Cartea săptămânii Nr. 64

„Fratricizii” – un roman mistic şi alegoric




Nikos Kazantzakis a intrat, nu de puține ori, în conflict cu Biserica Ortodoxă Greacă, care ar fi luat în considerare chiar o eventuală excomunicare a prozatorului. Ce-i drept, romane ca „Ultima ispită a lui Hristos” sau „Hristos răstignit a doua oară” nu erau ușor de digerat de către conservatorii ortodocși, fie ei greci sau nu. Mai mult, simpatiile fățișe de stânga ale lui Kazantzakis nu au făcut, în acest context, decât să pună paie pe foc. Iată numai câteva motive pentru care opera lui a avut un ecou mai mare în afara granițelor Greciei decât în țara despre care a scris cu atâta patimă.

Pentru Kazantzakis, credința, fie ea în Dumnezeu sau în oameni, este rezultatul unui proces problematic, de conștiință, de luptă continuă cu sine însuși. În toate scrierile sale, această luptă este una dură, nemiloasă, care frânge vieți. Nici romanul „Fratricizii”, apărut postum, în 1963, nu face excepție.

Mai puțin cunoscut decât alte romane ale sale, „Fratricizii” a apărut într-o nouă ediție la Editura Humanitas Fiction (2017), în traducerea Alexandrei Medrea. Concentrat, vulcanic, intempestiv, aglomerat, romanul început în 1949, dar publicat, cum spuneam, abia în 1963, după moartea autorului, este, în fond, o parabolă despre viață și moarte, cu accente mistice. În paranteză fie spus, probabil că Nikos Kazantzakis este cel mai dostoievskian scriitor al secolului al XX-lea.

Încă din primele pagini, cititorul este introdus în povestea sătenilor din Kastelos, un sat din Epir (Kastelos este, trebuie menționat, un spațiu imaginat de autor, așa cum, de exemplu, și Faulkner a imaginat, la o scară mai mare și mai exactă, Yoknapatawpha). Ținutul este arid, stâncos, iar „sufletele care trăiau printre aceste pietre erau aspre și neprimitoare, la fel ca pietrele; munții, casele, oamenii, toți și toate erau de piatră dură” – descrierea amintește de un alt roman al lui Kazantzakis, „Hristos răstignit a doua oară”, cu care, de altfel, are multe în comun. Kastelos cade și el victimă Războiului Civil din Grecia, care a început imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și în care s-au confruntat două tabere: Armata Democratică a Greciei (comuniștii, bolșevicii) și armata guvernamentală (tradiționaliștii, regaliștii). Pentru Grecia, acest război a fost mult mai devastator decât războiul încheiat în 1945, prin capitularea Germaniei. A fost un război fratricid, cu multe victime, și ale cărui urme mai persistau chiar și în anii 1990.

Revenind la Kastelos, satul este devastat, la rându-i, de acest conflict fratricid: o parte dintre săteni s-au alăturat rebelilor (beretelor roșii, comuniștilor), refugiindu-se în munți, de unde atacau, în răstimpuri, furtunos, iar alții au rămas alături de armata care apăra valorile tradiționale ale Greciei, inclusiv credința ortodoxă (ei erau beretele negre). Indiferent de tabăra aleasă, oamenii se dovedeau duri, nemiloși: „…dorința de a ucide, cea mai veche pornire a omului, nu mai putea fi înfrânată. Cu toții aveau un vecin, un prieten, un frate pe care îl urau de ani de zile, așa, fără vreun motiv, uneori chiar fără să știe… Crima, veche patimă a omului, căpăta un înalt înțeles mistic, justificând vânătoarea fratricidă. Unii și-au pus beretă roșie pe frunte și au luat-o spre munți, alții, baricadați în sat, stăteau cu ochii țintă spre vârful muntelui, la Aitorahis, unde aveau tabăra rebelii; beretele roșii năvăleau urlând asupra satului, iar beretele negre luau cu asalt muntele, încăierându-se corp la corp, cu dulcea plăcere a uciderii fratelui de către frate”.

