Poporul Bobo (I)

Piesă de teatru într-un act plus epilog

E întuneric. Un Bobo (63 de ani, răguşit) intră în sala de spectacol. Citeşte un ziar (vocea se aude de pe scenă, eventual înregistrată). E urmat de alţi Bobo (bărbaţi şi femei, pot fi doisprezece sau mai mulţi în funcţie de mărimea scenei). Vor trece printre spectatori. Se vor aşeza în fundul scenei într-o construcţie care îţi aminteşte de un şantier. La sfârşitul textului din ziar Poporul Bobo va fi la locurile lui. O amestecătură de femei şi bărbaţi pe schele, la înălţimi diferite.

Vocea Bobo citind articolul din ziar:

„Scrie la gazetă, ascultaţi ce scrie aici. E de la centru. «Poporul Bobo din Oraşul lui Molete îl realege primar cu 82%», ăsta-i titlul gros cu litere mari. «Luat din primărie, Molete a fost plasat în arestul poliţiei din Oraş. A fost prins de procurori în flagrant de luare de mită. E acuzat că a comis infracţiunea în formă continuată, urmează evaziunea fiscală, falsul intelectual şi alte şapte capete de acuzare. Fostul de acum primar se află arestat de două luni de zile. Nimic nu l-a împiedicat pe Poporul Bobo, această specie de locuitori ai Oraşului să-l realeagă la cârmă. Departamentul Naţional Anticorupţie a trimis în regim de urgenţă dosarul lui Molete în instanţă. Agenţiile de presă internaţionale relatează evenimentul. Poporul Bobo a făcut de râs Transilvania şi Ţara în toată Europa.» E un popor alcătuit din pensionari, decrepiţi, cerşetori de ajutor social. Toţi fac manifestaţii prin Oraşul lui Molete şi strigă: «Daţi-ni-l pe Molete înapoi!». Ruşinos şi degradant pentru cetăţenii din oraşul lui Molete. Ruşine, cetăţeni!

Vocile Bobo discută:

„Exact!”

„Exact ce?”

„Să ni-l dea înapoi, îl vrem acasă pe Molete”.

„N-ai înţeles, râde Europa de noi.”

„Europa râde, noi râdem de Europa şi ne căcăm în şapcă-i, acuma am înţeles!”

„Acuma da, de acord”.

Citește și Aretha Hodinicului din Desiştea

Lumina scade. Poporul Bobo e în semiîntuneric. Din stânga şi din dreapta se aud vocile înregistrate de către procurori din convorbirile telefonice dintre Molete şi denunţătorul său, Bostan.

Voci înregistrate. Vocea procurorului care spune: “Molete… Bostan… Octombrie… anul 2015 despre fotbal”.

Molete: Deci ascultă-mă. Meciul de sâmbătă nu se joacă, o să fac în aşa fel să nu meargă (voce procuror: „E vorba de instalaţia de nocturnă, pentru punerea în funcţiune, care avea nevoie de un aviz”). Că aşa vreau eu!

Bostan (preşedinte al Clubului de Fotbal): Bun, şi la ce îţi foloseşte?

Molete: Foloseşte.

Bostan: Că Oraşul o ia în gură…

Molete: Nu mă interesează, mă. Du-te-n pula mea.

Bostan: Cum, mă, nu te interesează? Că eşti primarul oraşului.

Molete: Nu mă interesează. Îi vorba de oraş, mă, acuma Oraşul trebuie să şi-o ia, să şi-o ia acuma. Trebuie să şi-o ia, asta vreau eu! Oraşul pula mea, oraşul pentru fraieri, ce crezi, că oraşul rezonează la handbal sau la fotbal sau la nu ştiu ce? Oraşul vrea altceva, mă. Oraşul vrea apă gratis, vrea drumuri.

Bostan: Ok.

Molete: Le dau săptămâna viitoare apă gratis. Singurul oraş din ţară cu apă gratis. Ai înţeles? Să vedem ce vor, echipă de fotbal sau apă gratis?

Voce procuror (ianuarie 2016, Molete către Bostan)

Molete: Cum ar fi dacă ţi-ai vedea copilul în scaun cu rotile? Cea mai ieftină soluţie, Bostane, e moartea… Înţeleg că nu ai spaime de întuneric… în birturi nu te bagi… n-am principii din astea… eu un singur principiu am… mai exact… cea mai ieftină soluţie e moartea. Cea mai ieftină. Nu-ţi va fi uşor sub soare. Viaţa-i lungă. Dacă nu faci ce spun, vă blochez activitatea, eu conduc aici, sunt la putere, mă. Trimit controale, Garda de Mediu, ANAF-ul, vă blochez tot.

Bostan: Am înţeles, Molete.

Molete: Cam răguşit. Că eşti răcit.

Bostan: În şedinţă sunt.

Molete: Nu s-a rezolvat cu banii ăia.

Bostan: E în procedură. Nu sunt probleme. De aia nu s-a rezolvat.

Molete: Nici o problemă. Rezolv-o.

Bostan: Da, da. Sigur că da.

Molete: Bă, în primul rând sunt primar.

Bostan: Mă scuzi.

Molete: Înţelegi.

Bostan: Ştiu, da…

Molete: Dacă mă încurci, o să mai jucaţi pula fotbal.

