roxana GeorgescuNoţiuni elementare (poezie), Cartea Românească

Marieva IonescuSpre partea cealaltă. Proza lui Gellu Naum (critică), Tracus Arte

Emanuela IurkinCîinele de bronz (proză), Cartier

Raluca NagyUn cal într-o mare de lebede (proză), Nemira

Ioana VintilăPăsări în furtuna de nisip (poezie), Casa de editură Max Blecher

 

Proză

Gabriela AdameşteanuFontana di Trevi, Polirom

Cristina Andrei, Matriarhat, Nemira

Florina IlisCartea numerilor, Polirom

Dan LunguPîlpîiri, Polirom

Andreea RăsuceanuO formă de viaţă necunoscută, Humanitas

 

Trofeele pentru Premiile Observator cultural sînt realizate de Elena Dumitrescu, iar cele pentru Observator Lyceum şi Observator Universitas, de Mircea Roman.

Juriul care va decide premiile în 2019 este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bogdan Creţu, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuş, Iulia Popovici și Alina Purcaru.

Juriul „Observator Lyceum“Colegiul Naţional „I.L. Caragiale“: Corina Belu, Karina Mihăilă, Luana Munteanu, Ioana Teodorescu; profesor: Mioara Colţea; Colegiul Na­ţional „George Coşbuc“: Lavinia Bolohan, Daria-Georgiana Costache, Mara Popescu, Sabina Ţugui; profesor: Teodora-Alina Roşca; Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu“: Alexandra Coroabă, Ana David, Carina Oprescu, Elisabeta Voinea; profesor: Dorica Boltaşu Nicolae; Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“: Măriuca Mihalcea-Eliade, Maria Iosif; profesor: Dumitriţa Stoica; Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai“: Arina Coştilă, Roxana Prună, Maria Rădulescu; profesor: Luminiţa Gheorghiu; Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“: Alice Irina Obadă, Raluca Șelăvârtea, Nicoleta Udrea, Alexandra Vlad; profesor: Niculina Chiper; Colegiul Naţional „Tudor Vianu“: Maria Sfârâială, Ştefania Marinescu, Ana Țarălungă,  Eliza Vasilescu; profesori: Monica Anisie, Carmen Pleşa; Colegiul Naţional „Sfîntul Sava“: Andreea Dima, Irina Dumitrescu, Anastasia Isvoranu, Rebeca Lazăr, Ioana Schiaua; profesor: Irina Georgescu.

Juriul „Observator Universitas“: Victor Cobuz, Anastasia Gavrilovici, Vasile Gribincea, Ioana Moroşan, Iris Nuţu (Universitatea din Bucureşti), Mihnea Bâlici (Universitatea „Babeș-Bolyai“  Cluj-Napoca), Cătălina Suditu (Universitatea „Al. I. Cuza“ dinIaşi), Cătălina Stanislav (Universitatea „Lucian Blaga“ din  Sibiu).

Au votat pentru nominalizări: Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Bogdan Creţu, Adina Diniţoiu, Caius Dobrescu, Silvia Dumitrache, Cezar Gheorghe, Cristina Ispas, Adrian Lăcătuş, Doris Mironescu, Carmen Muşat, Oana Cătălina Ninu, Antonio Patraş, Raul Popescu, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Ovidiu Şimonca, Octavian Soviany, Claudiu Turcuş (la categoriile unde votanţii au avut şi cărţi proprii pentru jurizare, aceştia nu au votat).

Prima pagină Numere revistă Nr. 110 Gala Premiilor revistei Observator cultural (ediția a XIII-a)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.