Lerocrație (XXII)

Făcuse bine alegând calea asta? Ieșise din umbră în numele a ceea ce considera a fi căutarea dreptății sau, potrivit părerii tacite a unora, sperase în van selectarea la una din vocile de șoptitori și laudaci ce roiau în jurul lui Stresoiu, căutându-i grațiile? Dacă așa stăteau lucrurile, pe lângă dispreț ar mai fi încasat și bonusul zeflemelei de care aveau parte păguboșii. Ce însemna că arhonul nu-l primea decât prin neluarea în seamă a altui șoptitor irelevant. Nu-și râdeau în barbă niscai acoliți de-ai arhonului văzând rateul lui Dan, când demersul lui urmărea doar o punere în temă, o înștiințare cu privire la situația celor două matere? Pentru că asta dorea de fapt. Și, până la urmă, ce-i păsa lui de contorsionările pseudo-logice ale minții acelora care, contaminați din cauza apropierii prea mari de nucleul puterii, nu putea gândi altfel?

Cam așa se ițeau justificările lui Dan în forul propriei conștiințe. Lăsându-i pe ceilalți la o parte, sau, mai bine zis, dând cu tifla în obtuzitatea lor, încerca o îndreptățire de sine pe considerente de bun-simț. Erau și așa prea numeroși și, de aceea, indezirabili cei care se foloseau de orice ocazie pentru a deveni cât mai vizibili și cooperanți. Singurul lor motiv era cel al relaționării oportuniste cu arhonul. Așa că de ce ar încerca cineva cât de cât decent un lucru atât de inutil? Locurile erau ocupate până la refuz și serviciile interesate se bagatelizaseră. Într-adevăr, auzise de la mai mulți că, plictisit de măguleli goale, arhonul își alcătuise o scară de selecție cu repere clare de acceptare. Doar dacă aveai ce pune la bătaie mai puteai discuta cu el.

Și totuși… Oare împins de intenții tulburi, Dan căzuse cu prea mare ușurință în păcatul delațiunii? Era delațiunea, în cazul de față, un păcat, sau se arăta ca fiind singura ieșire dintr-o situație, de altfel, fără altă ieșire, mai onorabilă?

Informația înseamnă putere în contul deținătorului. Cel care o colportează poate obține un preț bun. Trafic cu miză mare, dacă oferta e consistentă. Dar dacă nu există miza vreunui avantaj personal, dacă informația nu e informație, ci doar un recurs la autoritate pentru a rezolva un litigiu? Mai contează dacă mobilul lui e întreținut de orgoliu sau de dorința justificată pentru echitate?

Lui Dan îi stăruia în minte remarca ușuratică făcută la adresa persoanei sale de Spulberică, în fața întregului consiliu, cum că pierduse inițiativa și Cornilă îi luase locul. Mai ales că la ceva timp după, proba acestui lucru se arătase cu vârf și îndesat. Dan și ai lui rămăseseră fără nimic pentru că lucrurile fuseseră învârtite de Cornilă după bunul plac. Dacă ar fi cedat primului impuls, de a se retrage cu totul din administrație pentru a se dedica doar oficiului interior, n-ar fi dat apă la moară acelei defăimări fățișe, trădând cauza materei prin punerea ei în inferioritate după ce înaintașul lui îi ridicase statutul juridic, conferindu-i autonomie și egalitate cu celelalte unități?

La puțin timp după vizita la Arhicancelarie, Dan a aflat de convocarea lui Cornilă acolo. Primul său gând nu a fost că cineva reacționase favorabil la demersul întreprins și că, iată, urma să fie pusă în chestiune și, eventual, remediată, situația ivită. Aflase, în schimb, de acumulările petiționare în contul colegului, adresate atât centrului, cât și circumscripției de diferiți membri ai comunității celeilalte, nemulțumiți de prestația arogantă cu care oficiantul lor îi trata. Deci, dădea credit reacției la acest al doilea motiv.

