„Cazul tovarășului Tulaev” de Victor Serge (fragment)

Vă prezentăm un fragment din romanul în curs de apariție la Editura Corint, în colecția „Clasici ai Literaturii Universale”, „Cazul tovarășului Tulaev” de Victor Serge (traducere de Doru Mareș).

*

O sală albă, goală ca un cer înghețat, cu tavanul înalt, fără alt ornament decât portretul în mărime mai mare decât cea naturală al lui Vladimir Ilici, cu șapcă și mâinile în buzunare, stând în picioare în curtea Kremlinului. La cât de vastă era acea sală, lui Kondratiev i s-a părut la început absolut goală, dar, din spatele mesei din fund, din unghiul cel mai alb, cel mai gol, cel mai solitar al acelei solitudini închise și goale, cineva s-a ridicat, a lăsat jos stiloul și și-a făcut apariția din vid; cineva a traversat covorul de un gri-deschis ca al unei zăpezi voalate, cineva a venit și l-a luat în brațe pe Kondratiev, cu o scuturătură afectuoasă, cineva, El, conducătorul, prietenul de altădată – chiar să fi fost real?

— Bună ziua, Ivan, ce mai faci?

Realul a trecut peste stupoarea realului. Kondratiev a strâns cele două mâini întinse, îndelung, lacrimi adevărate se adunau, calde, apoi se uscau instantaneu sub pleoape, și-n gât i se ridicase un nod. Era electrizat de sclipirea unei imense bucurii:

— Dar tu, Iosif?… Tu… Sunt fericit să te văd… Ce tânăr ești…

Părul, ca o perie cenușie, îi rămăsese la fel de puternic: fruntea înaltă, traversată de riduri, ochii mici, roșii, mustața stufoasă cuprindeau o încărcătură de viață atât de compactă, încât omul din carne și oase dădea peste cap imaginea din nenumăratele lui portrete. Surâdea, iar surâsul îi desena riduri în jurul nasului, pe sub pleoape, și o căldură liniștitoare emana din el – chiar să fi fost un om bun, în realitate? –, dar cum de nu-l consumaseră toate acele drame tenebroase, acele procese, acele sentințe îngrozitoare examinate în Biroul Politic?

— Și tu, Vania, i-a zis (da, vocea îi era neschimbată), te ții bine, n-ai prea îmbătrânit.

S-au uitat unul la altul destinși. Ce de ani au trecut, măi bătrâne! Praga, Londra, Cracovia, e ceva de atunci, cămăruța din Cracovia unde au discutat înverșunat, o seară-ntreagă, despre exproprierile din Caucaz, după care s-au dus să bea o bere într-un Keller, de sub bolțile romane, de sub clădirea unei mănăstiri… Cortegiile din 1917, congresele, campania din Polonia, primăriile orășelelor cucerite, în care ploșnițele ne devorau consiliile revoluționare istovite. O asemenea mulțime de amintiri se trezea în ei, încât niciuna nu reușea să se impună: toate prezente, dar mute, șterse pentru a reface, dincolo de orice expresie, o prietenie străină de cuvinte. Conducătorul își căuta pipa în buzunarul bluzonului din pânză groasă. Au luat-o împreună pe covor, către geamurile înalte din fundul încăperii, traversând spațiul alb…

*

Astfel trebuie să fi fost hoinarii din taigaua de pe Verhniaia Angara, Vitim, Chara, Zolotaya Dolina, Valea Aurului. Aceștia se iau după urmele invizibile ale animalelor pădurii, ghicesc vijeliile, se tem de urs, îl tutuiesc ca pe un frate mai mare pe care e mai cuminte să‑l respecți. Ei sunt cei care aduc pe tejghelele din singurătate blănuri argintii și pungi din piele doldora de grăunțe de aur pentru tezaurul de război al republicii socialiste. Un funcționar mărunt și tăcut, fiindcă și‑a pierdut obișnuința cuvintelor, care locuiește singur cu nevasta, câinele, pistolul lui mitralieră și păsările cerului, într‑o izbă din trunchiuri mari și înnegrite, cântărește grăunțele de aur, numără rublele, vinde votcă, chibrituri, praf de pușcă, tutun, prețioasa sticlă goală, trece cantitatea în carnetul de muncă al echipei cooperative a căutătorilor de aur. Dă zâmbind pe gât un pahar de rachiu, încheie calculul și‑i spune omului din taiga: „Nu ajunge, tovarășe. Nu ai îndeplinit decât 92% din sarcina prevăzută de planul de producție… Nu merge așa. Vino‑ți în fire sau n‑am să‑ți mai pot vinde alcool…” Apoi, cu glas stins, adaugă: „Palmira, adu‑ne ceai…” Fiindcă pe nevastă‑sa o cheamă Palmira, însă el nu știe că e numele unei minunate cetăți dispărute într‑o altă lume, sub nisipuri, sub palmieri, sub soare… Acești vânători, prospectori, spălători de aur, tineri geologi, ingineri iakuți, buriați, mongoli, tunguzi, oriați, velikoruși de prin capitale, tineri comuniști, membri de partid, inițiați în vrăjile șamanilor, acești comis‑voiajori pe jumătate nebuni de‑atâta singurătate, nevestele lor, micii iakuți din bordeiele pierdute, care se vând prin unghere întunecoase pentru o mână de grâne ori câteva țigări, controlorii de la trust, pândiți de puști cu țeava retezată, ingineri care cunosc ultimele statistici din Transvaal și noile metode de foraj hidraulic pentru exploatarea zăcămintelor aurifere profunde, toți, toți trăiesc o viață magnifică sub dublul semn al Planului și al nopților scânteietoare, în avangarda oamenilor porniți spre‑nainte, numai ei ochi în ochi cu Calea Lactee! Preambulul Raportului despre emulația socialistă și sabotaj la zăcămintele de aur din Zolotaya Dolina cuprindea următoarele rânduri: „…Cum spunea cândva marele nostru tovarăș Tulaev, asasinat prin trădare de teroriști troțkisto‑fasciști aflați în serviciul imperialismului mondial, muncitorii de la exploatările de aur alcătuiesc un contingent de elită al avangardei socialiste. Și înving și Wall Street, și City exact cu armele capitalismului…” Ah, Tulaev, imbecilul ăla umflat, și pisălogeala procurorilor beți de josnicie… E o platitudine să zici „pentru aur”, și totuși e adevărat… Vânturile înghețate ale Nordului rostogolesc către acea regiune nori vineții, încărcați de zăpadă. În spatele lor, albul acoperă universul devenit un soi de neant. Înaintea lor fug o mulțime de păsări care acoperă cerul. În amurg, anumite zboruri din depărtări ale unor păsări albe desfășoară pe‑ncetul, printre nori, gingași șerpi auriți. Planul trebuie îndeplinit înainte de venirea iernii.

*

Victor Serge, autor clasic rus, este pentru prima oară tradus în românește. A scris în franceză (provenea din părinți emigranți politici ruși în Belgia, dar a trăit și în Spania, Austria, Franța, un timp mai îndelungat, Rusia și Mexic) și are o poveste de viață fascinantă. A fost libertarianist, anarhist, marxist revoluționar, anti-bolșevic, anti-stalinist, a colaborat cu Troțki, s-a certat cu Troțki, a suferit diferite încarcerări, și scris foarte mult.