Neliniștitoare, incisive, deseori de o brutalitate șocantă, distopiile au anticipat multe dintre direcțiile politice radicale de care, din păcate, istoria omenirii nu a dus lipsă. În secolul al XX-lea, probabil că exemplul cel mai citat este romanul lui George Orwell „1984”, apărut în 1949. Povestea lui Orwell a anticipat regimurile dictatoriale comuniste din estul Europei, cu întregul lor instrumentar malefic şi, mai mult decât atât, metafora Big Brother-ului orwellian este mai actuală ca oricând în aceste timpuri ale high-tech-ului intruziv.
În 2015, scriitorul algerian Boualem Sansal a publicat un roman distopic numit „2084. La fin du monde”/ „2084. Sfârșitul lumii”, care a obținut Marele Premiu al Academiei Franceze. Titlul, în mod evident, trimite la romanul lui Orwell din 1949. Cu toate astea, subiectul, centrat pe ravagiile pe care religia le provoacă dacă e folosită ca armă politică, îl apropie de un alt scriitor, specialist, de asemenea, în utopii, și anume de Michel Houellebecq, care, tot în 2015, a publicat „Soumission”/„Supunere”, roman care a provocat, la data apariției, multe controverse. În traducere românească, ambele au apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei” (coordonată de Denisa Comănescu) – „2084. Sfârșitul lumii” în traducerea lui Doru Mareș, iar „Supunere” în traducerea lui Daniel Nicolescu.
„2084. La fin du monde” este, de asemenea, și un roman-parabolă, ceea ce-l apropie de operele a doi alți mari scriitori: Ismail Kadare și Cinghiz Aitmatov. Să vedem, însă, despre ce este vorba în romanul lui Boualem Sansal.
Povestea este plasată într-un viitor incert, într-un spațiu al terorii numit Abistan. Acolo, un tânăr pe nume Ati, trimis într-un sanatoriu din munții Oua pentru a se vindeca de tuberculoză, este bântuit de gânduri care, dacă ar fi fost aflate de conducerea Abistanului, i-ar fi adus condamnarea la moarte. Gândurile lui Abi sunt eretice, sfidează regulile impuse de Dreapta Frăție, organizația religioasă care conduce Abistanul și care supraveghează cele mai intime gânduri ale abistanezilor. Pentru Ati, în acest sanatoriu începe drumul spre „pierzanie”, un drum al îndoielilor şi al contestării. Acolo el are „revelaţia realităţii profunde a condiţionării care făcea din el şi din fiecare o maşinărie mărginită şi mândră de propria condiţie”.
La începutul acestui text, am menționat, nu întâmplător, numele lui George Orwell. Încă din primele pagini, Boualem Sansal strecoară o aluzie mai mult decât transparentă la romanul „1984”:
„Într-o zi, cineva scrisese ceva într-un colț al unui portret al lui Abi. Un cuvânt de neînțeles, mâzgălit într-o limbă necunoscută, o scriere străveche, de dinainte de cel dintâi Război Sfânt. Oamenii nu au fost numai intrigați, dar se și așteptau să urmeze un mare eveniment. După care a apărut zvonul că acel cuvânt fusese tradus în biroul cifrurilor din subordinea Aparatului: în abilimbă (limba oficială a Abistanului o limbă artificială, săracă, simplificată, lipsită de cuvinte complexe, lungi, cu nume stupide, formate din cel mult trei litere – n.m.), misteriosul înscris se citea în felul următor: «Bigaye vă privește». Ceea ce nu însemna nimic, dar cuvântul era sonor, chiar simpatic, așa că a fost deîndată adoptat de popor…”.
Lumea din „2084…” este una postapocaliptică, plină de ruine, apărută după un lung război, numit „sfânt”, război dus împotriva unor duşmani despre care nu se cunosc prea multe, în afara faptului că au fost contestatari ai dreptei credinţe. Din punct de vedere politic şi religios, nu există libertate, nu există alternative. Abistanul este controlat de câţiva lideri religioşi (Onorabilii şi Sectarii Dreptei Frăţii), iar poporul abistanez, victimă a unui aparat represiv nemilos, pare a fi format din nişte fiinţe total lipsite de personalitate, asemănătoare mankurţilor imaginaţi de Cinghiz Aitmatov. Există un singur Dumnezeu adevărat, Yölah, iar Abi este profetul său. Miliţiile religioase, Credincioşii Justiţiari Benevoli şi regşii – fiinţe legendare, „reputaţi maeştri ai invizibilităţii, ubicuităţii şi telepatiei” – au grijă ca gândurile drept-credincioşilor să nu derapeze, să nu uite nici un moment de Yölah şi de profetul său, Abi. Pentru asta, în afara timpului de rugăciune, minţile lor trebuie să fie ocupate cu rumegarea unor maxime de tipul: „Supunerea e credinţă, iar credinţa, adevăr” sau: „Îi aparţinem lui Yölah şi ascultăm de Abi”.
În ceea ce-l privește pe Ati, odată întors în orașul său natal, deși este privit ca un erou, căci Yölah l-a protejat atât la sanatoriu, cât şi pe dificilul drum de întoarcere, nu se mulțumește cu un trai linișit. Revelația avută în izolarea din sanatoriu nu-i dă pace. Începe să studieze abilimba, dar și să devină curios în privința lumii din afara Abistanului (lume a cărui existență era negată de autorități). Pornește într-o călătorie periculoasă, încercând să-l găsească pe arheologul Nas, care a descoperit un sat total diferit de cele ale Abistanului, plin de lucruri nemaivăzute, care ţin de o istorie diferită, interzisă.
Direct și puternic, mesajul romanului semnat de Boualem Sansal răzbate din fiecare pagină a cărții: religia este cea mai puternică armă de manipulare cunoscută de omenire. În numele ei s-au comis crime atroce, în numele ei servitutea a fost împinsă până la negare de sine. Pentru ca să nu existe nici o urmă de îndoială, romanul are următorul motto: „Poate că religia te face să-l iubești pe Dumnezeu, însă nimic nu are mai multă forță decât ea în a te face să detești omul și să urăști omenirea”.
Boualem Sansal, „2084. Sfârșitul lumii”, traducere de Doru Mareș, Colecția „Raftul Denisei” (coordonată de Denisa Comănescu), Editura Humanitas Fiction, București, 2016, 248 p.
Scrie un comentariu