Personaj straniu, aproape un mistic, părintele Iannaros, preotul satului, este prins între cele două tabere. Iannaros este un personaj într-adevăr straniu, căci, deși preot ortodox, a fost adeptul, ba chiar conducătorul unei frății cu rădăcini păgâne, ai cărei membri erau numiți „anastenarides” și care, de Sfinții Constantin și Elena, dansau în jurul unui foc imens și pășeau apoi, extaziați, pe cărbunii aprinși. Părintele Iannaros este un devotat al lui Dumnezeu, dar nu unul fățarnic, nepăsător față de cei pe care îi păstorește, ci unul care suferă alături de cei de ale căror suflete are grijă. A trăit o vreme într-o mănăstire de pe muntele Athos, dar a preferat tihnei de acolo viața agitată și nesigură din mijlocul oamenilor. Asta, și nu alta – credea el – e calea lui Hristos: „– Am spus și o mai spun, adevăratul Hristos își urmează calea printre oameni, pătimește, e răstignit și învie printre oameni”; „– Căci Hristos nu stă pe tron deasupra norilor, nu; el suferă pe pământ, luptă alături de noi. Ascultând întreaga Săptămână Sfântă strigătul pătimirii lui Hristos, inimile se vor înmuia, pătrunse de milă”.

Speranța părintelui Iannaros este aceea că, în Săptămâna Mare, retrăind patimile lui Hristos, oamenii din Kastelos vor înceta lupta fratricidă. Ba chiar se vor împăca pentru a sărbători Învierea Celui care a pătimit pentru ei: „«Nu se poate», se gândea părintele Iannaros, «până și fiarele, lupii, șacalii, mistreții, fără să știe de ce și cum, se îmblânzesc în aceste zile sfinte; vântul suflă mai lin, în văzduh se aude vuietul unui glas plin de iubire, plin de durere, fiarele nu știu al cui e glasul, dar oamenii știu că e glasul lui Hristos”. Oamenii, însă, vor fi surzi la chemarea părintelui. Lupta fratricidă va continua, iar lupta din sufletul părintelui Iannaros va deveni mai aprigă, mai iute.

Mai mult, părintele Iannaros este pus în fața unei decizii care nu mai poate fi amânată. Trebuie să aleagă între rebeli și armată, între a-l sluji pe Hristos printre săteni sau a-l sluji pe Hristos printre rebeli. De altfel, grupul de rebeli din munți este condus de fiul părintelui Iannaros, ceea ce nu face decizia sa mai ușoară.

Într-o seară, părintele Iannaros adăpostește un preot tânăr, rănit în luptele fratricide. Tânărul preot îi spune un lucru tulburător, un secret. Fiind pus în situația de a alege, asemenea părintelui Iannaros, tânărul preot a hotărât să se alăture rebelilor. Justificarea sa este tulburătoare:

„– …Mesajul lui Hristos nu se mai face auzit, urmele lăsate de el pe pământ nu se mai văd, călcăm pe urmele țapului, care lasă noroi în urma pașilor lui Satan… Cuvintele lui Hristos au fost răstălmăcite. Fericiți cei mari și tari, căci a lor este împărăția pământului; fericiți cei înverșunați, căci ei vor moșteni lumea; fericiți cei lipsiți de milă; fericiți cei cu inima necurată; fericiți făcătorii de războaie. Iată cine sunt astăzi creștinii… Nu pot trăi fără certitudine, a repetat; sunt tare chinuit. Nu mă mai încredeam în trimișii lui Hristos pe pământ, pe de altă parte, suferința celor oprimați mă umplea de indignare. Spre cine să-mi întorc fața? Spre Hristos, în starea în care l-au adus episcopii? Spre cei care vor să înalțe o lume nouă, mai dreaptă, dar fără Hristos? M-am dus la biserică, m-am rugat, am postit, am strigat, l-am strigat în ajutor pe Dumnezeu, în zadar; Dumnezeu nu mi-a răspuns. De la o vreme, am înțeles: izolarea, rugăciunea nu erau calea cea adevărată; fusese cândva calea care ducea de la pământ la cer, dar acum nu mai era: ne îndepărtează de pământ, fără să ne apropie de cer… Rămânem atârnați în văzduh, la jumătate de drum. Să deschid o altă cale, îmi ziceam, trebuie să deschid; n-am reușit. N-am reușit, bâjbâiam, aidoma preasfinției tale, zadarnic, eram deznădăjduit”.