Se lasă tăcerea, se aud Vocile din cor:

Voce: Un ticălos, votanţi primitivi, la ocnă pe vecie! Tâlhar nenorocit, gunoi!

Voce: Adică noi, mă. Ruşine.

Voce: Adică Molete, mă. L-ai auzit.

Voce: A făcut ceva pentru Oraş. Îl vom vota. O să mai facă şi altceva. Nu a furat. A furat ceva şi a făcut şi lucruri bune.

Voce: Ăsta care a vorbit e interlop, măi. Acest interlop e liber? Şi l-aţi reales. Ce fel de localnici sunteţi voi?

Voce: Îl alegem cât dorim.

Voce: De fapt, cine se aseamănă se-adună.

Voce: De fapt o să adunăm mii de semnături pentru ca să ne conducă din nou şi din nou.

Voce: Ar trebui jupuit de viu şi pielea pusă la uscat.

Voce: A zis şi el … dar n-a făcut.

Voce: Ce-ar fi dacă ţi-ar tăia Molete capul tău plin de rahat şi l-ar înfige într-un par lângă vila lui din Oraş.

Voce: Noi suntem cu Molete în frunte înaintea ţării, avem mai multe în comun cu austriecii decât cu miticii.

(întuneric)

Se luminează scena, ziduri mobile cu desene pe ele, scena împărţită în două: celula lui Molete şi un birou de anchetă unde Bostan îşi va spune povestea. Molete se va strecura printre zidurile din mijlocul scenei trăgând cu urechea. Bostan rămâne în scaun tot timpul poveştii.

Molete scrie, se ridică, scrie, e agitat.

Molete scrie, vorbeşte, se agită pe scenă. Restul scenei în întuneric, doar celula lui în semiobscuritate.

Molete: Ce porcărie, şedinţă în instanţă, şase ore, zeci de pagini de turnătorii, totul a fost calculat, prin geamul dubei am văzut Oraşul, câtă mizerie, am văzut că nu e tunsă iarba, nu-s tăiate gardurile vii. Ştiu că economicul, utilităţile publice şi ambientul urban se sabotează între ele, ruşine, am impus un standard acolo şi voi aţi readus Oraşul la mizeria de acum zece ani, avem sens giratoriu la şoseaua de centură? Avem şi vă e greu să tăiaţi iarba acolo, să puneţi flori şi arbuşti. Totul a fost calculat, trec zilele şi se vor vedea cei care mi-au dorit moartea, de aici voi ieşi viu sau voi sta aici tot viu.

Surprise!

Îşi vor bate joc de Oraşul meu, de cetăţenii mei, vor asfalta puţin, vor tăia iarba şi gardurile verzi mai rar. Asta mă doare. Dar voi lupta pentru eliberarea Oraşului de sub jugul celor care-l urăsc. Aici sunt zidurile (arată înspre ziduri), dincolo de ele e minciună, mă, dispreţ, incompetenţă, foame de putere (arată dincolo de ziduri înspre Bostan). Tac. De zeci de zile tac. Am jumătate de cameră cu geam mic. Se adună multă lumină de pe culoar. Mă doare dar tac. Am defecte dar sunt deştept şi moral. Noroc că am timp să mă rog.

Vineri. Ce-am făcut vineri? Ca-n orice zi. Am început alergarea pe loc, treizeci de minute. Exerciţii cu sticle cu apă puse-ntr-o pungă rezistentă. Ca la sala de sport când alergam pe pista verde pe care am amenajat-o sau fugeam prin parcul oraşului.

Emoţiile trăite nu mi le poate lua nici procurorul, nici DNA-ul. Lucrez la un proiect pentru oraş, treizeci de capitole ample. Oraşul o să renască. Duminică dimineaţa, soare, fără cafea la Pressco, fără slujba religioasă de la catedrală, fără mama şi prietenii mei la masă.

Prin creşterea natalităţii începem renaşterea în Oraş, păstrăm în limite minime taxele, impozitele, eficientizăm energetic locuinţele şi dăm şapte ani scutiri de taxe, decontaminăm terenurile şi dăm cincisprezece ani scutiri de taxe, clădirile neconforme şi terenurile nefolosite, nesalubrizate vor fi suprataxate. Direcţiile de venituri îşi vor deschide sedii în cartiere pentru o relaţie directă cu cetăţenii, revoluţionăm transportul, facem Oraşul – mobil cu piste de biciclete, o reţea întreagă. Azi am primit un coleg în cameră. Nu-i urăsc pe ticăloşii care m-au închis aici. Înscenarea asta. Prioritatea rămâne proiectul meu, pistele, taxele, impozitele. La prânz plimbarea prin ţarc, soarele se strecoară prin gaura de la copertină. Când văd soarele – văd oraşul.

O zi tristă. Un recidivist pleacă. M-a făcut să zâmbesc cu poveştile lui, alt hoţ s-a dus. Mi-a spus Iosif cu accentul lui unguresc şi cu simţul de observaţie ascuţit. Mă adaptez. Aici suntem egali. Am găsit oameni de calitate nu ca ăia cu mofturi şi averi din Oraş.

Celula lui Molete se scufundă în întuneric. Se luminează fundul scenei. Poporul Bobo (voci)