Aflându-se la sediul circumscripției, îl văzuse pe Pârțea surâzând în legătură cu graba cu care Cornilă se avântase la Sb., în nădejdea schimbării de opțiune la centru în favoarea lui. Ce putea însemna grimasa sprâncenelor ridicate batjocoritor decât dispreț la adresa închipuirii prostești a unuia ce se considera deja protus, surclasându-l pe Mârlea în preferințele arhonului. Nu putea accepta nici în al doisprezecelea ceas că ultimul, deși aflat încă în probe, era ca și numit?

-Parcă-l văd cu călcătura lui țeapănă, îi spunea lui Dan, și cu morga caracteristică, cum pășește în biroul Multpreaînțeleptului, gata să rabateze îndatoritor din șale în așteptarea premiului râvnit. Și apoi cum Multpreaînțeleptul îl ia în tărbacă pentru supărările pe care i le provoacă cu aroganțele lui față de oameni. Ieri, înainte de a pleca, a intrat pe aici cu aere de șef. Avea și familia cu el. Era tuns, frezat și parfumat, îmbrăcat la patru ace. Ce mai… ferchezuit ca un om mort pregătit de pogribanie.

-Mă gândeam eu că e altceva la mijloc, deși speram să fie vorba de rezolvarea problemelor din materă.

Dan avu măcar satisfacția că, după toate astea, postul de la circumscripție nu mai avea cum să-i revină lui Cornilă. Nu știa care vor fi celelalte consecințe sau dacă vor exista. Nici măcar nu-i păsa. Era de ajuns pentru el că raporturile cu Cornilă se vor păstra în echivalența de până atunci.

O vreme, lucrurile păreau că se vor așeza. Singurele momente mai intense fuseseră cele legate de întâlnirile separate sau împreună ale celor doi oficianți cu Mârlea, de-acuma instalat definitiv. În doi, ele semănau a anchetă în legătură cu cel absent, mai ales cu punctele reproșabile ale lui. Tripartit, aproape că nu mai conteneau în efluvii de apreciere la adresa calităților pe care le aveau și unul și altul. Mârlea se oprea doar atunci când, printr-o întrebare bine țintită, declanșa potopul de reproșuri pe care și le aruncau cei doi. Cornilă, având o fire reținută, puncta mai bine, în timp ce Dan, aproape coleric, se pierdea în amănunte ce-i dezvăluiau latura nesigură. Se credea sincer, însă diatribele lui alunecau pe panta tendențioasă a lustruirii de sine.

Spre deosebire de Cornilă, care își păstrase sângele rece și susceptibilitatea de fiecare dată, indiferent că era apreciat sau admonestat, Dan se dovedise naiv și impresionabil. Era prea sigur pe sine. Credea în justețea cauzei sale și de aceea inițial nu s-a îndoit că lucrurile vor ajunge la limanul dorit de el. Treptat, însă, și-a dat seama că în felul ăsta pierde teren. De aceea, începuse ușor, ușor să-și tempereze tonul și să renunțe la incisivitatea asta păguboasă. Nu mai insista nici pe abordările sterile de care avusese parte prea mult timp în confruntările cu Cornilă. Cei doi aproape că se ignorau acum când, prin forța împrejurărilor, întrevedeau o soluție tranșată de superiori.

Tenacitatea lui Cornilă îl orienta către o repliere pe poziții rămase încă neexploatate. Avea resursele lui umane atât în zona personalului Arhicancelariei cât și în cea informală, cu potențial egal, poate chiar sporit, de eficacitate. Știa că arhonul devenea sensibil când era vorba de relații cu sus-pușii din instituțiile de putere. Dacă abilitatea îi procurase aliați în schimbul câtorva atenții ieftine, cu grijă ambalate în zoaia ploconelilor umile, se va folosi de ei și în continuare cu aceeași dibăcie servil întreținută. Poate că s-or mai ivi oportunități de avansare. Până atunci, grija îi va ficanalizată spre înlăturarea umbrei așternute peste el datorită reclamațiilor pentru care fusese chemat la ordine de arhon.