Dar care e marele secret, taina? Ea are legătură cu promisiunea făcută de Hristos apostolilor săi, și anume: „Când Duhul Sfânt va pogorî, trimis vouă de Tatăl ceresc, când va pogorî Duhul Adevărului, acela vă va conduce întru adevăr” (Ioan, 16:13). Nu vă voi dezvălui aici, însă, cine credea tânărul preot că ar fi Consolatorul, Paracletul, întruparea Duhului Sfânt.

Libertatea este cuvântul-cheie în romanul lui Kazantzakis. În lupta fratricidă, tocmai libertatea, pentru care se presupune că luptau ambele tabere, este batjocorită. Finalul romanului este unul dramatic – o odă, s-ar putea spune, dedicată libertății, dar și o critică acidă a inconștienței celor care se avântă într-o luptă în care viața semenilor nu mai valorează nimic. Relația lui Iannaros cu Dumnezeu este una atipică, sinceră și foarte personală, în care libertatea omului nu este îngrădită. Dimpotrivă, este o relație problematică, în care omul își cere dreptul de a înțelege de ce lucrurile se întâmplă într-un anume fel și nu într-altul. „Moarte celor care se împotrivesc libertății!” – strigă, la un moment dat, căpitanul rebelilor, Drakos, fiul părintelui Iannaros. Replica celui din urmă este usturătoare, iar critica indirectă a lui Kazantzakis la adresa roșilor ne pune pe gânduri, căci ce ar putea reprezenta ea decât reproșul cel de pe urmă adresat comuniștilor de către un fidel susținător? „– Cei care se împotrivesc libertății sunt oameni de felul tău, oameni care nu-i lasă pe alții să spună ce cred, a replicat părintele Iannaros… Asta-i libertatea pe care ne-o aduci?… Așadar, tirania? striga bătrânul, înălțând brațele spre cer. Tirania, violența și cnutul, ca să pregătiți calea libertății; nu, nu, așa ceva nu accept! Mă voi ridica, voi răscula contra voastră toate satele, strigând: Voi, tirani nedrepți, dușmani ai poporului, fiți blestemați!”

Deloc impresionant ca număr de pagini, „Fratricizii” este, în schimb, un roman dens, puternic, mistic, alegoric. Surprinde revolta omului prizonier într-o lume nedreaptă și crudă, din care Dumnezeu pare a se fi retras cu totul. Surprinde revolta celui care iubește dincolo de limitele umanului, dar care nu are nicio putere să-și salveze semenii de la o moarte absurdă și crudă. Surprinde revolta celui care crede, dar a cărui credință este neputincioasă în fața nedreptăților acestei lumi. Pentru Kazantzakis, ca și pentru părintele Iannaros, adevăratul Hristos a fost cel care a umblat printre oameni, a suferit alături de ei, a pătimit pentru ei, a murit și a înviat pentru ei. „Hristos – spune la un moment dat părintele Iannaros – e prințul celor nefericiți, nemulțumiți, flămânzi.”

 

Nikos Kazantzakis, „Fratricizii”, traducere din neogreacă și note de Alexandra Medrea, Colecția „Raftul Denisei”, Editura Humanitas Fiction, 2017

Prima pagină Rubrici Cartea săptămânii „Fratricizii” – un roman mistic şi alegoric

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu s-a născut în 1981, la Brașov. În 2017, a publicat volumul „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2022, a publicat, la Casa de Pariuri Literare, romanul „Și la început a fost întunericul”, roman nominalizat la cea de-a 37-a ediție a „Festival du premier roman de Chambéry”. De asemenea, a fost nominalizat la Concursul de dramaturgie UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”, cu piesa „Ziua în care m-am hotărât să uit totul”. Din 2017 până în prezent, este editor coordonator, împreună cu Adina Dinițoiu, al platformei culturale online Literomania.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.