Poèmes de Stéphane Chaumet/ Poeme de Stéphane Chaumet

(din volumul „Le hazard et la perte”/ „Hazardul și pierderea”)

on se regarde comme deux acrobates
qui loupent leurs mains en vol
et oublient que leur filet
n’est plus qu’un trou

on voudrait juste que ce soit comme dans les rêves
se réveiller avant le bout de la chute

mais il y a des cauchemars qui se déroulent
dans le ventre
et on ne sait pas comment y mettre fin

***

ne privim ca doi acrobați
ce nu se prind de mâini în zbor
și uită că din plasa de siguranță
a mai rămas doar un gol imens

am vrea să se întâmple ca în vis
să ne trezim înainte de cădere

există însă coșmaruri ce se petrec
ascunse-n pântec
și nu știm cum să le sfârșim

tu romps et la rupture te fait mal
tu quittes et la perte te déchire
la confusion te gagne mais tu sais le pas
en arrière impossible

un temps dérive
ton sol et tes murs craquent
un monde cède mais ne s’efface

les blessures laissent des cicatrices
et les joies
que laissent-elles?

***

te desparți și despărțirea te doare
părăsești și pierderea te destramă
te cuprinde confuzia dar știi
că nu te poți întoarce

timp în derivă
podeaua și pereții ți se despică
o lumese predă dar nu dispare

rănile lasă cicatrici
iar bucuriile
ce lasă-n urma lor?

nous avons tous du passé vivant
et du passé mort

il n’ya pas d’enfance qui ne soit blessure

pourquoi ce besoin de s’inventer
que nous étions heureux?

de nos défaites reste le leurre de la nostalgie

***

toți avem trecut viu
și trecut mort

nu există copilărie care să nu fie o rană

de unde atunci nevoiade a născoci
că am fost fericiți?

din tot ce ne-a înfrânt păstrăm doar amăgirea nostalgiei

tu as pris la route
ta famille ignore si tu es mort ou vivant
peut-être préfèrent-t-ils croire à ton abandon
ou que tu te caches dans la honte et le silence
personne ici ne sait qui tu es d’où tu viens
personne ne s’y intéresse
ils ont donné à ton cadavre sa dernière trace d’humanité
et gravé avec un bout de bois
deux lettres dans une couche de ciment
N.N.
peut-être au cœur de la nuit une mère ou une sœur
t’appelle
peut-être es-tu de ceux qu’après leur mort
personne ne nommera

***
ai plecat la drum
familia nu știe dacă ești mort sau viu
poate preferă să creadă că i-ai abandonat
sau că te ascunzi în dizgrațieși tăcere
aici nu știe nimeni cine ești de unde vii
și nimeni nu întreabă
cadavrul ți l-au miruit cu cea din urmă spoială de umanitate
și-au scrijelit c-un retevei din lemn
pe patul de ciment doar două litere
N.N.
poate că în miez de noapte o mamă sau o soră
îți rostesc numele
poate că ești dintre acei ce după moarte
nicicând nu vor mai fi numiți

(din volumul „Les cimetières engloutis”/ „Cimitirele scufundate”)

Cargaison d’enfants à qui on viole l’esprit
geôliers hurlant leur peur de la vie dans les bouches d’une foule survoltée
kamikazes à qui on bourre le crâne d’explosifs
âmes mendiantes qui geignent comme des gonds rouillées comme des chiens qu’on caillasse en hiver
et ceux qui présentent leur excrément comme des friandises – mais quand l’âme a faim elle mange de tout
et cette mitraille d’angélisme qui refuse d’avoir des ennemis et comptabilise les victimes
et ceux qui se fusillent dans le miroir
et cette parade teigneuse ce boucan des vertus qui envenime pour le bien des empires

Sauvé celui qui aura appris à nager
sauvé celui qui aura l’audace de sa voix
sauvé qui saura où en lui est sa guerre

