Poeme de Bertolt Brecht

Vă invit să citiți, în acest număr al Literomaniei, câteva poeme semnate de Bertolt Brecht, cunoscut mai ales ca dramaturg. Poetul Brecht nu a ieșit decât rareori în față, iar poemele sale eliptice, deseori luând forma unor parabole sau povești, au rămas cunoscute doar unui public restrâns. La noi, un volum cu poeme de Brecht a apărut în 1964 (trad. Demostene Botez și Lazăr Iliescu), urmat apoi, în 1966, de un altul („Versuri”, Editura pentru Literatură Universală, volum apărut într-un tiraj de 4.160 de exemplare!), în traducerea Ninei Cassian, din care am și selectat poemele de mai jos. De menționat că, în 2015, a apărut la Editura Art volumul „Cum cucerești un înger (poeme erotice)” (trad. de Gabriel H. Decuble). (Bozz)

Lista preferințelor lui Orge

(Orges Wunschliste)

Dintre bucurii, pe cele nedrămuite,
Dintre piei, pe cele nejupuite,

Dintre povești, pe cele confuze, neapărat.
Dintre sfaturi, pe cele de neutilizat.

Dintre fete, pe cele noi și frumoase.
Dintre femei, pe cele necredincioase.

Dintre orgasme, pe cele nesimultane.
Pe cele reciproce – dintre atitudinile dușmane.

Dintre popasuri, pe cel care nu se sfîrșește.
Dintre despărțiri, pe cele discrete, firește.

Dintre arte, pe cele ce nu aduc profit.
Dintre învățători, pe cei muritori, negreșit.

Dintre plăceri, pe cele ce se pot spune cu glas tare.
Dintre scopuri, pe cele secundare.

Dintre prieteni, pe cei copilăroși.
Dintre dușmani, pe cei țîfnoși.

Dintre culori, roșul îl prefer.
Dintre comunicări — pe curier.

Dintre stihii, focul, neîndoios.
Dintre zei, pe cel mai monstruos.

Dintre cei ce pier, pe cei ce-apun lăudînd.
Dintre luni, octombrie în primul rînd.

Dintre vieți, pe cele luminoase.
Dintre morți, pe cele iuți și tăioase.

Vizită la poeții exilați

(Besuch bei den verbannten Dichtern)

Cînd, în vis, intră în cocioaba poeților exilați,
cea care stă în preajma unei alte cocioabe
unde locuiesc dascălii surghiuniți, auzi de acolo
ceartă și rîsete. La intrare, Ovidiu îi ieși înainte și-i spuse
cu jumătate glas :
„Mai bine, nu intra încă. Încă nu ai murit. Cine știe dacă, totuși, nu
te vei duce cîndva îndărăt. Și fără ca nimic altceva să se schimbe,
decît tu însuți”.
Dar, cu consolarea în ochi,
se apropie Po Hu-i și spuse surîzînd:
„Asprimea
și-au meritat-o toți cei care, măcar o dată, au numit nedreptatea cu numele ei.” Și prietenul lui, Tu-Fu, spuse liniștit: „Pricepe,
surghiunul nu e un loc în care te dezbari de orgoliu”.
Dar, mai pămîntean, se apropie de el zdrențărosul Villonn și-l întrebă :
„Cite uși are casa în care locuiești ?” Iar Dante
îl luă deoparte și, apucîndu-l de braț, îi murmură: „Versurile tale colcăie de greșeli,
prietene, gîndește-te câți sînt împotriva ta!”
Și Voltaire strigă: „Fii econom cu «sou»-ul tău, că, oricum,
ei tot te vor înfometa!” „Și pune și gluma în versunle tale!” strigă Heine.
„Nu ajută la nimic, ocărî Shakespeare. Cînd a venit Iacob,
n-am mai avut nici eu voie să scriu.” „Dacă ajungi la proces, ia-ți ca avocat un ticălos!” opină Euripide. „Căci el cunoaște toate găurile din
năvodul legii”. Rîsetele încă mai durau, cînd din ungherul
cel mai întunecat răsună un strigăt: „Ascultă! Oare și versurile tale
sînt cunoscute pe dinafară? Și oare cei ce le cunosc
vor scăpa de persecuție?” – „Aceștia sînt cei care au
fost uitați, spuse Dante încet. Lor nu li s-a nimicit numai
trupul, ci și opera.”
Rîsul se curmă. Nimeni nu îndrăzni să se uite într-acolo.
Noul sosit păli.

Adevărata poveste a prinzătorului de șoareci din Hameln
(Die wahre Geschichte vom Rattenfänger von Hameln)

Vrăjitorul din Hameln
prin oraș trecea grăbit
și cu cîntecul lui din fluier
o mie de copii a vrăjit.