Destul de curând după acalmia asta, apăru primul semn de schimbare. Un apropiat al lui Dan îi comunică hotărârea arhonului de rearondare a celor două matere prin înființarea celei de-a treia, aceasta urmând a fi ocupată de un oficiant din afară. Cu această ocazie, cele trei matere deveneau una, titulatura noii unități fiind preluată de ultimul venit. Ceilalți doi erau astfel degradați la statutul de auxiliari.

Într-un fel, degrevarea de responsabilități administrative avu pentru Dan un impact pozitiv. Dar asta era doar o aparență. Intuiția îi spunea altceva.

-Asta a fost, i se confesă lui Teodor, secundul lui și colaboratorul cel mai apropiat din ultimii ani.

-Ce vreți să spuneți?

-S-a terminat. Lucrurile nu se vor opri aici. Îmi e cunoscută maniera asta de intervenție, uzul de putere la care recurg autoritățile noastre. În contextul dat, cred că măsurile vor merge până la excludere. Oricum, după mai bine de treizeci de ani în slujba Instituției, plec cu mulțumirea că ceva pozitiv, cât de neînsemnat, tot rămâne în urma mea. Cel puțin, cred și sper asta.

-Poate că nu e cazul să anticipați.

La scurt timp, aula în care se desfășurase instalarea lui Mârlea o găzdui pe cea de-a doua, a noului oficiant și titular. Aceeași atmosferă bleagă încercase a fi înviorată de un mic concert coral.

Aflat în spatele formației, Dan privea la coama smolită, legată în coadă, a protusului. Cânta și ăsta în cor. Și-l închipuia interacționând convivial cu ceilalți coriști, mâncând prăjituri și bând suc împreună cu ei după repetiții.

Trezit din reverie, își redistribui atenția către scenariul fandosit al ceremoniei. Mult zgomot pentru nimic. Exces de recuzită umană dinspre actori și prea puțină asistență care să se lase impresionată. Spre final, prestația retorică cu care Mârlea punea capăt programului, se dovedi la fel de umedă și sughițată ca data trecută. Icnelile lui lăcrămoase scoteau la iveală ceva tulbure în temperament și necurat în caracter, dacă nu chiar un deranj de ordin clinic.

Urmau felicitările. Dan s-a retras înainte de-a fi nevoit s-o facă. Pășind spre ieșire, îl văzu cu coada ochiului pe Cornilă dând mâna cu protusul și noul coleg. Afișa o mină de calpă solicitudine. Nimic nou sau surprinzător. Pentru el, mai sugestiv fusese primul contact, înaintea oricăror aranjamente formale.

Acest nou coleg se scuzase, dând ochii cu Dan la scurt timp după numire. Se întâlniseră pe holurile circumscripției, unul aflat acolo pentru confirmare, celălalt, în trecere.

-Să știți că n-am nicio vină.

-Știu. Noi suntem ăia cu vina. Așa că ce rost mai are să-ți faci și tu probleme în legătură cu asta? Doar ai fost promovat. Asta nu numai că exclude orice vină, dar ți se acordă onorarea și creditul că promovarea de care te bucuri are la bază niște merite care-ți sunt astfel recunoscute.

-Știi bine la ce mă refer. Nu am nicio vină că vouă vi se întâmplă asta. Dacă nu eram eu, era altul.

-Da, așa e. De aia mă bucur că e vorba de tine, nu de altul.

Vorbea sincer. Categoric, Dan nu-i găsea vreo vină. Dimpotrivă, se bucura de alegerea făcută de Mârlea. Dacă tot se hotărâse astfel, cel puțin nu fusese trimis vreun mațe fripte care să le facă și lor nu mațele, ci zile la fel de fripte. Spera doar ca noul numit, în virtutea responsabilității conferite de funcție, să echilibreze lucrurile și să relaxeze atmosfera.