***

O-ncărcătură de copii cu sufletele siluite
temniceri urlându-și frica de viață prin gurile unei mulțimi electrizate
kamikaze cu creierul umplut de explozibil
suflete cerșetoare gemând ca niște balamale ruginite ori precum câinii alungați cu pietre iarna
și acei ce își prezintă excrementele drept bomboane – dar sufletul flămând nu alege ce mănâncă
și această mitralieră îngerească ce refuză să-și recunoască dușmanii dar își contabilizează victimele
și cei ce se împușcă în oglindă
și această paradă grosolană această hărmălaie a virtuților ce se-ntețește pentru binele imperiilor

mântuit acela ce s-o deprinde a înota
mântuit acela atât de cutezător precum îi este glasul
mântuit acela ce va ști unde în sine îi este războirea

los muertos del futuro
José Carlos Becerra

des fleurs mutantes envahissent les sols un ours bascule d’une fenêtre sa patte sur une poupée aux yeux crevés de rouille d’énormes escargots rampent dans un lit traînent des matelas comme des mares viviers à virus sur les toits troués se balancent des singes phosphorescents un hibou sur un poteau veille des cerfs aux ramures d’acier brament dans un hall des sangliers s’amusent à défoncer des hangars des aluines percent l’asphalte les herbes le grignotent comme des vers des lièvres forniquent dans les rues parmi les restes de plastiques batteries câbles ferrites en lent processus de décomposition des chats par centaine font le siège dans une galerie qui fut sans doute o des jardins devenus impénétrables sauf aux insectes et rongeurs les voûtes d’un temple se couvrent de chauves-souris et d’araignées plus tenaces que la foi qui l’a bâti des guêpes bourdonnent autour d’un os temporal des œufs d’oiseaux patientent dans une carcasse de péniche des plantes araliacées enserrent les gratte-ciels un loup dresse l’oreille au bord d’un ravin

et la neige cycliquement sur tout ça et la hargne du soleil
et rien ni personne pour pleurer l’absence des hommes

morții viitorului
José Carlos Becerra

flori mutante invadează pământul printr-o fereastră un urs își scoboară laba asupra unei păpuși cu ochii mâncați de rugină melci enormi trag după ei din greu saltele ca pe niște bălți crescătorii de viruși maimuțe fosforescente se leagănă atârnate de tavanele perforate cocoțată pe un stâlpo bufniță veghează cerbi cu coarne de oțel boncăluiesc într-un vestibul porci mistreți se distrează spărgând hangarele năpădite de tufele de pelin penetrează asfaltul iarba îl roade ca viermii iepurii fornică pe străzi printre deșeuri de plastic baterii resturi din ferită într-un proces lent de descompunere sute de pisici asediază o galerie cândva fără îndoială comercială grădini devenite impenetrabile mai puțin pentru insecte și rozătoare bolțile unui templu sunt acoperite de lilieci și păienjeni mai tenace decât credința care l-a zidit viespile zumzăie în jurul unui os temporal niște ouă de păsări așteaptă într-o carcasă de barjă plante araliacee năpădesc zgârie-norii un lup își ciulește urechea la marginea unei prăpăstii

și peste toate acestea se năpustesc ciclic zăpada și furia soarelui
și nimeni și nimic care să deplore absența oamenilor

je parcours les cimetières engloutis et pagaie seul sur cette eau morte
entre des fleurs décomposées où la nuit réverbère son huile
entre les grands ifs faisant fi des vanités
entre l’amnésie flottante et les mousses éclipsant les pierres
entre l’âme moisie des lieux de piété et d’abus
entre la puanteur des joies défuntes qui déguisaient vos jours
entre les bijoux de l’infamie arrachés des corps sans nom
entre l’os prostitué et les images du règne qui s’émiettent
je parcours les cimetières engloutis et cherche les yeux d’une femme

***

străbat cimitirele scufundate și vâslesc singur prin apa asta moartă
printre flori descompuse unde noaptea își reverberează uleiul
printre brazi înalți ce iau în râs vanitatea
printre amnezia plutitoare și spumele ce eclipsează pietrele
printre sufletul mucegăit al locurilor ce-au cunoscut sfințenia și silnicia
printre duhoarea bucuriilor defuncte ce vă deghizau zilele
printre bijuteriile infamiei smulse de pe trupuri fără nume
printre osul ce s-a prostituat și chipurile în destrămare ale împărăției
străbat cimitirele scufundate și caut ochii unei femei

je suis le couteau qui se cache
dans le sourire de l’enfant humilié
le trou que la nuit creuse dans l’insomnie
la respiration des asthmatiques
le miroir de la lépreuse
la dernière ombre du chien au milieu de la rue
cherchant sa mort de métal
le genou cassé à l’horizon de la frontière
la goutte d’acide qui tombe et ronge la langue
je suis le balbutiement de la langue rongée

