Flash fiction stories – august 2023: „Elastic roz” de Emilia Grecu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Elastic roz

Emilia Grecu

O femeie cu părul roșcat intră într-un salon de înfrumusețare dintr-un mall.

Trece pe lângă zona de așteptare unde se află o canapea cu tapițerie din piele ecologică, strălucitor de albă, și o măsuță acoperită de reviste glossy. Imediat, în dreapta, biroul de recepție. Nu e nimeni.

Televizorul suspendat de perete e lăsat să cânte încet. Femeia se oprește în fața ecranului și își bâțâie genunchiul drept pe ritmul melodiei Save your tears.

—Pentru programare? întreabă o tipă blondă, care apare din celălalt capăt al salonului, unde sunt stațiile de șamponare.

—Aș avea nevoie de un tuns, dacă se poate, acum, zice roșcata.

—Așteptați puțin aici, spune blonda și o invită să ia loc pe canapea.

Apoi pornește spre un coridor și strigă:

—Colegu’, poți să vii, te rog?

Se aude cum se deschide o ușă și imediat apare un tip tuns zero:

—Bună, sunt Vali. Cu ce vă ajutăm?

—Simt nevoia de o schimbare, zice roșcata și se ridică de pe scaun.

—V-ați gândit la vreo tunsoare anume?

—A, nu. Cred că sunt vreo doi-trei ani de când n-am mai călcat într-un salon.

Blonda ascultă puțin conversația și pleacă să răspundă la telefonul fix care sună insistent în biroul din recepție.

—La cât de lung aveți părul, cred că ați putea să și donați o parte din el.

—Merg pe mâna dumneavoastră, știți mai bine decât mine ce e de făcut.

—Hai să-ți împletesc părul și vedem, îi zâmbește el.

Roșcata se așază pe un scaun de coafor. Se uită la tip cum scoate o pelerină neagră dintr-un sertar al dulăpiorului din dreapta scaunului. În timp ce-i aranjează pelerina, frizerul îi spune că, în ultima vreme, are din ce în ce mai multe cliente care-și donează codițele.

—Nu m-aș fi gândit niciodată că aș putea să-mi donez părul sau că ar fi potrivit pentru peruci.

—De ce? Că l-ai vopsit? Nu-ți bate capul, îl primim oricum.

—Știi cum se spune: e păcat să mături părul după ce e tuns. Nu crezi că e mult mai bine să-l folosim la ceva decât să-l aruncăm? continuă el și arată spre un coș de gunoi, rezemat într-un colț de perete, pe care scrie PĂR.

—Și toate codițele astea unde ajung? întreabă roșcata privind reflexia din oglindă a tipului care o piaptănă încet.

—Noi doar le adunăm, o fundație se ocupă mai departe de tot ce trebuie ca să le transforme în peruci, încearcă s-o lămurească în timp ce-i împletește părul la spate.

—Cine știe prin ce trec femeile care își pierd părul de la tratamentele cu citostatice, se oprește să spună, uitându-se în ochii ei reflectați în oglindă.

Apoi îi măsoară cu o riglă coada împletită, prinsă în capăt cu un elastic roz.

—Trece de cinșpe centimetri. E numai bună de donat.

Când aude, recepționera intervine imediat:

—Dacă vreți să donați, reducerea pentru tuns nu se aplică azi, ci doar în zilele de luni și marți.

—Nu contează, plătesc cât e nevoie, zice roșcata.

—Deci tuns și spălat, insistă să se facă înțeleasă recepționera, în timp ce-și notează într-o agendă de pe tejghea.

—Lăsați doar tunsul, că mă spăl acasă.

—Cum doriți, dar să știți că tunsul nu se poate taxa separat, ci doar la pachet cu spălatul.

—Dacă tot sunt la pachet, atunci mă și spăl.

După ce pleacă recepționera, tipul îi mută coada de pe spate pe umărul drept și o întreabă:

—Ești pregătită de schimbare?

Ea dă ușor din cap. Peste câteva secunde își vede coada împletită pe dulăpiorul de lângă ea.

—Cum e? o întreabă frizerul.

—Mă simt altfel, de parcă am pierdut ceva, spune ea și își agită degetele prin păr.

Iar în secunda următoare, se aude vocea recepționerei care îi urmărește de dincolo de tejghea:

—Felicitări pentru curaj. Să știți că se întâmplă ca pierderea și schimbarea să vină la pachet. Nu prea se poate altfel. Ați văzut. Tuns și spălat.

Emilia Grecu a absolvit Facultatea de Litere în 2005, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București. A început să scrie proză scurtă acum trei ani, după ce a urmat câteva ateliere de scriere creativă, organizate de „Revista de Povestiri”. A fost publicată cu proze scurte în „Revista de Povestiri”, LiterNautica și „Viața Medicală” – rubrica „Doza de ficțiune”. Și-a descoperit pasiunea pentru scris în liceu, pe când frecventa cenaclul literar „Zburătorul” de la Onești, coordonat atunci de scriitorul Gheorghe Izbășescu.