Pește la grătar (istorii orale)

(Seară de iulie, la țară. Se aude din când în când, de la un vecin, muzică la boxe. Nu durează mult, nu-i merge bine internetul. Și mai rar latră câte un câine. În rest, e multă liniște.)

– Poate mă-mbăt.

– Dacă-i vorba că te-mbeți, mergem amândoi acum și batem câinii lui Mihai până la ziuă.

– Lasă-mă, nu-mi mai aduce aminte!

– De ce să batem câinii?

– Orice câine care te vede că fugi să ia după tine, zice, ia, lu’ ăsta e frică, ia să-l încingem noi nițel… Nevastă-mea a cam fugit într-o zi.

– Da’ ce pește e ăsta?

– Ăsta-i somn.

– Și p-ăsta l-ai pescuit?

– Da.

– Păi e și somn în…? Și ce mai e?

– Caras. Ăla marili e crap.

– Bine, îi încerc pă toți.

– Tu ce vrei, Petruțo?

– Ceva fără oase.

– Ți-aduc usturoi? Da’ n-am făcut. Muști din cățelul ăsta?

– Dacă nu e făcut…

– Eee, vrei prea multe.

– Lasă… dacă-i saramură, nu mai trebuie usturoi.

– Uite, ăsta-i fără oase, da’ are șiră. Fără șiră nu se poate dăcât la popi. Știi cum e ăsta? Ca merluciu, dăcât șira o are.

– E bun.

– Da.

– Vezi c-am făcut saramura cu zarzavat, cu aia, cu nuștiuce șî, dacă l-am băgat, el fiind cald, a supt toată aia în el.

– Da’ așa pește… Unde pescuiești?

– Pă Cricov.

– Tu ce vrei, Victore?

– Pune-mi și mie căpățâna aia.

– Căpățâna?

– Pi da! Mănânci tu căpățâna? Nu mănânci, că te doare gingiili!

– Nu mănânc io! Căpățână, mă? Mănâncă tu căpățână.

– Da’ ce-are?

– Buun, mă.

– Da, mâncarea dă pește te răcorește.

– Bun față dă macroul ăla cumpărat. Să mănâncă mai greu, e drept.

– Dacă-i proaspăt! Da’ așa pești buni trec p-aici?

– A avut noroc, i-a prins în perioada dă prohibiție, acuma nu mai trece.

– E, am avut mâna ruptă, da’ nu mă duc mâine?

– Pi cum să te duci, mă? Vine oamenii ăia la noi și tu te duci la pește?!

– Până vine ei, două kile am prins.

(Victor le arată fotografiile de pescar din telefon.)

– Uite, vezi, cât dă mic era Cricovu’? Aici e crapu’, că are coada roșie. L-am plimbat vreo zece minute până l-am scos. Și-am intrat până la genunchi în noroi, lângă mal, că, al dracu’, nu te ajută niciunu’. Stă și să uită… Dă, Doamne, să-l scape!

– Ha, ha! Să zbate?

– Pi la viteza lui din apă, na… El are trei kile și jumătate, da’ kilogramili-forță, când te trage el colo și colo…

– E mai mult, să duce la șapte.

– Și trebuie să-l tragi?

– Nu, îl plimbi pă el să-l obosești, dă-i, dă-i, dă-i, dă-i așa…

– E o tehnică, e…

– Era cât portbagajul dă la bicicletă. Apoi l-am plimbat, l-am plimbat, m-am dus în noroi, unde-i prundu’, și i-am băgat în ureche, acolo trebuie să-i bagi, nu în gură.

– Aa, săracu’! Ce dracu’ i-ai băgat în gură?

– Deștu’! Ha, ha, ha, ce credeai că i-am băgat?!

– Da’ nu poți să-l scoți cu undița?

– Să rupe. Când ești pă lansetă, e altceva.

– Mai erau pescari p-acolo?

– Erau. Io acia și unii la mama Nica în curte. Nici d-ai dracu’ n-a…Să uita cum mă chinuie peștili și după aia vine la mine, vreo doi a vinit, `aide, bă, că-ți dau 500 dă mii, mi-l dai mie…

– La cât te-a chinuit…

– Ce faci, mă, cu el, zic. Păi, îl fac grătar. Pi eu ce dracu-i fac? Ies la plimbare cu el? Nu-l fac grătar?!