Poeme

En train de…

Se gândise ce-i și cu moartea asta…
da, bănuise că-i prea tânăr pentru
tematica sumbră, prea zvelt în felul
său pre-scund, încolonat organicește
ca la carte pe coloana sa parcă
meșterită pentru varii poveri… da,
se’ndoise chiar de veridicitatea morbidă
prea timpurie a acestui poem, dar totuși:
ce-i și cu moartea asta, ia seamă: la singular?!
De ce nu morți, mai multe ca să poa’ să
aleagă, să aibă măcar impresia unui choisir
cât să-i ajungă o viață… ehei, măcar aia
rămășiță-rămasă?
Vă dați seama: un laur de merit, unul aproape
sportiv pentru alegerile inter-morți animatoare,
ușor mortale dar niciodat’ fatidice de tot, o
coroană din cele care mai de care: venetice,
autohton-stăruitoare, voinice chiar, sau în retragere
temătoare, da’ un laurus nobilis, cu partea verde a
adjectivului determinat de demonstrativ en
plein air, făclie ce mai… fala imortalității că-s
toate purtate ca chezași de viață vie,
că sunt perene și la vedere!

Chestiune rezolvată, oftă stingându-se accidental
făcând tocmai tranziția înaltă de la unul spre un
altul fără fir și făr’ de plasă.

De pe o zi pe alta

Mai facem – neică – umbră un an? Hai, vedea-te-aș zicând
ceva, hai, omule, că tu ești smintitul geniu al satului, tu
primus inter pares pare-se că ești cam abătut, cam fără
de har și hram dumnezeiesc conceput să pară propriu al
tău să arate a preconceput.
O să avem ș’acu’ umbra – că veni vorba – unor feline de
dimensiuni, tigri, mânca-ți-aș, dacă nu… măcar a unor mâțe
mâncăcioase, că pe peretele din spate al acelei ultime rațiuni
tot o să lăsăm în etern treacăt ditamai urme… zi, neică, în
toată această umbrită radiografie tenebroasă o să ni se vadă
și coloana nevertebrat-vertebrală?
Uite – îți promit – ce bine’mi vine, cât de facil: dacă trecem
țanțoși și peste anul ăst’ care vine cu huruiala unui mărfar
rănit între șine și căutând scăparea deraiat-muribundă într-un
lan de neplantate grâne, dacă răzbim ș’acu, neică… te conving
că nu mai suntem nimeni și nimic, că vom rămâne în pofida
unei orânduiri galactico-telurice nimicinde, și contra vrerii
semenilor pitici umflați-giganți în vise: vom stărui în ființă
totuși. Câteva mârâieli zdravene statice – ciocănitori nu
numai ruse, și mai dă-o în mă-sa de mania noastră de a fi/
de a avea umbre! – pe banda magnetică a lumii.