***
o poezie adevărată, una singură,
să plângă și vulturii de pe cadavre,
una singură, ar putea limpezi apa asta
urâtă și neagră în care ne îmbăiem
după crima fiecărei zile, o poezie
care să umple cu viață ochiul galben
al copilului cu membre și burtă de păianjen,
cu țeasta imensă prăbușită-n țărână,
o poezie-miracol, vindecătoare,
așa ceva nu există, există doar poezia
înflorind ca o rană în piept, operație
fără anestezie, să nu ne simțim prefăcuți,
să nu ne simțim niște gunoaie, asta e tot
ce contează, tot ce ne mai poate salva.
***
am scris atâta poezie proastă
încât am devenit nefrecventabil
oricât m-aş strădui să arăt că
lumina trece uneori şi prin mine
noaptea îmi pun craniul pe masă
şi scheletul decapitat pluteşte
prin apartament lovindu-se-ncet de
pereţi de tavan şi ferestre sunând
ca nişte clopoţei de vânt în timp ce
sângele meu desenează un cord
care bate violent într-un creier
***
dacă le execuţi repede, scurt,
cum îşi înghesuie unii credincioşi
crucile în coșul pieptului,
poţi să faci chiar şi 50 de abdomene,
după un timp chiar și 100,
ăsta e un gând liniştitor
când ţi se spune „uite ce burtă
ai făcut de la bere”, toată
viaţa ai ştiut că eşti mai bun
decât laşi să se vadă, că
ascunzi o virtute latentă,
iar asta te încălzeşte,
te ridică ușor de la pământ,
îți acoperă chipul cu un strat
fin de ceară, te luminează,
te face mai priceput
în fața oglinzii, un interpret
mai iscusit al artei tale
de muribund care n-a
debutat încă în viață, deși
ar putea să o facă oricând,
într-un mod strălucit
***
în cărțile de știință
scrie că omul nu poate trăi
la mai mult de 5000 de metri altitudine
dar cei din la rinconada trăiesc la 5300
lucrează într-o mină ilegală scot aur din anzi
deasupra lor nu e dumnezeu ci bella durmiente
ghețarul care i-ar putea rade de pe munte cu tot
cu coșmeliile lor neîncălzite și fără apă
ar fi poate mai bine așa
30 de zile la rând ei sapă fără a primi vreun ban
în a 31-a zi au voie să păstreze orice găsesc
doar că atunci sunt trimiși unde nu e nimic
ei sunt sclavii din la rinconada
supraoamenii care trăiesc la 5300 de metri altitudine
iadul poate fi uneori foarte aproape de cer
Poeme din volumul „Dribling” aflat în pregătire
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu