„Mânia îşi pricinuieşte adeseori propria pieire”

Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din volumul „Despre mânie” de Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru și Ștefania Fercădău, ilustrații de Maria Staicu, Editura Seneca, București, 2014).

Capitolul 11

1. „Dar împotriva duşmanilor“, se spune, „mânia este necesară.“ Nicidecum: tocmai aici atacurile trebuie să fie nu de-a valma, ci ordonate şi supuse. Ce altceva îi zdrobeşte pe barbarii care au nişte trupuri cu mult mai robuste decât noi şi sunt cu mult mai rezistenţi la eforturi, dacă nu mânia, ce îşi este cel mai aprig duşman? Şi pe gladiatori priceperea îi apără, dar mânia îi descoperă.

2. Apoi, de ce este nevoie de mânie, când în acelaşi fel este de folos şi raţiunea? Crezi tu oare că vânătorul se mânie pe fiare? Cu toate acestea, le primeşte când vin şi le urmăreşte când fug, iar toate acestea le face raţiunea fără mânie. Ce a ridicat atâtea mii de cimbri şi de teutoni răspândiţi prin Alpi aşa încât vestea dezastrului nu le-a ajuns printr-un sol, ci printr-un zvon, dacă nu faptul că la ei mânia ţinea loc de curaj? Iar ea, după cum uneori izgoneşte şi respinge ce îi iese în cale, tot aşa îşi pricinuieşte adeseori propria pieire.