Nemaiavând ce împărți, Cornilă și Dan se puteau rezuma la comunicarea destinsă avută de fiecare dată în timpul oficierii comune la aulă. Dincolo de neplăcerea retrogradării, pentru Cornilă, și a lipsirii de pârghia contabilă de care știa să se folosească lucrativ, toată această situație putea fi văzută într-o lumină pozitivă. Cam ca infuzia unei soluții cu aport alcalin ce se dorea a cauționa, posibil pentru multă vreme, concordia comunitară. Pentru că în cauză era nu numai relația dintre doi sau, acum, trei oficianți. Reunirea comunității într-o singură entitate juridică era menită a elimina multe din asperitățile de neevitat în cazul concurenței pe strategii partizane. Prea multă vreme acestea fuseseră alimentate mai degrabă de orgolii decât de scopuri comune. Și nu se putea spune că orgoliile lipseau aici.

Până la venirea celui de-al treilea, ambii oficianți se promovau în ochii celorlalți cu virtuți considerate potrivite bunului mers al materelor îngemănate. Dacă la început Dan își prezentase intenția replierii pe o poziție mai discretă în beneficiul susținerii subsidiare a inițiativelor lui Cornilă, cu timpul a trebuit să renunțe la acest lucru. Reproșurile venite din partea apropiaților și a consilierilor săi, dublate de avântul deșănțat al colegului, care-l frustrase de dreptul paritar asupra patrimoniului comun, l-au făcut să-și revizuiască opțiunea. Recuperarea s-a dovedit însă imposibilă, atât de departe ajunseseră lucrurile.

Pe lângă asta, a avut loc și o reacție a personalității lui rănite în amorul propriu. Dacă până atunci nu se preocupase de optica celor din jur, cu toate că le ghicea aprecierile cel puțin mirate cu care începuseră să-l gratuleze pe la colțuri, izbucnirea lui Spulberică îi penetrase învelișul protector. Impulsul aproape electric al ăstuia îi catalizase atenția. Deși tardivă, activarea vigilenței i-a declanșat reacția ce l-a condus până în anticamera arhonului. Își cântărea poziția din ce în ce mai des. Considera că termenii cu care se evalua îi îndreptățesc preponderența în economia materei. Doar se aflase acolo cu mult timp înaintea lui Cornilă. Ca prim venit, mai în vârstă, și cu un portofoliu oarecare de realizări, i se cuvenea mai multă considerație din partea colegului. Purta în sarcină nu numai autoaprecieri subiective ci și așteptări conforme din partea consilierilor lui și a membrilor interesați de viața materei căreia îi aparțineau. Și aceștia își doreau preeminență alături de oficiantul lor.

De partea cealaltă, Cornilă nu avea nevoie de oferta lui Dan. Indiferent unde ar fi mers și ce ar fi spus unul sau altul din posibilii viitori colegi, încurajările îi veneau din altă parte. George, defunctul său susținător, îi netezise traseul către responsabilitățile suplimentare legate de administrarea majorității domeniului forestier al circumscripției. Apoi, insistând să fie numit la Rs., îi oferise pe tavă nu numai o materă cu potențial multiplu, ci și o rampă de lansare pentru viitor, în arena mai selectă a autorității. De aici, abordările cu afecte autoritariste în relațiile cu ceilalți, atitudine ce-l aduse pe Cornilă nu doar în anticamera, ci de-a dreptul în biroul arhonului.

Față în față cu Dan, după o oarecare tatonare și încercare de a și-l acomoda propriilor demersuri, a renunțat treptat la dialog. Mai bine zis, și-a adaptat maniera de comunicare în așa fel încât hotărârile luate unilateral să aibă aparența propunerii și a dezbaterii. Știindu-se mai dibaci și mai voluntar pe teren practic, lui Cornilă nu-i va lua mult timp până va trece la cârmă. În paralel va scormoni cu hărnicie în trecutul colegului pentru a-și asigura ascendentul necesar dominației.

-De ce este așa? îl întrebase unul din consilieri pe Dan.

-Pentru că este oarecum dominator, îi răspunse acesta conciliant, socotind prostește că a fi dominator aparține setului minor de trăsături aflate în posesia oricărui ins.

Photo by Bianca Maria on Unsplash