Cum alții cîntă pe terasă sau prin bucătării, spun versuri antrenîndu-se sau alte asemenea, eu m-am gîndit să citesc cîte o poezie din numărul consacrat literaturii române al revistei „Tiszatáj”, din septembrie 2019. Mi-am intitulat rubrica „Corala carantinei” și am început să citesc versuri de Magda Cârneci, Radu Vancu, Andrei Dósa, Alexandru Vakulovski, Șerban Foarță, Robert Șerban, Dan Coman, Ioan Es. Pop, povestiri sau fragmente din romane semnate de Veronica D. Niculescu și Radu Țuculescu, în traducere maghiară.
Nu m-am așteptat la nimic și asta e bine: am un public restrîns. Dar tot primesc zilnic cîte un îndemn: „nu te opri!”, „e foarte fain!” ș. a. m. d. Și am un program: înainte de cinci, mă pregătesc, iau pe mine ceva mai de Doamne-ajută, și încep să mă filmez.
Mărturisesc că prima dată nici n-am reușit să fac asta. Citisem fragmentul respectiv și am fost uimit că telefonul nu filmase nimic. Abia după a treia sau a patra încercare, am realizat că trebuie să apăs pe butonul roșu. Dar de atunci, sînt de neoprit.
E carantină și viața noastră s-a îngustat teribil. Poate de aceea oamenii au nevoie de îndemnuri la care altminteri nici n-ar fi atenți. Pentru mine rentează oricum: îmi intru în rol și prezint scriitori și poeți care îmi plac mereu. Sînt un izolat fericit.
Scrie un comentariu