Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Între stații
Laura Cosma
În autobuz, ca de obicei la ora asta, nu e înghesuială. I-a recunoscut și i-a salutat cu o înclinare a capului pe șofer, pe cele două pensionare și un pensionar care își țin sacoșele cu rotile la picioare și merg la piață, pe femeia între două vârste cu un copil de vreo patru-cinci ani care coboară întotdeauna la parc, pe domnul înalt și elegant care sigur e șef pe undeva, dar care, din modestie, alege să folosească transportul în comun în locul autoturismului pus la dispoziție de firmă.
Pentru că nu merge decât trei stații, nu se așază niciodată pe scaun. Se poziționează pe la mijlocul autobuzului, se ține de bară și se uită la oamenii care urcă și coboară, încercând să le ghicească vârsta, ocupația, preocupările. E un joc la care se pricepe, îl joacă de ani de zile. Are convingerea că nu s-a înșelat niciodată.
Se gândește că puștii care tocmai au urcat sigur chiulesc de la școală. Probabil se duc la film. Și bărbatul ăla cu chelie care pare foarte nervos… Sigur i s-a stricat mașina și a fost nevoit să ia autobuzul. Iar cucoana aia machiată și gătită a întârziat la o întâlnire importantă. Poate cu avocatul pe care urmează să-l angajeze pentru divorț.
La următoarea stație a coborât femeia cu copilul. A văzut-o cum i-a strâns mânuța și a coborât ea prima ca să-l ajute. S-a gândit că adulții îi învață pe copii despre pericol luându-i strâns de mână. Ca atunci când îi învață să traverseze strada. Sau ca atunci când văd un nebun care li se pare amenințător. Și copilul ajunge să asocieze pericolul cu o strângere de mână.
În aceeași stație a urcat o fată. Are un rucsac în spate și înoată într-o geacă uriașă. A părut că-și caută un loc, dar a renunțat și a venit lângă el. I-a zâmbit și și-a plecat privirea cu falsă sfială. Douăzeci și, n-are încă treizeci. Frumoasă-frumoasă. Ochi uriași, albaștri, cu gene lungi, dese, dezordonate, pleoape aproape transparente. N-a mai văzut niciodată gene care să stea în toate direcțiile.
Apoi i-a văzut mâinile. Doamne, ce mâini! Albe, cu degete lungi și subțiri, unghii îngrijite, tăiate scurt. N-are inele. Cu mâna stângă se ține de o bară verticală. Aha, e stângace! Pe cea dreaptă o ține în dreptul pieptului, cu degetul mare băgat sub breteaua rucsacului. Îi poate admira celelalte patru degete care se mișcă de parcă ar executa arpegii. Trebuie să fie pianistă cu degetele astea! Sau poate harpistă? În toate cazurile muziciană. Nu poate fi altceva. Te uiți la ea și auzi muzica.
Sau poate e sculptoriță. Și-o imaginează frământând argila. Degetele ei sunt lungi și subțiri dar, în același timp, puternice șinervoase. Par să se miște independent de voința ei.
Ar putea să fie medic. Chirurg? I-ar plăcea să știe că degetele alea lungi, calde,l-ar atinge și i-ar pipăi organele.
O frână bruscă. Fata ajunge în brațele lui. Profită și o îmbrățișează. Era să cazi, îi spune. Fata nu opune rezistență, se uită din nou la el pe sub genele ei dezordonate și îi zâmbește. O, Doamne! Trebuie să-i ceară numărul de telefon. Trebuie să afle mai multe despre ea. Trebuie să știe totul despre ea.
Nu mai apucă. Autobuzul oprește în stație și fata coboară. Se închid ușile și el se dezmeticește abia când o vede că-i face cu mâna de pe trotuar și îi zâmbește. Îi arată un telefon? Sigur i-ar fi dat numărul dac-ar fi apucat să i-l ceară. Oftează. Fata asta i-a furat inima. De ce n-a coborât odată cu ea?
Își caută telefonul. Nu-l găsește în niciun buzunar. Nici portofelul.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu