O proză scurtă de Veronica Baciu

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem o proză scurtă semnată de Veronica Baciu.

Luând zilele la rând

Veronica Baciu

Cel mai greu îmi era după vacanțe, indiferent cât de scurte ar fi fost, readaptarea era, din mai multe puncte de vedere, dificilă, deși mă pregăteam până la ultimele detalii. Oricum, niciodată nu eram pregătită de ajuns, deveneam mofluză, nervoasă tocmai pentru că începea din nou nebunia, o cursă epuizantă cu mine și cu ceilalți. Singura zonă luminoasă era Ștefan, despre care nu mai știam nimic de trei săptămâni, niciun semn. Poate altfel n-aș fi început de joi să-mi fac gânduri, de grija faptului că vacanța e aproape dusă și o iau de la capăt…

Luni, prima zi, după ce mi-am reluat job-ul, în primul rând a trebuit să mă conving că nu e decât un job, altfel ce m-aș face? Mai greu mi-ar fi, chiar imposibil, să-mi găsesc un job oarecare, de exemplu într-un magazin, vânzătoare, sau femeie de serviciu într-o farmacie. M-am gândit, în disperarea mea la asta, dar nimic nu se compară cu job-ul cel mai râvnit – manichiuristă sau make-up artistă. Oh, Doamne, de câte ori n-am râvnit la meseria asta de-a lungul carierei mele. Activitatea mi-am început-o tot acasă cu o meditație, copilul unei vecine care are admitere la facultate. După, am plecat la școală deja încinsă. De la școală am ieșit la ora 18.00. Mi-era foame, îmi tremurau mâinile de la epuizare și mă gândeam cât mai am de îndurat până acasă.

Când am ajuns în metrou, am intrat în haloul celorlalți, un fel de intimitate călduță cu toți oamenii împovărați la sfârșitul unei zile. Eram obosită, dar într-o anumită măsură eliberată până a doua zi. Filosofia mea existențială din vacanță era înlocuită cu alta: trăim timpul pe ore, zile și momente.

După trei zile de meditații dimineața și ore după-amiaza, eram terminată, nu-mi mai trebuia nimic, intrasem iar pe pilot automat. Marți seară, l-am găsit pe Stefan așteptându-mă în mașină, în fața blocului, dar undeva mai în spate, astfel încât a fost o întâmplare că l-am zărit. I-am făcut semn și am intrat revigorată în bloc. Am avut timp să chem liftul și să deschid ușa până a apărut el. El a urcat, ca de fiecare dată, pe scări și a ajuns cu suflul precipitat în ușa lăsată deschisă. Ne-am privit ca și când dezastre mari ar fi trecut peste noi și, iată, acum constatăm ceea ce a mai rămas în urma lor. A închis ușa în urma lui și mi-a cuprins fața în palme, după care m-a cuprins toată în brațe, strâns, tot mai strâns. Nu scosese niciun cuvânt, a vorbit doar cu ochii și era clar că n-o să-i pun nicio întrebare. Era suficient că-l aveam, fie și pentru câteva ore. Doamne, mă gândeam, cât de docilă pot să fiu în situația asta, cum mă mulțumesc eu cu tot ce mi se dă, dar în același timp mă gândeam că puținul ăsta cu care mă mulțumesc este partea cea mai frumoasă dintr-o relație. Întotdeauna, cu timpul, ai parte și de o altă față a iubirii, micimea, complicitatea, banalitatea vieții de zi cu zi, frustrările de tot felul nu se poate să nu-și arate colții. Mie îmi erau rezervate doar caimacul, glazura de pe prăjitură. Trebuia să fiu mulțumită, nu? Eram privilegiată.

Adevărul e că mă adaptasem perfect la regimul ăsta, în așa fel încât să pot oricând renunța.

Ce faci? Cum ești? l-am auzit într-un târziu. Cum mă vezi, i-am răspuns, supraviețuiesc, și mi-am dat seama că nu ăsta era răspunsul pe care-l aștepta. I-am povestit în mare ce-am făcut în ultimele săptămâni și m-am grăbit să-l întreb dacă vrea să mănânce cu mine. Întâmplător aveam în frigider felul lui preferat de mâncare, sarmale în foi de viță. Îmi plăceau și mie, de altfel, și găsisem, ca prin minune, foi de viță de vie congelate la Mega. Eram convinsă că nu poate refuza, dar s-a uitat zâmbind la mine și mi-a răspuns scuturându-și capul. Nu pot, chiar nu pot, altădată. Am avut o perioadă încărcată, cu fata internată pentru niște analize, între timp s-a prăpădit socru-meu la țară, numai probleme…

Într-o fracțiune de secundă, am revăzut zilele pe care le petrecusem eu în perioada în care nu ne-am văzut și mi-a fost rușine că am fost supărată pe el, că m-a durut absența lui.

Trebuie să plec, deși nu vreau, aș vrea să rămân aici cu tine, cel puțin până se termină toate, dar mă tem că nu se poate. Acum am altele pe cap, trebuie să rezolvăm problema succesiunii, nevastă-mea nu se înțelege cu frații, va fi probabil un proces… alte bătăi de cap.

Cu aceeași privire intensă și ocrotitoare, m-a strâns din nou în brațe, și-a frecat barba care începuse să-i crească în zona în care pielea mea era cea mai sensibilă, mai jos de ureche, pe gât, și de o parte și de alta. Știa că-mi place atât de mult încât devenea aproape insuportabilă senzația, era plăcere amestecată cu ceva iritare – mă gâdila. Apoi mi-a găsit într-un târziu buzele pe care le-a atins la început ușor, abia perceptibil, după care din ce în ce mai apăsat. Parcă ar fi vrut să topească toate zilele în care fusese absent, să le șteargă din mintea mea, ca și când nu s-ar fi dezlipit niciodată de mine. De fapt mă obișnuisem să-l am cu mine mai mult așa în absență. Chiar mă gândeam că m-am obișnuit prea mult cu el în absență, astfel încât n-o să-l mai pot accepta altfel decât așa, ca și când nu ar fi decât un fel de creație a mea. O creație la care lucrez tot timpul.

Veronica Baciu a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie, secția de Filosofie, din cadrul Universității din București și este profesoară de științe socio-umane. A publicat online în Literatura de azi, Liternautica, qproza, qpoem, revista „eCreator”, iar în print în revistele „Sintagme literare”, „Vitralii romanațene”, „Oltart” și „Perspectiva”. A apărut în antologiile literare „Jurnal de călătorie” (antologator Ana Nedelcu, Editura Explorator, Ploiești, 2016), „Vara cuvântului” (Editura eCreator, 2018), „Fântâni” (antologie de proză, vol.III, Ed. Colorama, 2019) și „Poteci” (antologie de proză, vol.IV, Ed.Colorama, 2021).