***

sunt cuțitul ce se ascunde
în surâsul copilului umilit
groapa pe care o sapă noaptea în insomnie
respirația astmaticilor
oglinda leproasei
ultima umbră a câinelui în mijlocul străzii
căutându-și moartea de metal
genunchiul rupt la orizontul frontierei
picătura de acid ce cade și erodează limba
sunt bolborosirea limbii erodate

sur la route du retour
la tension affûte tes sens
tu cherches les bifurcations
où te perdre
où puisse encore éclore
un moment de splendeur

sur la route du retour
il pleut des oiseaux morts

***

pe drumul de întoarcere
încordarea îți ascute simțurile
cauți bifurcațiile
în care să te pierzi
unde ar putea încă să apară
o clipă de splendoare

pe drumul de întoarcere
plouă cu păsări moarte

a M.
j’ai bu le vide au goulot
tant ma soif était noire

et je nage
pour échapper au fourches
pour chercher les failles
pour saper les racines vieux réflexes mentaux
j’articule ma lenteur défie ma blessure
efface au noir mes traces

et j’ai tant nagé
qu’à la pointe de l’épuisement
là où se fend l’insomnie
là où se tend le nerf caché
où le masque se casse
où l’os brise le verre
où le sang récupère sa source
j’ai rencontré une femme
belle comme une forêt en feu

***
a M.

am băut vidul cu nesaț
atât de neagră îmi era setea

și înot
să scap de furci
să caut imperfecțiunile
să subminez rădăcinile vechilor reflexe mentale
îmi articulez lentoarea îmi sfidez propria rană
îmi acopăr cu negru urmele

și atât am înotat
încât la limita epuizării
acolo unde insomnia se frânge
acolo unde stă încordat nervul ascuns
unde masca se rupe
unde osul sparge cristalul
unde sângele se întoarce la izvoare
am întâlnit o femeie
frumoasă ca o pădure în flăcări

(din volumul „La traversée de l’errance”/ „Drumul rătăcirii”)

Une petite fille mord dans la mort
à belles dents
et son rire gourmand rit de la mort.
Son rire dit Vanité la vie
et haute sa valeur.
Une petite fille dit
Il est sans doute plus facile de mourir que de vivre
mais je ne vous le dirai pas le moment venu.
Une petite fille mord dans la mort
et chante son éloge de la vie
plus difficile que nos litanies d’apocalypses.
Elle dit Derrière la peur de la mort
se cache une peur de la vie.
Une petite fille qui mord dans la mort
dit Ta mort ne sera que le miroir de ta vie.
Dans la mort il n’y a plus de miroir.

***

O copilă mușcă din moarte
cu dinți frumoși
și râsul ei lacom râde de moarte.
Râsul ei zice Viața înseamnă vanitate
și are mare valoare
O copilă zice
Fără îndoială e mai ușor să mori decât să trăiești
dar când va veni momentul oricum n-o să vă spun.
O copilă mușcă din moarte
și își cântă elogiul pentru viață
mai dificil decât litaniile noastre apocaliptice.
Ea zice În spatele fricii de moarte
se ascunde frica de viață.
O copilă mușcă din moarte
zice Moartea nu-ți va fi altceva decât oglinda vieții.
În moarte nu mai există nicio oglindă.

Stéphane Chaumet (n. 1971, Dunkerque, Franța) este romancier, poet, editor, traducător și fotograf. A trăit în diverse țări din Europa, America Latină, Orientul Mijlociu și Asia. A publicat romanele: „Même pour ne pas vaincre” (Le Seuil)/ „Chiar pentru a nu învinge”; „Au bonheur des voiles” (Le Seuil)/ „Paradisul voalurilor”; „Les Marionnettes” (Le Seuil)/ „Marionetele”. Volumele de poeme: „Dans la nudité du temps” (L’Oreille du Loup)/ „În goliciunea timpului”; „Urbaines miniatures” (L’Oreille du Loup)/ „Urbane miniaturi”; „La traversée de l’errance” (La Cabra)/ „Drumul rătăcirii”; „Les cimetières engloutis” (Al Manar)/ „Cimitirele scufundate”; „Fentes” (Al Manar)/ „Fisuri”; „Le hasard et la perte” (Al Manar)/ „Hazardul și pierderea”; „Insomnia” (Dernier Télégramme). Și o carte de fotografii: „L’hôte, l’autre/Elhuésped. Fotos de Siria antes de la guerra” (Uniediciones)/ „Oaspetele, celălalt. Fotografii din Siria dinainte de război”. A tradus în franceză diverși poeți latino-americani și spanioli contemporani, de asemenea pe poeta germană Hilde Domin și pe poeta persană Forough Farrokhzad.