Când ninge în Ciclade

Femeia care conduce taxiul ar vrea să vorbească mai mult, dar nu reușește. Limba engleză a supărat-o dintotdeauna, pur și simplu nu se prinde de ea. Dar are grijă de noi, e șoferiță experimentată, doar știe străzile astea înguste de pe insulă și cu ochii închiși. Uite, e totul vopsit din nou an de an, în alb și albastru, pentru turiști. Înainte, insula nu era așa căutată, dar de vreo doi-trei ani, vin tot mai mulți străini pe aici. La început erau doi taximetriști tot anul, ea și prietenul ei bun din copilărie, amândoi pricepuți să își facă loc pe drumurile șerpuinde, că doar s-au născut aici. Acum, pe timpul verii, au mai apărut doi șoferi de taxi, ca să acopere nevoile turiștilor, dar sunt leneși, iarna nu mai muncesc, doar beau cafele. Apoi se întreabă de ce ea câștigă mai mult și e mai căutată.

Urcăm pe serpentine, tot mai sus, spre moara de vânt și spre biserică. Sătucul principal al insulei nu este în port, ca prin alte părți, ci în vârf. Îl vedem, parcă e pictat, în lumina apusului, cu marea tot mai departe de picioarele noastre. Mi se pare ciudat să ai marea la picioare, dar să fugi de ea spre înălțimi, deși te înconjoară din toate părțile. Șoferița ne asigură că marea e mult mai frumoasă dacă o privești de departe.

Citește și Acesta e cel mai frumos loc din Ciclade

Sus e cel mai bun restaurant. Grecoaica claxonează localnicii, se salută cu rude apărute din vreme în vreme pe marginea drumului, în timp ce ne enumeră felurile de mâncare tipice, pe care nu le vom găsi pe alte insule, așa că neapărat să le încercăm. Năzdrăvanii mei chiuie, le e prea foame. Visează la souflaki cu cartofi prăjiți și plăcinte dulci.

Cu cât ne îndepărtăm de port, cu atât e mai liniște, chiar dacă pe drum e aglomerat și mulți turiști urcă pe jos. Dacă ne-am muta pe insulă, am trăi mai bine, ne spune șoferița. Are și ea doi copii de vârste apropiate cu năzdrăvanii, s-ar juca, ar merge împreună la școală, copiii ei ar învăța engleză bine de la năzdrăvani, să nu ajungă la fel ca ea, nepricepuți la limbi străine, iar de năzdrăvani sigur s-ar lipi limba greacă imediat și apoi nu ar mai vrea ei să plece de aici, garantat.

La cafea se oprește și ea uneori, să se odihnească. Dar pe insulă te cunoști cu toată lumea, jumătate îți sunt prieteni, jumătate îți sunt rude. Așa că se opresc și ei la cafeaua ta și se tot uită lung la ea, curioși să întrebe una-alta, să audă povești neamaiauzite despre turiști, să verifice cât mai câștigi și cât mai ai de gând să muncești tot anul. Pe scurt, nu prea îi place cafeaua. Preferă să meargă, să conducă, să nu se oprească, doar insula asta e așa frumoasă, ori de câte ori i-ai da ocol, tot nu te plictisești.

În plus, vara e frumos aici la noi, dar să vedeți cum e iarna! Temperaturile coboară, sunt 8-9 grade, dar uneori Dumnezeu e bun și cu noi și se fac zero grade. E minunat de frig. Și sunt zile când ninge. Atunci cerul parcă e așezat mai jos. Și totul e alb, pentru că părțile albastre din case și chiar și cupola bisericii, albastră, se acoperă de zăpadă. Nu e un strat gros, dar e alb. Atunci ieșim toți să facem bulgări și ne dăm cu săniuțele de aici din vârf de la restaurant până jos la mare și numai marea e albastră, dar cred că ni se pare, de fapt, în zilele alea e și marea albă, toată insula e albă.

Ajungem sus, în restaurantul plin de lume. Privim spre mare și ne-o închipuim albă, precum zăpada care acoperă iarna această insuliță din mijlocul cicladelor, când nu mai e picior de turist care să se gândească la clinchet de pahare și ierburi aromate de pe cărnuri fripte pe jar, sub soarele grecesc. Vara piere într-o clipită, iată, era greșit deci ce credeam noi, că doar vara contează, când e cald și soare și marea e albastră. Văd deja cum ninge și e limpede că numai de aici de sus, din vârf, insula e cu adevărat ea însăși.

Cerul jos, inima sus.

Sursa foto: aici