Mi-e dor de Traian Ungureanu analistul de fotbal. Nu cred că am citit vreodată analize mai fine, mai perspicace, mai vizionare, dacă vreți, decît ale sale. Acum, cînd încercăm să dinamizăm blogul revistei noastre „Látó” cu postări despre Campionatul European, ar fi bine dacă l-am avea alături.
Mi-e dor și de Péter Esterházy. Nimeni nu știa să vorbească cu un umor nedisimulat despre fotbal așa cum știa să vorbească el. Cu acea nonșalanță aristocratică ce fusese caracteristică și conului Alecu. Cu acea empatie care spune că Strauss și Mozart sînt din același bloc, dar dintr-o altă scară.
Mai ales acum, cînd fotbalul a devenit din nou un fel de icon politic și identitar, ar fi nevoie să se vorbească despre el ca despre o activitate umană frumoasă. Nici Ungureanu, nici Esterházy nu vorbeau despre fotbal cu încrîncenarea cu care strigă mulți pe stadioane. Niciodată nu mi-a plăcut gloata care scandează; întotdeauna am adorat fotbalul.
Esterházy a jucat și fotbal, unul dintre frații săi fiind un fotbalist de mare clasă. Sînt unii care fac arta fotbalului și alții care trăiesc această artă prin cuvinte. Mi-e dor de cei care, ca Fănuș Neagu, au văzut în fotbal mai mult decît mușchi, profit și transpirație.
Scrie un comentariu