Andrei Mocuța: „Cel mai mult m-au influențat doi scriitori americani: J. D. Salinger și Richard Brautigan”

Începând cu nr. 324-325, vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitorul Andrei Mocuța. (Literomania)

1. Ce citiți în aceste zile?

Citesc o carte apărută extrem de recent la Editura Polirom: „Povestiri din Orient” de Grete Tartler. Este un volum de amintiri proprii îmbinat cu elemente de cultură și civilizație din lumea mediteraneeană și Levant, dar și din Africa, Persia/Iran, India, China. Și chiar și câteva popasuri europene. Nu am văzut încă Orientul, dar poveștile doamnei Grete Tartler cu siguranță mi-au deschis apetitul, avântul și curiozitatea, pentru că tot ceea ce notează și povestește dânsa în carnetul de însemnări se conturează după o anumită strategie, simplă şi pragmatică: e conştientă de importanţa detaliilor, a amănuntelor banale şi ştie că ele fac diferenţa. În paralel mai citesc un roman de debut intrigant, „Stadii” (apărut la Rocart), scris de brașoveanca Oana Paler din perspectiva unui bărbat. Un thriller bine ritmat cu elemente ale genului noir, care pe alocuri lasă senzația neprevăzutului prin situațiile tragi-comice din serialul „Fargo”. Nu pot să nu menționez și uriașul roman pe care tocmai l-am terminat, al autorului catalan Jaume Cabré, „Confiteor” (Pandora M, colecția Anansi). Romanul se remarcă prin construcția lui atentă și complexă până la cel mai infim detaliu, prin tranziția între planuri (chiar dacă îți ia câteva zeci de pagini până te obișnuiești cu ea), prin zecile de personaje (poate depășesc chiar suta, nu le-am numărat pe cele episodice și pasagere) și feluritele identități. O reflecție asupra esenței răului sub diferitele sale întruchipări, dar și o trecere rapidă prin istoria artei. Evident că pot găsi mici observații dacă sunt cusurgiu, dar ele țin mai degrabă de alegerea personală de a nu empatiza atât de mult cu unele subplanuri ale poveștii, fiindcă altfel cartea e tare bine scrisă. Una peste alta, mi-am petrecut o lună și jumătate frumoasă și plină de învățăminte în compania acestui mamut de 850 de pagini și aș mai fi continuat lectura încă pe atâta.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Sunt mai multe, în diferite etape. Cred că prima carte din copilărie care m-a mișcat până la lacrimi a fost „Micul prinț”. Este o lectură pe care o reiau periodic, o dată la 10 ani măcar, fiindcă ascunde lucruri și esențe care pot scăpa cu ușurință ochiului unui copil. Apoi, în liceu, m-a marcat profund romanul SF „Dune”, de Frank Herbert. Cred că e cartea care mi-a schimbat viața, modul de gândire și a aprins în mine dorința de a scrie. Mă bucur că noua lui ecranizare, dincolo de faptul că e cel mai bun film SF din toate timpurile, va apropia și mai mult cititorii de roman, dacă mai există încă oameni care nu au citit „Dune”.

3. Care este cartea care v-a influențat cel mai mult?

Nu aș putea alege o singură carte. Cel mai mult m-au influențat doi scriitori americani: J. D. Salinger și Richard Brautigan. Primului i-am dedicat o teză de doctorat și pe al doilea l-am tradus într-o primă antologie de versuri care îi apare în România: „Ilustrată din Chinatown” (Paralela 45). Influența lor se simte mai puțin în ultimele mele două volume publicate, unul de versuri: „contact” (Casa de pariuri literare, 2022) și romanul „Transfer” (Humanitas, 2023).

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

Spre rușinea mea, dar mai ales frustrarea, nu am reușit să duc la capăt lectura romanului „Frații Karamazov” de Dostoievski. Motivul e unul pueril: numele personajelor și diminutivele derivate din ele. La un moment dat nu le mai puteam disocia. Evident că vina este a mea și a lipsei mele de concentrare, nicidecum a autorului. A fost un moft de moment, recunosc. Dar am în plan chiar anul acesta tentativa de a-l duce la capăt, fiindcă sunt convins că romanul e mare de tot.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

„Micul prinț”, cărțile lui Salinger, volumele de versuri ale lui Petru M. Haș, un poet pe cât de talentat, pe atât de obscur. „Dune”, desigur. „Solaris” de Stanislaw Lem, o altă capodoperă a genului SF.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?

„Ulise” de James Joyce. Seria „Codul lui Da Vinci” de Dan Brown (chiar dacă e de la începutul secolului al XXI-lea). „Alchimistul” de Paulo Coelho. „Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald. „Pe drum” de Jack Kerouac. Trilogia „Marte” de Kim Stanley Robinson. „Ubik” de Philip K. Dick. „Cronicile marțiene” de Ray Bradbury. „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami. „Taina cea mare” deTomas Tranströmer. „Abatorul cinci” de Kurt Vonnegut. „Deșertul tătarilor” de Dino Buzzati.

7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

„Criptă pentru Boris Davidovici” de Danilo Kis. „Still Life with Woodpecker” de Tom Robbins. Cărțile lui Richard Brautigan (mai puțin „La pescuit de păstrăvi în America”, cea mai de succes, dar nu cea mai bună). „Picnic la marginea drumului” de frații Strugațki. „Leagănul pisicii” de Kurt Vonnegut. Opera poetică a lui Jack Spicer. „Ciberiada” și „Glasul Domnului” de Stanislaw Lem. „Noi semințe ale contemplării” de Thomas Merton. „Room to Dream” de David Lynch. Povestirile lui Slawomir Mrozek. „În viață” de Yu Hua.

8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

„În zahăr de pepene” de Richard Brautigan.

9. Care este cartea pe care ați recitit-o cel mai des?

Evident, „Dune”, și nu doar romanul, ci întreaga serie de 6 volume a lui Frank Herbert. Am citit-o inițial în limba română, apoi – când am avut acces – în engleză, să fie de 4-5 ori în total. Desigur, fără să pun la socoteală rebuturile lui Brian Herbert, fiul autorului, într-o tentativă lamentabilă de a exploata universul unic imaginat de tatăl său, printr-o serie de noi „romane” „Dune” scrise fără pic de talent, din rațiuni pur comerciale.

Foto de Ciprian Măceșaru

ANDREI MOCUȚA (n. 12.01.1985, Arad) e profesor de limba engleză-franceză și doctor în Filologie cu o teză despre J. D. Salinger. A publicat următoarele cărți: „Povestiri din adânci tinereți” (proză), Editura Cartea Românească, 2006; „Porcilator” (proză), Editura Brumar, 2009; „Trei povestiri” (proză), Editura Mirador, 2010; „Șercan” (proză), Editura Dacia, 2012; „Nu există cuvinte magice” (versuri), Editura Tracus Arte, 2013; „Portret al artistului in absentia. J.D. Salinger: o monografie”, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2015; Literatura (proză), Editura Tracus Arte, 2015. Volumul „Povestiri din adânci tinereți” a fost nominalizat la Premiul Național de debut al USR din 2006, iar „Literatura” a fost nominalizat la Premiul de proză al Galei Tinerilor Scriitori din România din 2016. A câștigat Premiul publicului la Turnirul de poezie al USR de la Balcic din 2015. Cele mai noi volume semnate de Andrei Mocuța sunt „contact” (Casa de pariuri literare, 2022) și romanul „Transfer” (Humanitas, 2023).