Nr. 201 Semnal editorial

Semnal editorial: „Game. Poeme de după eclipsă” de Daniel Pișcu

Reach content for Google search „Daniel Piscu”



La Editura CDPL a apărut cea de a doua ediție a volumului de poeme „Game. Poeme de după eclipsă” de Daniel Pișcu.


Gama mea

SInoptică hartă a lumii:
DOage încă lipsesc, iată
REzultatul la care-am ajuns.
MImând-o, mie-mi lipsește aceea că
FAsciculele mele, ca
SOLdat în armata poeziei,
LAuri nu știu dacă au strâns,
SIsif însă am fost.

Judecați-mă singuri!


DANIEL PIŞCU s-a născut la 20 iunie 1954 în oraşul Lupeni şi a copilărit la Rîu Alb (Haţeg, judeţul Hunedoara). Origini paternale în oraşul Zărneşti- Braşov. Absolvent în 1979 al Facultăţii de Limba şi Literatura Română (secţia română-franceză), Universitatea Bucureşti. Profesor în judeţele Bacău, Braşov şi Iaşi, metodist la Casa de Cultură Rădăuţi, jud. Suceava, bibliotecar metodist la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”- Braşov.

A debutat în literatură cu poezie în revista „Amfiteatru” – 1978. Debut editorial în 1989, cu volumul „Aide-mémoire”, Ed. Litera, Bucureşti. Membru al Cenaclului de Luni.

A publicat poezie, proză, eseu, teatru, cronică literară în revistele literare din ţară. Prezent în antologii de poezie, în ţară şi în străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Membru PEN România.

Cărți: „Aide-mémoire”, poeme, Ed. Litera, Bucureşti, 1989 (prezentare de Nicolae Manolescu); „Scrisorile de acasă”, poeme, Ed. Vlasie, Piteşti, 1995 (premiul Uniunii Scriitorilor – Asociaţia Braşov, premiul USR la Festivalul Naţional de Poezie „George Coşbuc”, Bistriţa-Năsăud); „Titlul poemului este aforism”, poezie, Ed. Axa, Botoşani, 1997 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO); „Mă chemau păsările”, micro-roman (poveste de iubire), Ed. Augusta, Timişoara, 1999; „Game” (poeme de după eclipsă), Ed. Aula, Braşov, 2002 (premiul revistei on-line Tiuk!); „Cel mai mare roman al tuturor timpurilor”, roman, Ed. Aula, Braşov, 2002 (premiul revistei on-line Tiuk!); „A venit un iepuraş (Azi Isus a înviat!)”, carte pentru copii, Ed. Augusta, Timişoara, 2003; „Jucătorul de cărţi”, poeme, Ed. Vinea, Bucureşti, 2006; „Puţină adrenalină”, poeme, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2009; „Piaţa Sfatului/La-mele, eseuri”, Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2011; Poemul lui Nokia, poeme, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013; Per amorem, poeme, Ed. Charmides, Bistrița, 2014; „Halucinogene”, poeme, Ed. Casa de Pariuri Literare, București, 2018; „Haide – memorie!”, poeme, Ed. Casa de Pariuri Literare, București, 2019.

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Game. Poeme de după eclipsă” de Daniel Pișcu

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.