Mă uit cu tot mai mare drag la portretele televizate consacrate marilor actori ai scenei românești. Leopoldina Bălănuță, Olga Tudorache, Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici, Amza Pellea, Adrian Pintea – pe astea le-am văzut și mă pregătesc pentru Gheorghe Dinică. Emisiunea (producător: Daniela Ciolan, realizator: Cătălin Mireuță) îmi aduce în fața ochilor propriul meu trecut, anii ’80, așa cum erau ei.
De actori îmi amintesc parcă mai bine decît de actrițe. Mamei nu i-au plăcut nici Leopoldina Bălănuță, nici Olga Tudorache și probabil că m-a influențat și pe mine. Dar portretul consacrat celei dintîi a fost unul dintre cele mai frumoase. Dan Condurache spune că, deși Cotescu îi avertizase că după facultate nu-i va ajuta nimeni, doamna Bălănuță i-a ajutat totuși. Toți își amintesc de ea cu o privire iubitoare și cu o expresie radioasă pe fața lor.
Pe bărbați i-am văzut peste tot, de la „Nea Mărin miliardarul” și „Iancu Jianu, haiducul” pînă la „Frații Jderi”. Interesant că Cozorici nu mi s-a părut niciodată un actor de talia lui Amza Pellea sau de cea a lui Adrian Pintea, și pînă și portretul e mai vag, mai puțin reușit, aproape nimeni nu reușește să spună ceva personal despre el, așa cum Dan Tudor, în schimb, spune foarte frumos despre Albulescu că atunci cînd el a tăcut pe scenă parcă se oprise și timpul.
Cîțiva actori apar de fiecare dată. Mircea Rusu pare că a cunoscut pe toată lumea. El e singurul care spune ceva personal despre Cozorici, cum am și scris într-o tabletă anterioară. Dar cîteodată cred că ar fi mai bine dacă i-am auzi și pe ceilalți, pentru că amintirile ar putea fi mai dispersate, colectate de la mai mulți.
Oricum, emisiunea este una reușită. Actorii mor parcă și mai curînd decît oamenii în general, rolurile lor zboară cu vîntul. Din acest punct de vedere, nimic nu e mai frumos ca inițiativa de a le păstra memoria cît se poate de trainic.
Scrie un comentariu